HAVDALA
״Despărțire”
Rugăciune care se recită la încheierea *Șabatului și a *sărbătorilor pentru a marca trecerea de la timpul sacru la cel profan. Un paragraf din havdala, ,Ata honantanu” (״Tu ne-ai dăruit“), este inclus în cea de-a patra binecuvântare a *Amidei de la serviciul religios de sâmbătă seara. Havdala se ține în multe sinagogi la sfârșitul acestui serviciu religios cu toate că, în general, este o ceremonie casnică. Ea cuprinde patru binecuvântări: una asupra vinului, una asupra *mirodeniilor, una asupra *lumânărilor și havdala propriu-zisă. În multe rituri (așchenaz, sefard și yemenit), binecuvântările sunt aproape identice, la fel și formula de început: Kos iețuot esa (״Ridic cupa izbăvirii“), dar frazele de introducere care urmează diferă de la un rit la altul: *așchenazii recită versete biblice care cuprind cuvântul iețua (״izbăvire“), *sefarzii îi cer lui Dumnezeu să dăruiască tuturor izbândă și belșug, iar yemeniții se roagă pentru o săptămână bună.

Dacă nu există vin la îndemână, se poate folosi orice băutură, cu excepția apei.
In prezent, a doua binecuvântare se spune asupra mirodeniilor, dar până în sec. al XII-lea, ea se rostea asupra unor plante cum ar fi mirtul (hadas). In unele comunități sefarde și orientale, se utilizează și astăzi plante cu mireasmă dulce. In cazul acesta, se recită formula ațe besamim (״arbori“ sau ״plante înmiresmate“), alături de expresia mai generală mine besamim (״toate miresmele“), pe care o rostesc sefarzii și așchenazii. Nu se cunoaște originea acestei binecuvântări. După unii, explicația ar fi că parfumul plăcut împrăștie tristețea care însoțește sfârșitul Șabatului, când omul pierde acel ״supliment de suflet“ ce i se acordă în ziua de odihnă. Alții văd în această binecuvântare ecoul unui străvechi obicei premișnîc când, la sfârșitul meselor, se ardeau plante aromatice pentru a umple încăperea de o mireasmă plăcută. Cum a aprinde un foc este interzis de Șabat, acest lucru a fost înlocuit cu binecuvântarea mirodeniilor.
Mirodeniile de havdala se păstrează, de obicei, într-0 cutiuță specială, numită cutia cu besamim sau hadas. Cutiuțele, care apar menționate în sursele literare începând din sec. al XV-lea, sunt adeseori adevărate opere de artă. Confecționate din argint, lemn sau alte materiale, ele pot avea cele mai variate forme: turnuri, pești, flori (vezi *Mirodenii, Cutie de).
Lumânarea de havdala trebuie să aibă cel puțin două fitiluri, ca să existe minimum două flăcări, deoarece textul binecuvântării este la plural: bore meore ha-eș (״care creezi luminile focului“). De multe ori, lumânarea are șase fitiluri împletite, fiecare de altă culoare. Binecuvântarea precizează că acțiunea de a aprinde focul, interzisă în timpul Șabatului, este din nou permisă.
Ultima binecuvântare, havdala propriu-zisă, începe cu cuvintele: ״Lăudat fii, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu care desparți…“ Urmează o serie de perechi de termeni, în general antonimiei: ״…sacrul de profan, lumina de întuneric, pe Israel de [celelalte] neamuri, ziua a șaptea de cele șase zile lucrătoare.“ Textul figura deja în Talmud (Pes. 104a).
în Ha-Mavdil (״Cel care desparte…“), imnul care se intonează după ceremonie, credincioșii solicită iertarea păcatelor și o mare mulțime de urmași. Alt imn, pe care aproape toți evreii îl cântă la sfârșitul havdalei, este închinat lui Eliahu ha-navi (״Profetul Eliahu“), cel care, conform tradiției, va vesti Izbăvirea.
în cazul sărbătorilor care se încheie într-o zi lucrătoare, ceremonia nu cuprinde decât binecuvântarea vinului și havdala propriu-zisă, iară lumânări și (ară mirodenii.
Când, după șabat, urmează imediat o sărbătoare, havdala se recită în momentul *kiduțului, potrivit acrostihului mnemotehnic iaknehaz — iain (vin), kiduș, ner (lumânare), havdala, zeman (anotimp) – care arată ordinea binecuvântărilor: vin, kiduș, lumină, havdala și *Șeehianu.
Stânga: Sfeșnic de Havdala din Frankfurt. Dreapta: Aprinderea lumânării de Havdala (cu două fitiluri). Germania, secolul al XVIII-lea.
De Hanuca, la sinagogă, lumânările de sărbătoare se aprind înaintea ceremoniei de havdala, însă acasă ordinea se inversează.
Există multe obiceiuri care însoțesc havdala. De pildă, cupa se umple până dă pe afară, lumânarea se stinge vărsând pe ea un pic de vin roșu din cupă, credincioșii își înmoaie degetele în cupă și-și pun câteva picături de vin pe frunte sau în buzunare. De asemenea, se obișnuiește ca, în timpul binecuvântării luminii, să-ți întinzi degetele sau să-ți privești unghiile. In Germania, obiectele care se folosesc de havdala sunt așezate pe un platou special purtând inscripția Ha-Mavdil. Fiecare comunitate își are propriile sale reguli despre cum trebuie băut vinul, cum se înalță cupa, cum se aspiră parfumul mirodeniilor, cum se recită havdala (stând așezat sau în picioare) etc.
*Iudaismul reformat ține o havdala întrucâtva diferită, intercalând texte în plus între binecuvântări și profitând de acest prilej pentru a da curs unor forme de expresie religioasă: cântece, dansuri etc.

Susa: Enciclopedia Iudaică