Matot

42. MATOT

Sunt expuse aici legile promisiunilor și jurămân-tului, transmise de Moșe conducătorilor triburilor.
Hatam Sofer scrie că pretutindeni în lume se aud promisiunile conducătorilor de stat și de guvern, aceștia având drept scop unic să-și câștige simpatizanți și susținători. Cu toții știu că aceste promisiuni nu vor fi respectate.
Conducătorii, care ar trebui să fie un exemplu de cinste și fermitate, își schimbă și își reneagă părerile.
VAIDABER MOȘE EL RAȘEI HAMATOT – ״Și a grăit Moșe către căpeteniile lui Israel” (Bamidbar -Numerii, 30:2).
Se accentuează aici că spusele lui Moșe erau ״cuvânt sfânt”, care trebuia respectat întocmai.
KJEKOL HAIOȚE MIPIV IEASE – ״Tot ce iese din gură (tot ce rostești), să și faci” (Bamidbar – Numerii, 30:3).
în versetul sus-citat, Moșe recomandă ca și poporul să respecte ceea ce spun conducătorii.
Orice mesaj transmis de conducători era o poruncă a Divinității care trebuia respectată, ca și cum Divinitatea însăși ar fi poruncit, direct.
Atunci, ca și azi, dispozițiile conducătorilor trebuie îndeplinite întocmai.
In cartea lui ״Ereț Hazwi”, Rabinul Zwi Guttman oferă o interesantă interpretare a acestui verset: Moșe a dat conducătorilor cinstirea cuvenită, insistând că ei sunt cei care vor purta porunca Domnului. Astfel, el a fixat o normă valabilă și pentru veacurile ce aveau să vină, conducătorii reprezentând legătura dintre popor și Divinitate.
La rândul lor, ei aveau să mențină legătura cu poporul, să-i asculte doleanțele și să se roage către Cel-de-Sus în numele lui.
Această pericopă vorbește și despre ultimul război condus de Moșe, un război de onoare împotriva țării lui Midian:
NEKOM NIKMAT BNEI ISRAEL MEET AMIDIANIM – ״Răzbunați-vă voi, poporul Israel, pe Midianim” (Bamidbar – Numerii, 31:2).
în acest război deosebit au plecat să lupte 12 000 de soldați, câte 1 000 din fiecare trib.
Rași subliniază că de astă dată și cei din tribul Levi au trimis soldați, deși funcțiile lor religioase îi scuteau de activitățile militare. După cum explică comentatorii, acest război nu era un război de cucerire, nici de apărare, ci unul de onoare, din porunca Domnului.
Divinitatea a cerut răzbunare pentru că Midian a atras în păcat poporul evreu.
In pericopă anterioară, după cum am văzut, această răzbunare a fost începută de Pihnas, fiul lui Elazar Hacohen, iar în cea prezentă, asistăm la sfârșitul luptei.
Ținutul Midian a fost înconjurat din trei părți, pentru a da posibilitatea ca aceia care doreau, sau se simțeau nevinovați, să fugă. După cum arată acest verset, Moșe nu a favorizat nici măcar țara socrului său, Itro, ceea ce s-ar fi putut crede, dacă renunța la acest război.
VEHAITA HAAREȚ HAZOT LAHEM – ״Și țara aceasta vă va fi vouă ca moștenire” (Bamidbar – Numerii, 32:22).

Versetul se referă la cealaltă parte a Iordanului, care nu aparține Ereț Israelului. Triburile Gad, Reuven și o jumătate din tribul Menașe și-au lăsat familiile singure, bărbații plecând cu restul poporului la luptă, iar la sfârșitul războiului au primit aceste pământuri ca moștenire.
Merită subliniată atitudinea acestor triburi, care au hotărât, după terminarea războiului, că nu se vor întoarce la vetrele lor până când fiecare colonizator nu-și va obține moștenirea. Astfel, au rămas departe de familii încă șapte ani, înțelegând că nu vor fi în perfectă siguranță decât atunci când poporul se va stabili temeinic în Țara Făgăduinței.