Faptul că dorinţele noastre nu sunt mereu pline de Lumină stă la baza nefericirii şi a frământării noastre. Dacă timp de cinci ani am avut parte de bucurii într-un anumit domeniu, înseamnă că în „rezervor** a fost Lumină doar pentru acei cinci ani. În clipa în care ni s-a terminat Lumina – sau, mai degrabă, am fost deconectaţi de la Lumină -, am devenit nefericiţi. Cu cât avem mai multă Lumină în viaţă, cu atât mai mult timp dorinţele noastre rămân împlinite şi suntem mai fericiţi.
Avem, de asemenea, o teamă adânc înrădăcinată că fericirea noastră se va sfârşi până la urmă. Când ne aflăm într-o stare rară de mulţumire şi seninătate, avem tendinţa negativă de a crede că e prea frumos ca să fie adevărat. Ne facem griji de ce va fi mâine. Şi, în clipa în care aceste îndoieli se strecoară în sufletul nostru, în momentul în care începem să ne întrebăm cât va mai dura fericirea, ni se termină Lumina. Pierdem conexiunea. Prin urmare, Lumina este şi confortul, siguranţa şi liniştea sufletească date de certitudinea că vom fi fericiţi şi mâine. Când suntem conectaţi la Lumină, teamă, anxietatea sau nesiguranţa în privinţa viitorului dispar.
Cabaliştii ne spun că dorinţa supremă a unei fiinţe umane este dorinţa de Lumină. Mai mult decât atât, Cabaliştii ne spun că această Lumină este pretutindeni. Este substanţa cea mai des întâlnită în universul nostru. Ea umple cosmosul şi ne saturează realitatea. Lumina este infinită. Necuprinsă. Şi mereu gata să împlinească mai mult decât ne putem noi închipui. Fapt care ne conduce la o întrebare:

Dacă oamenii sunt esenţa dorinţei, iar universul este inundat de Lumină, ce anume stă în calea fericirii noastre permanente?

RĂSPUNS: O cortină.