PINHAS

 

41. PINHAS

Este tratată aici o problemă foarte interesantă. Pinhas, o personalitate a iudaismului, a fost fiul lui Elazar Hacohen. El îi ucide pe Zimri și pe femeia cu care a păcătuit.
Pinhas a văzut pericolul care se răspândea în popor, o epidemie care se împrăștia cu repeziciune. Deși nepot al Marelui Preot Aaron, el însuși om de bine, iubitor al păcii, a decis totuși să-l ucidă pe Zimri. Prin fapta lui, el a ferit poporul de mânia Divinității.
După cum menționam, pericopele ,,Pinhas” și ״Balak” sunt două dintre cele cinci care poartă numele unor personaje.
Ar fi interesantă o comparație între aceste două personaje, atât de deosebite unul față de celălalt.
Când Balak, regele Moabului, observă primejdia, el nu face nimic personal, nici politic, nici militar, ci recurge la Bilam, care i-a blestemat pe evrei, să facă ceea ce trebuie, dar în locul lui. Pinhas, în schimb, nu așteaptă nimic, atunci când întrezărește primejdia. El își înțelege misiunea de primă importanță și, prin omorul pe care-1 faptuiește, salvează poporul de epidemie.
Hilel, personalitatea talmudică, spunea: BAMAKOM ȘEEIN ANAȘIM – IȘTADEL LIIOT IȘ -״Acolo unde nu sunt oameni, fa totul ca tu să fii omul” (Pirkei Avot, 2:5). Din aceste două pericope se desprinde, așadar, îndemnul la acțiunea promptă, atunci când orice întârziere poate fi funestă.
Prezenta pericopă mai tratează chestiunea moștenirii (până atunci, erau recunoscuți ca moștenitori numai bărbații), ocupându-se totodată de toate sărbătorile din timpul anului.
PINHAS BEN ELAZAR BEN AARON HACOHEN EȘIV ET HAMATI – ״Pinhas, feciorul lui Elazar, fiul lui Aaron Hacohen a abătut mânia mea” (Bamidbar – Numerii, 25:11).
Rabinul din Rudjin explică acest verset în sensul că Moșe credea că Pinhas s-a pripit în a comite această faptă, greșind poate, dar Divinitatea a socotit că acest lucru era necesar, aceasta fiind semnificația cuvintelor din verset ״a abătut mânia mea”.
Ca o consecință a acestei fapte drepte, Divinitatea îi dă lui Pinhas un pact de pace: INENI NOTEN LO ET BRITI ȘALOM – ״Iată îi dau un pact de pace” (Bamidbar – Numerii, 25:12).
S-ar pune întrebarea de ce era necesar acest pact, Pinhas fiind, oricum, Cohen, în calitate de descendent direct al Marelui Preot Aaron, funcție care se moștenește din tată în fiu.
Comentatorii interpretează că el a făcut totuși o faptă interzisă unui Cohen, a ucis, și că de aceea Divinitatea i-a acordat din nou un pact de pace pentru a־l legitima.
Pericopa tratează, de asemenea, o problemă juridică interesantă. Fiicele lui Țelafhad erau unicele moștenitoare ale tatălui lor. Ele și-au cerut drepturile la pământurile lor din Ereț Israel și a fost pentru prima oară când s-a pus problema dreptului la moștenire pentru sexul feminin

LAMA IGARA ȘEM AVINU…TNA LANU AHUZA – ״De ce să nu existe numele tatălui nostru… dă-ne și nouă pământ” (Bamidbar, Numerii, 27:4).
La această cerere, Divinitatea decide: KEN BNOT l’ELAFHAD DOVROT – ״Adevăr grăiesc fiicele lui l’elafhad” (Bamidbar – Numerii, 17:7), stabilind că femeilor și familiilor unde nu sunt bărbați trebuie să li se dea partea lor, instituindu־se astfel o linie de conduită.
în Talmud sunt aduse legi care apără interesele femeilor. Bărbații care primesc moșteniri de la părinți trebuie să-și întrețină surorile până la căsătorie și apoi să le dea o dotă care trebuie să fie relativă cu moștenirea ce o posedau.
în timpurile de mai târziu se obișnuia a se lăsa un act de moștenire prin care era limpede că femeile au aceleași drepturi de moștenire ca și bărbații. în 1494, evreii din Castilia au lăsat un document clar în care era scris că bărbații moștenesc averile exact ca și femeile.
Alături de pericopa ״Emor” (Vaikra – Leviticul), prezenta pericopă vorbește despre toate sărbătorile evreiești din cursul anului.
în ciclul anual, pericopa ״Pinhas” se citește în sinagogă în săptămânile de doliu național, între ziua de 17 Tamuz, ziua căderii Ierusalimului, și ziua de 9 Av, ziua distrugerii Templului.
înțelepții s-au întrebat de ce trebuie ca în zilele celor trei săptămâni de doliu național să citim despre sărbătorile evreiești, care sunt, de fapt, zile de bucurie.
Marele Rabin Israel din Rudjin (care a trăit și în România) susține că aceste zile de doliu, cele trei săptămâni, se vor transforma în viitor în zile de sărbătoare – prima și ultima zi -, iar intervalul dintre ele va fi Hol Hamoed – un fel de semisărbătoare, când este permis să se efectueze numai munci ușoare, în timp ce de sărbători, odihna trebuie să fie completă.
Acest lucru se va realiza atunci când poporul va fi mai sfânt, mai apropiat de perfecțiune, după cum spune și profetul Irmiahu (13:13): VEAFAHTI EVLAM LESASON – ״Și voi schimba doliul în bucurie”.

Sursa: Din înțelepciunea Torei și a Hasidismului – Baruch Tercatin