Talmud

Lecția 1

Reguli privitoare la scularea din somn.

A. „Doamne eşti mereu în preajma mea”; acesta este un important adevăr cuprins în Tora şi în morala evlavioşilor care urmează căile Domnului. Pentru că altfel se poartă omul ştiindu-se singur în casa lui, atunci când stă sau se mişcă şi altfel împlineşte acestea în faţa unui mare Stăpân. De asemenea, vorbele rostite de gura lui către oamenii casei şi rudele sale sunt diferite, cunoscând prezenţa Stăpânului în faţa căruia şi vorba şi purtarea sunt supuse grijii de a fi fără greşeală. Mai cu seamă când ştie că marele Stăpân care domneşte peste întreaga fiere, se află în preajma lui şi ia seamă la toate faptele sale aşa cum de altfel se află scris: „Chiar dacă omul s-ar ascunde Eu l-aş vedea, Eu sunt peste tot, în ceruri ca şi pe pământ”. Fără îndoială rătăcirea l-ar ruşina şi temător s-ar supune copleşitor Domnului.

B. Şi încă aflat în aşternutul său, sufletul lui va şti că nu este singur. Trezit din somn, el nu va uita mila Domnului care i-a înapoiat sufletul obosit, odihnindu-l şi dându-i puteri noi spre a-l sluji pe Domnul întreaga ziuă, aşa cum este menirea omului. Scris este: „în dimineţi, mare este puterea Ta”- ceea ce înseamnă că redevenind în fiecare dimineaţă o făptură nouă, omul îi este dator Domnului să-i mulţumească din toată inima pentru renaşterea puterilor sale. Încă în aşternutul său, omul – cu toate că mâinile încă nu-i sunt curate – trebuie să spună: „Îţi mulţumesc Ţie, căci mare este puterea ta”. Aceste cuvinte se pot spune înaintea spălării pe mâini întrucât nu este pomenit numele Domnului, dar între cuvintele” milă („ hemla”) şi „mare”(„rabă”) se face o pauză.

C. Iehuda ben Taima spune: „ să fii hotărât că un leopard şi maiestos ca un vultur; să alergi sprinten ca un căprior şi să fii tare ca un leu ca să poţi făptui voia Părintelui Ceresc”. Hotărât că un leopard înseamnă să nu te ruşinezi de oameni care râd de faptele tale cucernice. Maiestos ca un vultur înseamnă că faţa de ceea ce ţi se arată privirii ochilor, să-ţi fie uşor să nu vezi relele care sunt începutul păcatului pentru că ochiul vede şi inima râvneşte, iar trupul poate făptui răul. Sprinten să alergi ca un căprior şi picioarele să te îndrepte întotdeauna numai către bine. Să fii tare îndrăzneţ ca leul înseamnă că inima să fie supusă slujirii Domnului, adică să-ţi întăreşti inima în fapte rostuite să învingă pornirile rele, aşa precum eroul învinge pe duşman.

D. Tăria leului trebuie să-l ajute pe om îndată ce s-a trezit din somn ( după ce a spus” Mode Ani”) să se ridice cu grabă din aşternutul său spre a-l ajute pe om îndată ce s-a trezit din somn( după ce a spus” Mode Ani”) să se ridice cu grabă din aşternutul său spre a-l sluji pe Domnul – înainte ca răul să-l împiedice, iarna făcându-l să se teamă de frig, iar vara să-i strecoare viclean îndemnul de a nu fi dormit îndeajuns sau cine ştie ce alte ademeneli făţarnice. Căci îndemnul rău ştie să prindă omul în plasa sa, împingându-l cu viclenie către întârzierea părăsirii culcuşului său . De aceea orice om cu respectul Domnului trebuie să-i învingă viclenia, să nu asculte îndemnul răului chiar dacă din cauza lenei i-ar veni greu. Să se gândească la grabă cu care s-ar fi sculat pentru o afacere bănoasă redobândirea unei datorii sau să stânga un foc care i-ar fi putut mistui agoniseala şi de bună seamă râvnind la bani sau scaoarea acestora şi-ar fi înfrânt lenea; şi cu aceeaşi grabă şi-ar fi părăsit aşternutul dacă-ar fi fost chemat în slujba stăpânirii învingăndu-şi lenea de frică de anu fi pârât sau ca să-i fie stăpânirii pe palc. Graba sculării trebuie să fie cu atât mai mare cu cât ţelul este servirea Domnului. Şo după patru – cinci încercări se naşte obişnuinţa. Cu atât mai mult cu cât acela care doreşte să se purifice se va bucura de ajutor.

E. „Hatos” se spune la miezul nopţii ci minunat ar fi să se poată trezi atunci spre a o rosti. Căci este spus: „Sculaţi-vă şi cântaţi noaptea caci Domnul jeleşte în timpul acela strigând în ceruri:” Vai vouă, fiilor, din cauza păcatelor voastre am nimicit Casa Mea, am ars Templul şi v-am risipit pintre alte neamuri”. Şi dacă nu se poate trezi la miezul nopţii să o facă măcar înainte de răsăritul luceafărului de ziuă, urmând vorba regelui David: „Trezesc luceafărul” . adică „eu trezesc luceafărul, nu luceafărul mă trezeşte pe mine”. Fiecare după puterile sale să spună” Hatos” chiar si după miez de noapte iar apoi să înveţe Tora. O citire din Misnaiot are întâietate (aceasta mărturiseşte sufletul=”nesama”); („ Misna” cuprinde aceleaşi litere ca şi cuvântul „nesama”). Cine nu ştie aceasta să spună psalmi şi versete moralizatoare. Mai bine mai puţin, dar cu evlavie, decât mult şi fără evlavie. Rabi Hiliel spune: „acela care este împrejurat de harul Domnului învaţă Tora noaptea”. Şi este scris:” Sculaţi şi cântaţi noaptea, la miez de noapte să vă descărcaţi inima faţă de Domnul”. Aceasta înseamnă că atunci Domnul se află în preajma ta. Învăţaţii noştri au mai spus:” cine învaţă Tora noaptea este numit”servul Domnului”, aşa precum este scris:” Sunt slujitorii Domnului toţi aceia care stau noaptea în casa Domnului”. Iar când nopţile sunt scurte, când omul nu se poate trezi devreme, să-şi zorească pregătirile încât să aibă timp să ajungă la sinagogă spre a face rugăciunea împreună cu alţii.

F. Este oprit să se spună pe de rost capitole din Psalmi sau din Tanah, cu care alţii sunt învăţaţi, chiar dacă cel ce le spune le ştie pe dinafară. Această voie o au doar orbii.

G. Este o îndatorire să-i opreşti pe aceia care spun rugăciuni să încheie cu cuvintele:” Binecuvântat fii Tu, Doamne, ce asculţi rugăciuni”. rostindu-se doar cuvintele” Binecuvântat cel ce asculta rugi”, ocolind pomenirea numelui Domnului.

Testul de Autoevaluare are ca scop cimentarea cunostintelor. Nu este nevoie sa te inregistrezi si nu te obliga la nimic, este doar pentru tine!

[wp_quiz_pro id=”9048″]


Lecția 2

Reguli privitoare la spălarea pe mâini

A. Când se scoală dimineaţa din aşternutul său, omul este asemeni unui nou născut. Pentru slujirea Domnului el trebuie să se sfinţească şi să-şi spele mâinile într-un vas, la fel ca şi coenul care în fiecare zi înaintea slujbei îşi sfinţeşte mâinile într-un vas. Acest înţeles se găseşte în versetul: “ Îmi spăl mâinile pentru curăţenie”, alt înţeles: în timpul somnului sufletul sfânt a părăsit fiinţa omului şi întregul trup a fost stăpânit de un duh necurat. Când s-a trezit din somn, duhul necurat părăseşte corpul, înafară degetelor unde rămâne până când ele nu sunt spălate de trei ori la rând. Înainte de spălarea mâinilor dacă nu apare o nevoie de neînlăturat este oprit să meargă 4 coţi.

B. Înainte de a face orice altceva se îmbracă talit catan, pentru ca nici măcar cei 4 coţi să nu-i facă fără titit. Nu se face baraha de spălarea mâinilor.

C. De dimineaţa ordinea spălării mâinilor este următoarea: în mâna dreaptă se i-a cană şi se trece în mâna stângă, apa se toarnă mai întâi pe mâna dreaptă, apoi se trece cana în dreapta şi se toarnă apa pe mâna stângă. Aşa se face de trei ori. Este bine că spălarea să se facă până la încheietura mâinii, dar la nevoie ajunge până la rădăcina degetelor. Apoi, în cinstea Creatorului se  spală faţa de 3 ori după cum scrie: „ După asemănarea Sa Domnul a creat omul”. Spre a se putea pomeni Marele Nume în sfinţenie şi curăţenie se spală gura. După toate acestea se şterg mâinile şi cu mare sfinţenie şi grijă faţă.
D. Mâinile se spală neapărat într-un vas. Este oprit să se întrebuinţeze apa care a mai fost folosită, din cauza spiritului său care s-a cuibărit în ea şi după folosire să fie vărsată într-un loc unde nu umblă nimeni.
E. Înaintea spălării pe mâini să nu se atingă gura, nasul, ochii , urechile şi nici să nu se pună mâna pe mâncăruri, pentru ca spiritul rău de pe degetele necurăţate dăunează acestora.

F. Este bine ca de dimineaţa spălarea mâinilor să se facă folosindu-se o cană şi apa necurgătoare, care şi la servirea mesei; dar la nevoie, atunci când nu se află asemenea apă şi vine vremea rugăciunii, mâinile se pot spală în orice vas, cu orice apă şi se poate face baraha de spălarea a mâinilor. Dacă omul se află pe malul unui râu, este bine să-şi înmoaie de 3 ori mâinile în apă sau să le spele cu zăpadă. Dacă apa lipseşte cu desăvârşire să-şi şteargă bine mâinile cu ceva şi să facă baraha de „ Curăţire a mâinilor” aceasta îngăduind la nevoie rostirea rugăciunii. Apoi, când izbuteşte să ajungă la apă şi ia vasele de trebuinţă să se spele încă o dată aşa cum este prescris fără a mai spune baraha .

G. Este scris:” Sufletul meu şi vintrele mele binecuvântează pe Domnul sfântul lui nume”, deci, dacă şi mădularele sunt pomenite ca părtaşe la evlavia binecuvântării este oprită rostirea acesteia până când ele nu vor fi golite şi curăţate de murdării. Dar când se trezeşte şi trupul trebuie să-şi spună binecuvântarea spălării pe mâinii până când trupul nu va fi curăţat şi mâinile nu vor fi spălate încă o dată. Nu se va spune baraha pentru spălarea mâinilor. „ Asar Yatar” şi binecuvântarea Torei.

H. Dacă omul s-a trezit dis-de-dimineaţă şi şi-a spălat mâinile cum trebuie după noapte şi a stat treaz până la ivirea zilei, sau a adormit din nou continuând somnul de noapte, ori dacă a dormit în timpul zilei 60 de răsuflări( aproape o jumătate de oră) , sau dacă a fost treaz aproape toată noaptea ( şi n-a dormit cât 60 de răsuflări) se pune întrebarea dacă trebuie să se spele pe mâini din nou sau nu. Oricum, el trebuie să-şi spele mâinile de 3 ori, cum se spune la punctul C dar nu mai spune baraha.

I.  Mâinile trebuiesc spălate cu apă în următoarele cazuri: La scularea din pat; la ieşirea din privata-baie; după tăierea unghiilor; tunsoare; descălţare; împerechere; curăţirea hainelor de insecte; după ce se scărpină la cap; atingerea trupului în locuri acoperite; la ieşirea din cimitir; după însoţirea unei înmormântări sau la ieşirea din încăperea unde se află un mort; cu orice prilej când se i-a sânge.

Testul de Autoevaluare are ca scop cimentarea cunostintelor. Nu este nevoie sa te inregistrezi si nu te obliga la nimic, este doar pentru tine!

[wp_quiz_pro id=”9062″]


Lecția 3

Lecţii privitoare la îmbrăcare şi mers

A. Scrie “ fii smerit în faţa Domnului”, aşa că omul trebuie să fie cuviincios în toată purtarea lui. De aceea, atunci când se îmbrăca sau se dezbracă de cămaşa ori altă îmbrăcăminte, să fie foarte grijuliu să nu-şi dezvelească trupul, ci să se îmbrace şi să se dezbrace acoperit încă pe pat. Să nu cuteze a gândi: Sunt singur într-o încăpere şi în întuneric nimeni nu mă poate vedea; căci Domnul este pretutindeni şi întunericul este pentru El ca şi lumina. Iar cuviinţa duce omul către supunere faţă e Domnul.

B. Nu se copiază portul său purtarea oricui. Evreul nu se asemuieşte cu el nici în îmbrăcăminte, nici ca tunsoare, deoarece scrie:” Să nu umblaţi după purtarea oricui”. Şi mai scrie:” În căile lor să nu umblaţi”. Deci să nu se îmbrace cu îmbrăcăminte de altfel pentru a se fuduli sau cu haine domneşti. În acelaşi fel se înţelege spusa că: Evreul nu are voie să se asemuiască lor nici măcar la încălţări. Evreului îi este oprit să-și schimbe obiceiul, portul. Fiecare om trebuie să se îmbrace după timpul şi locul unde trăieşte, dar dacă îmbrăcăminte este făcută pentru trufie şi fudulie, evreul trebuie să o respingă şi îmbrăcămintea lui să fie modestă şi cuviincioasă. Se spune: “ Să nu crezi că dacă ei ies cu purpure pot să mă duc şi eu cu purpure, dacă ei ies cu sabie pot să mă duc şi eu cu sabie, căci acestea sunt semne de trufie şi copiii lui Iacov nu au a se asemăna cu ei, ci dimpotrivă, în purtarea lor trebuie să fie smeriţi şi cuviincioşi. La fel, evreul să respingă orice semn sau nărav de idolatrie “. Tunsoarea să le fie deosebită de a celor trufaşi, aşa cum deosebit trebuie să fie în îmbrăcăminte, în vorbă sau în faptă, aşa cum deosebit este şi în credinţa sa. Căci el spune:” Vă voi deosebi”.

C. Să nu se îmbrace cu îmbrăcăminte scumpă, pentru că duce la trufie, dar să nu poarte nici haine rupte sau murdare, ca să nu se facă de ruşine în faţa oamenilor, ci îmbrăcămintea lui să fie modestă şi curată. La nevoie omul să-şi vândă şi casa dar să-şi cumpere încălţări. 

D. Deoarece ştim că dreapta este mai de seamă în Tora la slujirea altarului, şi tot aşa degetul mare de la mână şi de la picior în diferite cazuri în templu, şi la îmbrăcăminte şi în toate celelalte împrejurări întotdeauna să fie preferată mâna dreaptă faţă de cea stângă. La descălţare şi mânuirea celorlalte obiecte de îmbrăcăminte, de pildă să se descalţe mai întâi la stângul ( doar aşa se cinsteşte dreptul). În schimb la legarea încălţămintei este mai important stângul, pentru că pe mâna stângă se leagă filacteriile. De aceea când trebuie legat şiretul să se lege mai întâi stângul ( de ex. la încălţări unde trebuie legat şiretul se încălţă mai întâi dreptul şi nu se leagă, apoi se încălţă stângul şi se leagă , după care se leagă şi dreptul. Tot aşa la încheierea oricărei altei încălţări).

E. Să fie atent ca să nu îmbrace niciodată două lucruri deodată, căci aceasta poate duce la uitare.

F. Este oprit să se meargă patru coţi sau să se spună un cuvânt sfânt cu capul descoperit. Până şi copiii mici trebuie să-şi acopere capul, din respect pentru Domnul. Găsim la Rabi Nahman, fiul lui Itzak o pildă: Un învăţat i-a spus mamei lui Rabi Nahman, Fiul lui Itzak:” Fiul tău va fi hoţ”, De aceea ea nu l-a lăsat cu capul descoperit spunând-o:” Acoperă-ţi capul ca să fii temător de Domnul” ( Sabat 156B).

G. Este oprit mersul cu capul ridicat şi cu gâtul întins, precum se spune mustrător:” Şi mergeţi cu gâtul întins”. Totuşi, să nu se aplece prea mult capul, să se caute o cale de mijloc ca să vezi pe cine întâlneşti şi unde calci. Mersul omului arată dacă este deştept sau prostănac. În înţelepciunea sa Solomon a spus:” Prostul merge pe drum călcând fără duh şi spunând parcă tuturor cu călcătura sa că est nătâng”.

H. Să aivă grijă, să nu treacă printre două femei. Printre doi cânii sau doi porci este primejdios. Bărbaţii să nu dea voie să treacă printre ei o femeie.

Testul de Autoevaluare are ca scop cimentarea cunoștințelor. Nu este nevoie sa te înregistrezi și nu te obligă la nimic, este doar pentru tine!

[wp_quiz_pro id=”9098″]


Lecția 4

Reguli de urmat la nevoile fireşti- Reguli de binecuvântare

A. Să se formeze obişnuinţa de a se uşura înainte de a se lăsa seara şi de dimineaţă. Acestea sunt măsuri folositoare. Dacă se întâmplă greutăţi, să meargă 4 coţi şi să se aşeze din nou, să se ridice şi să se aşeze îndreptându-şi atenţia şi negândindu-se la alte lucruri. Acela care întârzie să-şi facă nevoile încalcă poruncă:” Să fiţi curaţi”.

B. Să fie cuviincios şi aici. Să nu se dezgolească până când se aşează, şi chiar şi atunci să nu se descopere mai mult decât este nevoie ca să nu-şi murdărească mâinile. Este un lucru la care trebuie să fie atent dacă este noapte sau zi. Dacă se află într-un loc descoperit, fără pereţi, să aibă grijă să fie faţă sa către miază zi şi spatele sau către miază noapte sau invers. Către răsărit şi apus este oprit. Dacă este un perete poate alege orice direcţie dacă spatele său este către perete. Nevoile mici se fac în orice direcţie. Să nu-şi facă nevoile în faţa niciunui om.

C. Să nu-şi facă nevoile mari stând în picioare. Să nu se forţeze prea mult. Să nu se grăbească să iasă din locul dat până nu este sigur că şi-a terminat nevoile. Să fie atent să nu-şi murdărească încălţările şi hainele. Să fie foarte atent cum foloseşte mâinile.
D. Este oprit să se gândească la cuvintele Torei atunci când se află la nevoi fireşti. De aceea, în timpul acela este bine să se gândească la afacerile lui să să-şi facă socoteli, ca să nu se gândească la Tora sau la alte lucruri cu păcat. De sabat când nu este voie să se gândească la afaceri, să se gândească la unele întâmplări deosebite pe care le-a văzut sau auzit.

E. Să aibă grijă să se şteargă bine, pentru că dacă rămâne la sfârşitul maţului gros o cât de mică urmă de necurăţenie nu are voie să spună nici un cuvânt sfânt. Să nu se şteargă cu mâna dreaptă de oarece cu dreapta îşi leagă filacteriile. Din acest motiv nu este voie să se folosească în această împrejurare degetul mijlociu de la mâna stângă, acela pe care leagă cureaua de la filactere. Un stângaci se va şterge cu stânga sa care este dreaptă la ceilalţi oameni.

F. Ori de câte ori îşi face nevoile să se spele pe mâini şi să spună binecuvântarea :” Aser Yatar”. Dacă şi-a făcut nevoile şi a uitat să spună “ Aser Yatar” şi apoi şi-a făcut nevoile din nou, şi şi-a adus aminte că prima dată nu a spus binecuvântarea, o va spune numai o singură dată. Acela care a luat un leac şi ştie că trebuie să-şi facă nevoile să nu spună binecuvântarea până când nu trece puterea leacului.

Testul de Autoevaluare are ca scop cimentarea cunostintelor. Nu este nevoie sa te inregistrezi si nu te obliga la nimic, este doar pentru tine!

[wp_quiz_pro id=”9102″]


Lecția  5

 Reguli privitoare la curățirea locului pentru făptuirea unui lucru sfânt.

A. Este scris: …..și să-ți cureți murdaria ta, căci Domnul umblă în așezarea ta și așezarea ta să fie sfântă și să nu se vadă un lucru murdar.

De aici au dedus învățații noștri că în orice loc unde Domnul pășește alături de noi.adică atunci când ne ocupam cu lucruri sfinte ( rugăciunea de seară, alte rugăciuni), Tora și altele asemănătoare, așezarea trebuie să fie sfântă. Nici o murdărie să nu se afle în fața ochilor unui om care se roagă.

B. Este oprit să te gândești măcar la un lucru sfânt într-un loc unde se află o murdărie sau orice lucru care miroase urât, până când nu vor fi curățate. Precum se spune: Și să cureți murdăria ta. Peste urmele lăsate pe pământ se toarnă un sfert sau două de ocale de apă.

C. În cazul în care pe corp se află rămășițtă de murdărie, chiar acoperite cu îmbrăcăminte, sunt oprite lucrurile sfinte. Este necesar ca toate să fie curate. Sunt unii care mai închid ochii în asemenea împrejurări, dar e mai bine să se dea o atenție deosebită.

D. Trebuie să se vadă cu atentie orice loc unde se bănuiește că ar putea fi o murdărie de orice fel și să nu se spună nici un lucru sfânt când nu se cercetează acel loc.

Este oprit să se facă rugăciuni în casa în al cărui pod se găsește o murdărie.

E. Să se înlăture murdăria sau udul unui copil care a trecut de un an. Este bine să se îndepărteze chiar și murdărie unui sugar care a împlinit 8 zile.

F. Trebuie îndepărtate murdăriile unui om, cele de pisică sau de curcan, chiar dacă nu miros urât. Murdăria altor animale, fiare sau păsări, nu trebuie îndepărtată, căci probabil nu miros urăt. Orice miros urât, de pildă un hoit sau orice lucru mucegăit, cât și cotețele de găini, trebuie îndepărtate. La fel apa stătută sau apa în care se înmoaie in sau cânepă si care de obicei miroase, trebuie îndepărtată ca și celelalte murdării.

G. Murdăria uscată când se preface în praf este ca și pământul, dacă nu miroase urât. Dar dacă este întărită de ger (deoarece poate să revină la starea de dinainte când se încălzește vremea0, este socotită murdărie, chiar acoperită cu zăpadă.

H. Cât trebuie îndepărtată murdăria ? Dacă murdăria este în spate, atunci trebuie îndepărtată patru coți până la locul unde nu se mai simte mirosul și chiar dacă nu mia miroase, este destul dacă se îndepărtează patru coți. Dacă murdăria este în fața lui, omul trebuie să o îndepărteze cât vede cu ochii. Noaptea trebuie să o îndepărteze cu aceeși depărtare pe care ar fi putu să o vadă ziua. Dacă murdăria se află în lături, trebuie luată ca și cum ar fi în față, și să se întoarcă sre a o pune în spate.

I. Dacă într-o cameră în care se face rugăciunea, în spate s-a găsit o murdărie, așezată chiar și în spatele – hazanului-, trebuie să se oprească rugăciunea și să se aștepte până când murdăria va fi scoasă sau acoperită, pentru că nu se poate ca măcar un enoriaș să nu se afle la mai puțin de patru coți de locul unde se simte mirosul și astfel el nu are voie să asculte și să-și oprească gândul la ceea ce spune -hazanul-.

J. Dacă cineva a făcut o rugăciune și apoi a găsit o murdărie intr-un loc unde greu s-ar fi putut crede că s-ar găsi o murdărie, dar el nu a cercetat, deoarece -Șmonei Esrei- înlocuiește jertfele, atunci se consideră jertfă necorespunzătoare și trebuie să se spună încă o dată -Smone esrei-. Tot așa -Criat șma- trebuie să se spună încă o dată însă fără braha. Tot așa alte brahot, ca acelea de după servirea mesei, nu trebuiesc repetate. Iar dacă nu s-ar fi putut bănui deloc că în acel loc s-ar fi putut afla o murdărie, atunci este ca și cum nu a apăcătuit și nu trebuie să spună rugăciunea încă o dată. Dacă s-a găsit urmă de ud chiar și într-un loc unde s-ar fi putut bănui, rugăciunea este valabilă.

K. Practicile simple se întrerup în clipa în care aerul este stricat de miros, până când piere mirosul. Dacă însă învață Tora, mirosul nu are de ce să-l întrerupă din învățătura sa.

L. Dacă este un scaun în care s-a făcut o gaură pentru oala de noapte, chiar dacă oala a fost scoasă și, locul bătut în scânduri, scaunul este socotit impur și trebuie acoperit în întregime. Dacă scaunul este folosit pentru ședere și este acoperit cu o pernă pe care se stă și care se îndepărtează numai la nevoie spre, a folosi oala, atunci – scoțându-se oala punându-se perna, scaunul poate fi socotit un scaun oarecare.

M. Oala de noapte sau alt vas asemănător, dacă sunt din ceramică sau lemn, sunt considerate impure. Chiar dacă sunt curate și nu au miros, chiar dacă s-a turnat apă, au fost golite și puse sub pat – trebuie scoase din cameră și acoperite. Dacă sunt din metal sau sticlă, dacă sunt bine spălate și nu miros urât nu trebuiesc îndepărtate. Râtul porcului obișnuit să scurme în murdărie, porcul deci, trebuie gonit.

N. Și la baie este oprit să se spună sau să se gândească lucruri sfinte. La baie sau în intrânduri murdare este oprit să se rostească vorbe de pomenire a Domnului ( nici măcar în idiș -got- sau în oricare altă limbă). De asemenea, este oprit să se spună -Șalom- semenului, deoarece -Șalom- este Numele Domnului. Se spune -și i-a strigat Domnul, Șalom-.

Sunt unii oameni care se numesc Șalom. Unii sintre ei nu dau voie să fie strigați pe nume, sunt alțtii care nu au în vedere decât numele omului și dau voie. Totuși un evlavios evită.

O. Este oprit să se spună se spună cuvinte sfinte atunci când vede trupul său gol sau al altuia. Este valabil și în cazul copiilor (numai la brit se poate). Chiar dacă închide ochii ca să nu vadă, nu e bine. Aplecarea feței și a corpului pot înlătura aceasta. Din trupul femeii se socotesc a fi de rușine în fața bărbatului toate părțile descoperite mai mult de patru degete față de ceea ce în mod obișnuit se poartă acoperit. La fel părul femeii măritate care și el este de obicei acoperit. În această privință nu este nici o deosebire între soție și orice altă femeie. Cântecul femeii este socotit tot ca parte de ademenire. Totuși când se aude cântec de femeie și nu poate fi oprit, rugăciunea sau învățarea Torei nu trebuie să se lase tulburată, rugăciunea încercând să nu o ia în seamă și să dea atenție rugăciunii.

P. Dacă bărbatul își vede partea de jos a trupului, chiar îmbrăcat fiind cu cămașă, tot este oprit să pronunțe lucruri sfinte și trebuie să se îmbrace cu pantaloni sau să-și pună cordon, sau să-și așeze mâinile pe cămașă, ca să despartă partea de sus de partea de jos.

Femeia nu este supusă acestor reguli.


Lectia 6 

 Câteva reguli privitoare la ,,BRAHA,, și ,,AMEIN,,

Pentru că principalul în orice braha este pomenirea Numelui Domnului,înainte de orice trebuie să fie atent la pronunțarea lui.
A Este oprit să facă orice alteceva în timp ce sspune o braha. Să nu se grăbească și să nu se gânsească decât la însemnătatea cuvintelor. Așa stă scris în ,,Sefer Hasidin,, , ca atunci de exemplu când își spală mâinile sau face braha pentru fructe sau alte lucruri, să-și îndrepte gândurile și să binecuvânteze numele Creatorului că i-a dăruit fructele sau pâinea ca să se bucure de ele și i-a poruncit să facă fapte bune. să nu facă braha doar de obișnuință spunând vorbe din gură fără să ia parte și cu inima. Asemenea cazuri îl mânie pe Domnul, lucru pe care îl știm de la lesaiahu, pentru că ,, poporul s-a s-a apropiat și doar cu buzele M-a onorat, dar cu inima a fost departe, iar teama lor de Mine s-a prefăcut într-un obicei. Și a grăit Domnul, cu lesaiahu – ,,iată că faptele fiilor mei sunt numai la vedere, se țin de ele cum se țin de obiceiurile părinților, vin în Casa Mea să spună rugăciuni statornice de către părinții lor dar nu cu întreaga lor inimă. Ei își curăță mâinile și spun binecuvântarea rostuită, taie o felie de pâine și spun ,,Hamoți,,, beau și spun binecuvântareaprecum s-au obisnuit. Însă în timp ce binecuvântează nu se gândesc să Mă binecuvânteze,,.
De aceea s-a mâniat și a jurat cu Numele Său Cel Mare să aducă la pieire înțelepciunea celor care-l știu și-l binecuvântează din obișnuință, nu cu toată dăruirea gândurilor, de aceea, înțelepții au atras atenția asupra acestui lucru și au spus ,, să faci lucrurile cugetând la Creator,,. Omul trebuie să se obișnuiască să spună braha cu glas tare, deoarece vocea trezește și îndreaptă gândurile.

B. Când spune o binecuvântare, gura să-i fie curată, nimic să nu aibă în gură, așa cum se spune ,, gura să-ți fie plină doar cu laude,,.

C. Este oprit să se spună Numele Domnului în zadar. Cel ce spune Numele Domnului în zadar încalcă porunca de a se teme de Domnul. Nu trebuie spus Marele Nume decât pentru laudă și Binecuvântare. Să se teamă și săs se cutremure în timp ce amintește Numele Domnului. Niciodată să nu-l spună în zadar. Și nu numai Numele adevărat, ci toate acele nume cu care este pomenit. Și acesta este oprit nu numai în limba sfântă ci în oricare limbă ar fi ea. Iar acela care își jură semenul său se jură el însuși cu Numele Domnului sau cu orice altă formă a sa (Cel Mare, Puternic, Milostiv ……) în orice limbă ar fi ea merită să fie bătut (malkes). Din păcate cea mai mare parte a oamenilor simpli nu sunt atenți și spun în Idiș ,, Got zolin strufn,, și alte ziceri asemănătoare încălcând atfel porunca sfântă. Da, a blestemat pomenirea Numelui sau alte forme ale sale, dar a spus, de exemplu ,,Cutare… să nu fie Binecuvântat de Domnul,, , cu toate că nu merită ,,malkes,, a greșit totuși și asemenea vorbire este oprită. Este oprit de scris în oricare limbă ar fi ea, Numele Domnului. Multi greșesc și scriu Numele în germană, sau scriu în franceză cuvântul ,,a Dieu,,, ceea ce însemnă ,, cu Domnul,,, este de asemenea un lucru oprit pentru că după un timp scrisoarea poate ajunge la gunoi, străgând păcatul de pronunțarea Numelui Domnului în zadar. Pentru a împiedica toate acestea este nevoie de îndrăzneală. Gura mai întâi să si-o curețe apoi să pronunțe Numele. Tot așa când sărută ,,Sulul,, sau o carte. Când vrea să amintească Numele să spună cucântul ,, Așem,,, nu cum greșește poporul și spune ,,Adosem,,.

D. Trebuie avut grijă să nu se spună o Binecuvântare în zadar, sau o braha de prisos. Dacă a greșit și a pronunțat Numele Domnului, să spună imediat după aceea, ,,Baruh Șem căvod Malhuto leolam vaed,,. Și dacă imediat după ce a amintit Numele și-a dat seama că nu trebuia să spună acea braha, atunci să o termine ,,Lamdeini hucheha,,, deoarece așa se poate considera ca ceva legat de învățătură și nu o rostire în zadar. Iar dacă a început și cuvântul ,, Eloheinu,, și și-a amintit înainte de a pronunța particula ,,nu,, să încheie cu ,,Avinu meolam vead olam,,. Totuși și în acest caz ,, Baruh Șem Căvod Malhuto leolam vaed,, să fie scpus.

E. Există obiceiul să se verse apă adunată în vasele din cartierul unde se află un mort. Dacă a spus Braha să bea puțin ca să nu fie o braha spusă în zadar. Și să nu fie îngrijorat de primejdie din cauza mortului, deoarece cel ce urmează poruncile Domnului nu va păți nici un rău. După ce a băut puțin, să verse restul de apă.

F. Dacă se îndoiește că a spus sau nu braha, afara de ,,Hamazon,,, nu trebuie să le repete.

G. Omul este dator ca zilnic să spună cel puțin o sută de brahot. David a statornicit aceasta. Găsim și în Tora la fel ,, Dău Israel ma Așem,, să nu citești ,, ma ,, ci ,, mea ,, – adică o sută de brahot – ca să ne temem de Domnul, să-l iubim și să-l amintim mereu prin brahor pe care le spunem. Blestemele din Detronom sunt 98 și cele o sută de brahot pe care le spunem în fiecare zi ne scapă de ele.
De Shabat și de Sărbători ca și în zilele de post când lipsesc din cele o sută de brahot, se completează îndatorirea de a le spune din ceea ce gândim la braha spusă de hazan și la acelea spuse de cei ce sunt chemați la Tora și cărora le răspundem Amen, precum și cu brahot de după gustări.

H. La orice braha auzită de om de la semenul său, atunci când spune ,, Baruh Ata Așem,, și trebuie să spună ,, Baruh U uvaruh Șămo,, și când termină braha trebuie să spună Amen, ceea ce înseamnă ,,adevărat,,. Și să se gândescă în inima sa că este adevărată braha pe care a spus-o cel ce a binecuvântat și să creadă în asta. La brahot care conțin rugi, ca de la Șmone esrei,,, de la Ata homen,, până la ,,Amahazir Sehunato lă Țion,, și la,,sim șalom,, spunâns Amen se cuprind două înțelesuri – adevărată este binecuvântarea, și fie cât de curând,,.
La cadiș, care nu este decât o rugă pentru viitor, să se gândească numai la a se împlini cât de curând.

I. Dacă acela care aude o braha, se află tocmai în timpul rugăciunii, când nu poate să se întrerupă, să nu spună, ,,Baruh U uvaruh Șămo,,. Tot așa dacă aude o braha, pe care trebuie să o spună și el sau se spune și pentru el,, ca la ,, Șofar ,, sau ,, mghila,,, să nu spună ,,Baruh U uvaruh Șămo,,, deoarece aceasta ar fi ca o întrerupere în mijlocul binecuvântării
Regulile cu privire la Amen se vor atăta mai departe.

J. Cuvântul Amen, spre a fi spus așa cum trebuie se rostește cu mare atenție. Să u se sară peste Alef și să nu se înghită nun. Să fie atent să nu răspundă Amen înainte de a termina braha acela care face binecuvântarea, sau să nu se întârzie prea mult după ce s-a încheiat braha, ci îndată ce s-a terminat. Și să nu ridice glasul mai tare decât acela care spune braha.

K. Nu se spune Amen la propria binecuvântare, decât la ,,Hamazon,, și după,,Bone Ierușalaim,,. Chiar dacă termină o braha în același timp cu hazanul, nu spune Amen. Dar dacă el termină o braha și hazanul termină atunci o altă braha, trebuie să spună Amen la acea braha de la ,, Iștabah,, sau ,,Șomer amo Israel lead,, sau braha după Halel, spune Amen (sunt unii care susțin că la aceste brahot trebuie să se spună Amen chiar atunci când le spui singur fără hazan).


Lectia 7

Reguli privitoare a rostirea binecuvâtărilor de dimineață

 

  1. Sunt păreri diferite cu privire la faptul că după braha ,,Laasoc bedivrei Tora,, trebuie au nu trebuie să spunem Amen.Unii susțin că nu se socotește sfârșit de baha, deci nu trebuie răspuns cu Amen. Iar alții susțin că fiecare esteo braha aparte, deci trebuie răspuns cu Amen. De aceea cei ce fac această braha să ospună în șoaptă, ca să nu pună la îndoială pe semenul său care îl va auzi poate.
  2. Biecuvântarea ,,Anoten lasehir vina,, să nu o spună pînă ce nu se luminează de zi.
  3. Binecuvântarea ,,Pocheah ivrim,, poate să o spună și un orb,deoarece el beneficiază de fapul că alții îi arată drumul. (Dacă a spus mai întâi braha  ,,Zakef kefufim,, înainte de ,,Matir asurim,, nu mai trebuie să spună și ,, Matir asurim,, deoarece este subânțeleasă)
  4. După ,,Amavir seina meeinai utnuma meafapai,, nu se spune Amen, pentrucă nu este sfârșitul brahalei, ci se continuă cu ,,vihi rațon,,. Sfârșitul este Agomel habidim tovim leamo Israel,,.
  5. Acela care stă treaz toată noaptea, sune toate binecuvântările , afară de ,, Al netilat iadaim,,. Unii au îndoieli dacă noaptea trebuiesc spuse binecuvântările  ,Elocai nesama,, și ,, Amaavir seina,,. ca și binecuvântarea Torei. Dar este bine să fie ascultate spuse de altul, iar el să spună neapărat Amen.
  6. Toate binecuvântările de dimineață dacă nu le-a spus înainte de rugăciune, poate să le spună după, afară de binecuvâtarea ,,Al netilat iadaim,,și fără binecuvântarea ,,Elocai nesama,,.
  7. În ceea ce privește rostirea inecuvântărilor Torei înainte rugăciune, sunt păreri dferite.Unii susțin să nu le spună deoarece spunând ,,Aava raba,, sau ,, Aavat olam,, este scutit să le repete pentru că ele au fost subînțelese. Alții susțin că ,,Aava raba,, nu scutește și trebuie să spună aceste binecuvântări  după rugăciune fără să facă pauză. De aceea este bine să se spună binecuvântarea Torei înainte de rugăciune. De fapt, dacă auitat să spună binecuvântarea înainte de rugăciune, nu trebuie să repete binecuvântarea Torei.
  8. Dacă a fost chemat la Tora, înainte de fi spus binecuvântaa Torei, dacă poate să spună toate binecuvântările Torei și să mai spună măcar un singur verset,,levarehaha,,. Să facă sșa, iar apoi să se ducă la Tora și să spună braha. Dacă nu mai are timp pentru aceasta, să se ducă la Tora și să spună acolo braha. Deoarece a spus ,,Așer bahar banu,, să nu spună după aceea ,,Așer chidșanu,,, ci să spună ,,ievarehaha,,.

 

Capitolul 8

Lucruri oprite până după rugăciune.

 

  1. Este oprit ca omul să înceapă munca și să pornească la treburile lui sau la drum, înainte de a se ivi luceafărul care este lumina ce încolțește de la răsăritul soarelui și atunci începe vremea rugăciunii. De aceea nici o muncă sau drum nu se începe înainte de se face rugăciunea.
  2. Este oprit să se mănânce sau să se bea înainte de a se face rugăciunea.Cine mănâncă sau bea și apoi face rugăciunea, este condamnat de versetul ,, și pe Mine m-a aruncat înapoia trupului,,. Căci Domnul zice ,,după ce s-a destulat de sine a luat în seamă și împărăția cerului,,. Este oprit să bea măcar o cafea cu zahăr sau lapte. Unui om  bătrân și slab care nu poate rezista până după terminarea rugăciunii făcute cu obștea la sinagogă, mai ales de Shabat și la sărbători când rugăciunea durează mult, este bine să i se dea voie să facă rugăciunea de ,,Șahrit,, acasă, să facă chiduș și să mănânce ceva, ca abia după aceea să meargă la sinagogă, să-și unească gândul cu obștea la rugăciunea de ,,Șahrit,, apoi să facă rugăciunea de ,,Musaf,, împreună cu minian-ul. Dar să nu bea cafea cu zahăr până când înainte nu ia asupra sa sarcina servirii Domnului. Este voie să se mănânce și să se bea înainte de rugăciune dacă e vorba de un leac deoarece asta nu înseamnă hrană. Tot așa dacă nu se poate aduna gândurile în timpul rugăciunii fără a fi mâncat ceva, dacă vrea, poate mânca și bea înainte de rugăciune.
  3. Unii susțin, că dacă s-a sculat la miesz de noapte, nu are voie să guste nimic înainte de rugăciune. Așa este drept. Dar dacă simte o slăbiciune poate mânca și bea ceva ca să se întărească pentru a putea învăța Tora.
  4. Se poate bea înainte de rugăciune apă, ceai, cafea fară zahăr sau lapte, pentru asta nu înseamnă hrană. Și în Shabat și în sărbători când trebuie făcute chiduș înaintea mâncării.
  5. Este oprit să facă înainte de rugăciune o vizită prietenului său pentru a întreba cum se simte, sau măcar pentru a-i spune ,,bună dimineața,, pentru că un om nu poate fi mai însemnat decât cinstirea Domnului. Dacă l-a întâlnit întâmplător poate să-l salute. Dar este bine să-și schimbe felul de a vorbi ca să fie limpede că nu are voie să se ocupe de nimic altceva până când nu va face rugăciunea.
  6. Nici de  încălțat nu este voie să începi până după apariția luceafărului. Dar cine este obițnuit să meargă la sinagogă devreme și știe că nu poate ajunge la timp, atunci este voie. La fel pentru acela care învață împreună cu alții  și știe că dacă nu vor învăța acum ei vor fi stânjeniți, este voie să învețe știut fiind că este foarte însemnat să învețe împreună cu mai mulți, dar cu condiția să nu treacă timpul rugăciunii.

Lectia  9

Reguli privind ,,țițit,,

  1. Este foarte interesantă porunca de țițit, întrucât Tora a pus-o în rând cu toate poruncile, deoarece se spune ,, și să le vedeți și să țineti minte toate poruncile Domnului,,. ,, Țițit,, însumează șase sute treisprăzece, atât câte porunci sunt. De aceea este nevoie ca orice om  să fie îmbrăcat toată ziua cu talit-catan. Talit catan să fie de lână de oaie albă și de mărimea prescrisă, adică trei sferturi de cot în lungime și jumătate de cot în înăltime. Unii susțin să fie un pătrat de un cot pe o parte. Cei ce fac talit catan cusut lateral, trebuie să albă grijă ca acea parte care se vede să fie liberă, să nu fie prinsă nici măcar cu copci. Fiecare om să se îngrijească să aibă un talit mare, cu țițit, cu care să se învelească în timpul rugăciunii. Să urmărească să fie frumos talitul, dealtfel toate poruncile trebuiesc împlinite cât se poate mai frumos, pentru că este scris ,,Ze Cheili veanveu,, , ,, Acesta este DOMNUL și-l dăruiesc frumuseții,,. Iar înțelepții au comentat ,,Înfrumusețează-l cu fapte bune,,. Să fie atent să cumpere țițit de la un om de încredere, ca să fie încredințat că s-au făcut toate lucrările speciale și după prescripții, și să fie lung după reguă.
  2. Acela care nu are decât talit de cânepă, la care nu se poate pune țițit din lână (din cauza interdicției de ,,Șeatnez,, amestec de diferite fire), după propunerea unora, poate să facă colțurile din piele, în care se poate inroduce țițit de lână. Alții spun că nu se poate face așa.
  3. Gaura în care se introduce țițitul să nu fie mai departe de trei degete de marginea talitului în lung sau lat, deoarece mai departe de trei degete nu se mai numește ,,poale,,. Dacă a făcut gaura mai sus decât trei degete, chiar dacă legând și trăgând țesătura se coboară gaura mai jos, nu mai este cașer. Dacă după ce a legat țițitul în gaura mai de sus, apoi a mai valabil pentru că se spune ,,să faci,, nu să ,, devină făcut,,. Tot așa să nu fie gaura prea la margine, ,, sub poală,, ci ,,la poală,,. Dacă de la început s-a făcut pe măsură, dar prin legare s-a micșorat distanța, este totuși cașer. Se pune la îndoială dacă franjurile de pe marginea talitului  intră în socoteală la măsură. De aceea trebuiesc tăiate înainte de a se lega țițit. La talit-katan se obișnuiește să se facă două găuri orizontale, cu țițitul atârnat în afara talitului.
  4. Dacă în timpul legării țițiturilor gaura a fost la distanță potrivită și apoi s-a rupt puțin din gaura de la talit astfel că a devenit sub măsura cerută, este cașer, deoarece în timpul ,,legării,,, a fost bine. Totuși este bine ca de la început să se coase marginea găurii  și a talitului, ca să nu se mărească distanța.
  5. De obicei se fac cinci noduri duble, prin care sunt patru inele, adică se introduc cele patru fire în gaură și se leagă cu două noduri, iar firul lung, care se numește ,,Șameș,, (deservent) se înfășoară în jurul țițiturilor  și iar se leagă două noduri. Apoi se înfășoară de opt ori și se leagă două noduri. Se înfășoară de opt ori și se leagă două noduri. Se înfășoară din nou de astă dată de unsprăzece ori și se leagă două noduri. La urmă se înfășoară de treisprăzece ori și se leagă două noduri. Întrucât este frumos ca toate vertebrele cu înfășurările să fie egale în lungimea lor, trebuie ca vertebra întâia să nu fie strânsă, ci firele să fie îndepărtate, iar a doua să fie mai apropiat, și tot așa cu a treia și cu a patra. Lungimea țițiturilor, adică de la primul nod până la capătul firelor să fie cel puțin de douăsprăzece falange. Frumos este ca toate aceste inele împreună să fie a treia parte, iar firele ce atârnă să fie de două treimi, de aceea să fie atent ca fiecare inel să fie ca lățimea unei falangi, toate inelele vor fi 4 falange, iar firele ce atârnă să fie opt falange de deget. Dacă sunt mai lungi să se facă și vertebrele mai lungi. Este bine să se facă cu atenție, ca toate nodurile să fie legate cu cele patru fire dintr-o parte cu cele patru fire din cealaltă parte, astfel ca fiecare fir aparte să fie jumătate de o parte și jumătate de cealaltă parte.
  6. Dacă nu a tăiat firele, ci a luat un singur fir lung și l-a îndoit în patru și l-a introdus așa în gaură și l-a legat, tăundu-l pe urmă nu este cașer, deoarece trebuiesc ,,făcute,, nu să ,,devină făcute,,. De la început trebuiesc făcute cum este prescris, nu să devină ulterior ,,cum trebuie,,. Tot așa dacă a fost făcut țițit cum trebuie la un alt talit și s-a rupt nu este voie să se pună același țițit, sau să se coase ruptura chiar la acel talit, căci ,,devine făcută,, și nu este ,, făcută,, de la început. Tot așa, dacă a legat țițit la un talit lipsit de țițit, de exemplu când cea mai mare parte a fost cusută și pe urmă a desfăcutdin cusătură până când cea mai mare parte a fost deschisă ca obligatoriu să pună țițit, dacă vrea ca țițitul pus să fie valabil, trebuie să desfacă țițiturile ș să lege din nou așa cum trebuie. La fel în toate cazurile asemănătoare.
  7. Înainte de a se învălui cu talitul să verifice dacă țițiturile sunt cașer. Trebuie să verifice dacă firele sunt în gaură și înfășurările corecte și să desfacă firele ca să nu fie lipite una de alta. Dacă a întârziat să vină la sinagogă și dacă va desface țițiturile ca săle verifice și din cauza asta ar întârzia la rugăciunea de miniam, atunci nu trebuie să le desfacă și să le verifice.
  8. La toate poruncile (mițvet) trebuie întâi să se facă braha apoi să se facă imediat fapta poruncită, fără nici o pauză, de aceea să ia talitul cu amândouă mâinile și să se gândescă că Domnul a poruncit să ne acoperim cu țițit ca să ne amintim de toate poruncile de îndeplinit. Și să spună braha stând în picioare ,Lehitatof bațițit,, și să-i acopere imediat capul până mai jos de gură, apoi să ridice poalele la gât, să se înfășoare și să stea atâta timp așa cât poate să meargă patru coți și să spună versetele ,,Ma iacav,, apoi să ia talitul de pe cap. Să fie atent să nu târască țițitu pe jos, pentru că este înjositor, deci să le ridice și poate să le prindă de cordon.
  9. Braha pe țițit nu se face noaptea, ci numai ziua. Să fie atent să nu facă braha până ce lumina nu va fi într-atât cât să poată deosebi azuriul de alb. Dacă a îmbrăcat talit Katan încă de noapte și n-a spus braha sau a îmbrăcat talitul mic când nu avea încă mâinile curate și de aceea nu a spus braha, atunci face braha pe talitul mare să se gândească la această braha și la talitul mic. Acela care nu are talit mare și îmbracă talitul mic ziua și are mâinile curate, să spună braha ,,Al mițvat țițit,,. Dacă îl îmbracă când nu poate să facâ braha, atunci mai târziu,  când se face ziuă și mâinile îi sunt curate, să ia țițiturile în mâini și să spună, ,,Al mițvat țițit,,. Dacă doarme cu talitul mic,să nu mai spună braha, ci atunci când face braha pe talitul mare să se gândescă să fie scutit.
  10. Cine scoate talitul și are de gând să-l îmbrace imediat înapoi, chiar dacă s-a dus la privată atunci când îl îmbracă iar, să nu facă braha (deoarece nu este permis să se ducă cu el la privată). Dar dacă a avut de gând să nu-l îmbrace din nou , și s-a răzgândit și l-a îmbrăcat totuși, trebuie să facă din nou braha. Dacă talitul a căzut fără voia lui, deși cea mai mare parte căzut și a rămas totuși puțin pe corpul lui, nu trebuie să facă braha când îl îndreaptă pe el. Însă dacă nu a rămas deloc pe el,deși l-a prins cu mâna, trebuie să facă braha din nou, pentru că porunca nu este să îl țină în mână, ci să fie înfășurat cu talitul. Dacă acest lucru s-a întâmplat în timpul rugăciunii, când nu se poate întrerupe ca să facă braha, să nu facă braha atunci, ci mao târziu, prinzând țițiturile în mână.
  11. Este voie să se ia, întâmlpător, chiar și fără să se ceară voie, talitul semenului său, ca să facă rugăciune și braha. Se presupune că semenului său îi va părea bine ajute la o mițva fără să aibă vreo pagubă. Dar să nu-l scoată din casa în care se află, pentru că poate că acest lucru nu i-ar fi pe plac. Și dacă talitul a fost împăturit, să-l împăturescă la loc. De Shabat însă să nu-l împăturescă, căci semenul său are să-l ierte ținând seama de opreliștea ca de Shabat să nu împăturescă talitul.  Pentru acela care cere împrumut un talit numai pentru a merge la Tora este o întrebare dacă trebuie să se facă braha. De aceea să gândescă că nu vrea să-l cumpere și atunci toti sunt de părere că nu trebuie să facă braha. Dar pe talitul obștei, chiar dacă nu-l ia decât pentru a merge la Tora, trebuie să facă braha, pentru că este socotit ca al lui propriu.
  12. În general, lâna despre care vorbește in Tora se socotește că trebuie să fie de la oi și berbeci. Un evlavios nu va face braha pe un talit care este din urzelă de lână și bătătută de bumbac sau mătase, sau pe dos, bătătura este din lână și urzeala din alt material, pentru că sunt unii care susțin că țițit din lână nu apară decât haina care este din același material. Tot așa, dacă talitul este din mătase și țițit din lână. Dacă o parte din țițit sunt de mătase și o parte din lână, este și mai rău.
  13. Dacă la un țițit s-a rupt unul dintre cele patru dire (fiind îndoite în opt) și a rămas atât cât să se poată face un nod, adică patru falangi, sau s-au rupt două și din fiecare au rămas două falăngi și două fire sunt întregi după măsură, este cașer. Dacă s-au rupt trei fire, chiar dacă au rămas din fiecare patru falăngi și cel de-al patrulea fir întreg sau dacă s-a rupt numai un singur fir și nu au rămas patru falăngi deși trei fire sunt întregi, nu este cașer ( decât în cazurile de forță majoră). De aceea dacă s-a rupt un fir din cele opt care atârnă, chiar dacă s-a rupt totul până la inele este sigur cașer, deoarece acest fir nu este decât o jumătate de fir. Însă dacă s-au rupt două fire și n-au rămas din fiecare patru falăngi și se poate presupune că ambele fire sunt din una și aceeași, atunci țițitul nu este cașer. Dar dacă este sigur că sunt din două fire diferite, fiind atent în timpul legării, precum s-a spus mai sus ca mereu să fie legate patru capete dintr-o parte cu patru din cealaltă parte, și acum s-au rupt două capete dintr-o singură parte, deci sunt sigur din două fire – atunci este cașer,deoarece au rămas câte patru falăngi și mai mult în cea de a doua jumătate iar două țițituri sunt bune. Dacă s-a rupt un fir în locul unde atârnă din gaură nu este cașer. Atunci când se spune că dacă s-a rupt un fir și a rămas destul ca să se poată face un nod este cașer, este numai în cazul când în timpul legării toate firele au fost lungi cât trebuie și numai după aceea s-au rupt. Dar dacă la început a fost chiar și un singur fir mai scurt decât limite, nu este cașer.
  14. Firele de țițit trebuie să fie toate, dacă un fir este desfăcut din tors, atunci toată partea este considerată ca ruptă și este ca și cum nu ar fi.
  15. Dacă un talit cu țițit a fost împărțit în două, cum sunt multe care sunt făcute din două părți, iar uneori sunt desfăcute pentru a fi spălate sau reparate și apoi sunt cusute la loc, întrucât fiecare parte este probabil destulă ca să se înfășoare îndejuns cu el,este destul dacă desface două țițit din care dorește și după unirea părților din talit să se lege la loc. Dar dacă fiecare parte a ,,talitului nu este destul ca să se înfășoare, trebuie să se desfacă toate cele patru țițit. Dacă într-o parte este destu iar alta nu ajunge,atunci să ia țițiturile de la partea care nu este destul spre ase înfășura.
  16. Dacă s-a tăiat sau s-a rupt o poală de la talit complet și nu au ramas trei falăngi la pătrat, unii susțin că această bucată, chiar dacă s-a cusut bine la talit, nu este voie să i se adauge țițit, deoarece fiind mai mică nu este socotită talit. Chiar dacă s-a adăugat la talit, este socotită adaos. Dar dacă nu a fost despărțită complet, pentru că undeva a rămas puțin unită, cusătura ajută ca să fie socotită ca talitul. Țițiturile ce se vor pune după cusătură sunt cașer. Se obișnuiește să se coase o bucată la poalele talitului, chiar și la cele noi. Cum aceste bucăți sunt mai mici decât trei falăngi pătrate se adaugă la locul unde se pune țițit o bucată de trei falăngi pe trei.
  17. Unii susțin că pe tot locul poalei pe care urmează să se pună țițit, adică dintre o falangă și trei de la marginea talitului, să nu fie nici o cusătură, nici măcar din aceleși fire din care s-ar putea face țițit la acest talit. De exemplu, dacă talitul este din cânepă să nu se coase acolo cu fire de mătase și asemănătoare. Dacă talitul este din lână să nu se coase cu fire din lână ci cu mătase si asemănătoare. Așa se face și la țițit în jurul găurii pentru a-l întări. Toate acestea sunt valabile numai la firele albe, la firele colorate nu este nici o opreliște.
  18. Dacă să scoată țițiturile de la talit pentru a pune altele mai frumoase, sau dacă s-a rupt unul din fire și vrea să pună altele noi, cu toate că și primele sunt cașer, este voie pentru că în felul acesta nu desființează talitul ci dimpotrivă, pune altele mai frumoase. Să fie atent ca să nu arunce cele scoase într-un loc nedemn.
  19. Țițit care nu mai sunt cașer și au fost scoase de la talit,să nu se arunce la gunoi, ca să nu se necinstească o mițva. Sunt unii care le ascund în câte o carte și fac din ele semn de carte sfântă. Fiind o dată folositoare la o mițva să fie folosite și a doua oară. Nici din talitul învechit care nu se mai îmbracă, să nu se facă ceva care l-ar putea necinsti.
  20. Dacă în zi de Shabat venind la Sinagogă a văzut că un țițit nu este cașer la talit și nu se găsește să împrumute un alt talit și îi este rușine să stea fără talit, întrucât nu poate lega azi alt țițit, poate să îmbrace, de ochii lumii, acest talit și să nu facă braha. Dar să nu fi știut înainte de Shabat despre stricăciune. Dacă a știut înainte de Shabat nu are voie să-l îmbrace că trebuie să-l repare din vreme.
  21. Acela care împiedică o haină care cere țițit, fără țițit, a încălcat porunca de țițit. Trebuiesc tratate cu atenție unele haine care se fac în așa fel încât au patru poale. Un colț trebuie tăiat ca să fie rotunjit. Dacă însă a îndoit doar colțul și s-a cusut astfel ca să arate rotund, nu este cașer pentru că partea netăiată se consideră ca făcând parte din haină.

           Încălcarea poruncii de țițit este un mare păcat. Acela care este atent cu  mițva de țițit ajunge să vadă fața Domnului.


Lectia  10

Reguli privitoare la punerea de Tfilin

A. Porunca ca Tfilin este tot o miţva importantă. Intreaga Tora este comparată cu tfilin. Se spune: „să fie în gura ta Tora Domnului”. Acela care nu pune tfilin este socotit ca unul care păcătuieşte cu trupul. Acela care pune tfilin nekaşer, nu numai că nu se achită de miţva, dar face şi multe brahot in zadar, ceea ce este un mare păcat. De aceea să cumpere tfilin cu grijă de la „şofer” evlavios şi de meserie, iar curelele să le cumpere de la un om de încredere, sâ fie sigur că s-au lucrat anume si din piei de animale curate. Din păcate, mulţi păcătuiesc cumpărând tfilin cu grijă de la un „şofer” evlavios şi de meserie, iar curelele să le cumpere de la un om de încredere, să fie sigur că s-au lucrat anume şi din piei de animale curate. Din păcate, mulţi păcătuiesc cumpărând tfilin şi curele de la acela care le dă mai ieftin cu toate că nu sunt ca ser. Evlaviosul să-şi dea seama că dacă doreşte ca hainele sau lucrurile sale să fie cum trebuie, cu atât mai mult să nu se zgârcească şi să nu îşi cruţe banii când e vorba de Domnul, ci să caute să cumpere acele lucruri de care ests sigur că sunt caşer, cu toate că preţul lor este mai mare. Să fie atent să fie fără cusur şi negre, atât cutiile cât şi curelele. Curelele trebuiesc unse în permanenţă ca să fie negre (dar nu cu uléi de peşte, acesta fiind din peşte nekaşer). Dacă bagă de seamă că tfilin s-au stricat câtuşi de puţi/i sau s-au rupt cusăturile, să întrebe imediat un cunoscător să vadă dacă mai sunt caşer. Cu mai multă grijă trebuiesc supravegheate colţurile, mai ales la tfilin care se pun pe cap şi care se rod şi se găuresc mai repede şi nu mai sunt caşer. Se întâmplă des ca prin folosire prea multă să se dezlipească pielea de deasupra de la cap (şei roş) şi atunci tfilin nu mai este considerat caşer. Acest lucru trebuie tratat cu mare atenţie. Cei care sunt atenţi cu poruncile tfilin sunt datori să le poarte cu evlavie, să nu rostească in timp ce le poartă vorbe nedemne Aceia vor ajunge la o viaţă îndelungată şi vor avea parte de lumea de ap6i. Tfilin este dovadă că Domnul este printre noi. Tfilin de cap au deasupra scris un „Sin“ din numele Domnului: „Şadei”. De aceea talitul nu trebuie sâ acopere tot tfilin de pe cap.

B. Timpul de punere de tfilin începe dimineaţa, atunci când ochiul poate recunoaşte pe prietenul său cu care este obişnuit de la o distanţă de patru coţi.

După ce a îmbrăcat talitul pune tfilin. Ţiţit se pun înaintea de tfilin, pentru că porunca de ţiţit este permanentă. Se pun în fiecare zi ca şi de Sabat ca şi de sărbători, în timp ce tfilin nu se pune decât In zilele săptămânii, afară de Sabat şi sărbători. Şi este o regulă că ceea ce este permanent are întâietate faţă de ceea ce este sporadic. Dar dacă a atins mai întâi tfilin cu toate că ele sunt în săculeţul lor, trebuie s& le pună talitul, ca să nu „treacă” peste o poruncă. (Dacă B-a ieşit tn cale o ooruncă de Infărtuit nu ai voie să o amâni)

C. Scrie: „Vehaia leot at iadeha“, să fie ca semn pe mână. învăţaţii au comentat că „iadeha“ poate fi citit Jad cheha”, adică mână slabă, adică cea stângă, Tfilirv să se pună aproape de inimă, aşezată puţin către corp, pentru că atunci când va apleca braţul In jos, „tfiMn” să fie către inimă. Tfilin „şei ros” (de pe cap), să fie aşezat Intre ochi; dar locul este acolo unse Începe să crească părul şi tine până la locul unde âe află moalele capului. TfiBnul „şei roş“ trebuie aşezat cu atenţie la locul lui. Dacă a pus tfilin puţin mai pe frunte, unde nu creşte părul, sau a pus acolo unde creşte părul dar într-o parte şi nu intre ochi se consideră că nu s-a achitat de porunca de tfilin şi a făcut braha în zadar. Nodul curelelor de la „şei roş” să fie în spatele capului, la marginea ţestei (cu păr) şi să nu se mişte încolo şi încoace. Trebuie să fie bine fixat pe cap. Dacă cutia este prea lată, atunci nu poate fi fixată bine, de aceea trebuie lucrat cu atenţie.

D. Tfilin se pun stând în picioare. Să nu scuture tfilin din săculeţ, pentru că asta e nepotrivit pentru o miţva, d să le scoată cu mâna. Mai întâi se pune „şei iad“ (pentru mână), pe mână şi înainte de a strânge nodul se spune „Lehaniah tfilin” şi se strânge legătura şi face şapte învârtitori ale curelei peste mână. Apoi pune „şei roş” pe cap. Înainte de a strânge cureaua pé cap şi spune „Baruh Şem Căvod Malhuto leóiam Câvod”. Explicaţie ca să se spună „Baruh Şem Căvocf constă în făptui că este o întrebare dacă trebuie făcută această braha, deci nu este sigur că cel ce 6 aude trebuie să răspundă Amen sau nu. De aceea mai bine să se spună această braha în şoaptă. După ce a pus tfilin pe cap, face cu tfilin de pe mână învârtituri de curea pe degetul mijlociu: una pe falanga mijlocie şi două pe falanga inferioară.

E. Dacă s-a întâmplat să scoată din săculeţ mai întâi tfilin „şei roş”, trebuie să-l lase din mână, să-l acopere cu ceva şi să pună mai întâi tfilin „şei iad”. Deoarece conform Torei „şei iad” are întâietate: „şi să le legaţi ca semn pe mână ei să fie ca o podoabă între ochi”.

F. Să nu se interpună nimic între tfilin şi pielea omului. Părul scurt nu contează. Aceia care au părul mare nu numai că nu sunt cuviincioşi, dar fâptuiesc şi un lucru oprit. Părul fi rid lung, între tfilin şi piele este oprit să se pună tfilin.

G. Trebuie avut grijă la tfilin „şei iad” să nu se mişte „nodul” de la cutie (chiar şi atunci când sunt în săculeţ) pentru că „iad” de la nod să fie de partea inimii. Cercul curelei să fie îndreptat în sus şi cutia în jos. O situaţie specială e atunci când un stângaci (care pun&tfMn pe mâna dreaptă), nu are decât tfilin împrumutaţi de la unul care pune tfilin pe măria stângă (sau invers) şi nu poate modifica nodul. Dacă va pune astfel tfilin, cercul curelei va fi în sus şi cutia în jos, deci Jad”-ul va fi către afară. El poate întoarce cercul, ca oricum „iad”-ul să fie către inimă.

H. Este oprit să se rostească măcar un singur cuvânt între a pune tfilin pe cap şi pe mână. Este oprit a face până şi un semn cu ochi sau cu degetele. Chiar dacă aude cadis sau cheduşa să nu se întrerupă ci să tacă şi să se gândească doar ia ce spune obştea. Dar dacă aude că cineva spune braha „Lehaniah tfilin” poate răspunde Amen dcoarece Amen înseamnă ca adevereşte cele spuse, că el crede în porunca de tfiiin, deci este aceeaşi idee. Şi la tfilin „fiabeinu Tam’ este interzisă întreruperea dintre „şei iad” si „şei roş”, bar pentru cadiş şi cheduşa se poate întrerupe.

1. Dacă a greşit si a întrerupt, să pipăie tfilin „şei iad” şi să facă din nou braha .Lehaniah tfilin” să fixeze legătura şi apoi să pună „şei roş“ şi să spună braha. Dacă a întrerupt în interesul de tfilin, nu trebuie să facă din nou braha „şei iad“.

J. La punerea de tfilin omul să se gândească că Domnul ne-a poruncit aceasta. Că ele conţin patru capitole, în care se scrie despre unicitatea divină şi ieşirea din Egipt. Aceasta în acela de pe brat către inimă. în acela de pe cap scrie ca să ţinem minte mereu minunile pe care le-a făptuit cu nou, care dovedesc unicitatea şi puterea Lui de a-şi împlini voinţa Sa în ceruri ca şi pe pământ.

Prin tfilin omul vrea să i se supună Domnului sufletul, adică inima şi mintea. Tfilin îl va ajuta să-L ţină minte pe Creator, îi va micşora relele porniri şi va înfăptui porunca. De aceea scrie că tfilin se pun ca „fruntarii între ochii tăi“.

K. Tfilin pe mână şi pe cap sunt două porunci, dintre care una nu o şterge pe a doua. Dar dacă are numai un singur tfilin, sau din cauză de forţă majoră nu poate pune decât unul, pune numai unui. Dacă pune pe mână spune „Lehaniah tfilin”, iar dacă pune pe cap spune ambele brahot: „Lehaniah tfilin” şi „Al miţvat tfilin” şi spune „Baruh Şem Căvod Malhuto leolam vaed“.

L. Un stângaci complet, chiar dacă a învăţat să-şi mânuiască dreapta totuşi să pună tfilin pe dreapta, care este stânga sa. Dacă treburile le face cu dreapta dar scrie cu stânga sau pe dos, mâna cu care scrie este socotită dreapta şi va pune tfilin pe cap de a doua. Dacă este stăpân pe ambele mâini, pune tfilin ca toată lumea, pe stânga. Tot aşa dacă nu s-a născut stângaci, ci după aceea s-a obişnuit să scrie cu stânga şi face totul cu dreapta, pune pe stânga ca fiecare om.

M. Lăţimea curelelebr, fie pentru mână fie pentru cap, trebuie să fie cât lungimea unui bob de orz. Lungimea ambelor curele de pe cap este până ia mijloc sau ceva mai sus. Unii susţin că cea de partea dreaptă să ajungă până la „mila (bărbăţie) şi aşa este bine să fie. Cureaua pentru „sel iad” este pentru fixare, trebuie să facă şapte răsucituri pe antebrat şi trei pe deget şi să se fixeze capătul. Dacă cureaua s-a rupt, fie de la cap fie mai de jos, să consulte un învăţat dacă e sau nu caşer.

N. Partea neagră a curelelor trebuie să fie în afară. Dacă s-a întâmplat şi s-a răsucit cureaua din jurul capului sau aceea din jurul braţului, cu partea albă în afară, să postească sau să se răscumpere cu „ţădaka”. Tot aşa dacă tfitin a căzut fără săculeţ, trebuie să postească, insă dacă au căzut pe jos fiind în săculeţ, nu trebuie să posteastă ci să dea ceva cu „ţădaka”.

O. Dacă a scos tfilin să meargă la privată, când se întoarce şH pune din nou, trebuie să facă din nou braha (unii sunt de părere că nu trebuie, şi aşa se şi obşnuieşte). Dacă se află la braha de la „Kriat Sema”, adică de la braha „latar or”26 şi mai departe, să nu facă Întreruperi pentru brahot de tfilin, şi după „Şmone esrei“ să le pipăie şi să facă braha..

P. Nu are voie nimeni să uite să scoată tfilin. Afară de timpul rugăciunii de „Şmone esrei* sau la învăţarea Torei. Este oprit să servească masa cu tfilin, dar poate gusta ceva întâmplător. Este oprit să se adoarmă chiar şi fără voie îmbrăcat cu tfilin.
Q. Omul este dator să pipăie tfilin de fiecare dată când îşi aminteşte de ele, ca astfel să nu le uite. Mai întâi să pipăie tfllinul de pe mână apoi pe acela de pe cap. Este un obicei bun să le atingă când aminteşte de ele în „Kriat Sema”. Când spune „Ucşartam leot al iadeha*27 le atinge pe cele de la mână şi le sărută. Când spun „Veaiu lătotafot bein eineha’28 le atinge pe cele de pe cap şi le sărută.

R. în problemele sfinte se urcă mereu şi nu se coboară. Tfilin de pe cap sunt mai sfinte decât cele de pe mână pentru că au patru despărţituri şi litera „sin“. De aceea dintr-o curea de la tfiHn de pe cap este oprit să se facă una pentru mână. însă de ia aceea de pe mână se poate face una pentru cap.

‘ De asemenea, este oprit ca o curea de la mână, dacă s-a rupt sus, lângă nod, să fie întoarsă ca să se facă nodul în capătul unde s-a rupt. Tot aşa la cureaua de la cap, este oprit să se întoarcă partea care a fost înlăuntrul nodului ca astfel să ajungă în afara lui. Este oprit să se folosească pentru lucruri nesfirrte o pungă 1n care s-a ţinut tfilin.

S. Nu se scot tfilin până după cadiş de la „Uva Le Tion”29, când spune „Tei raton şenişmov hucheha”30.

Acolo unde se obişnuieşte să se introducă în Chivot Sulurile (în zilele de citire a Torei) după „Uva Le fion“ – nu se scoate tfilin până la introducerea Sulurilor în Chivot.

în ziua în care se face o circumcizie, nu se scoate tfilin până după cir-cumcizie. La luna nouă (Roş-Hodeş) se scoate înainte de Musaf. „Hol -Hamaed”, „Şukot” toti scot înainte de „Halei”, iar „Hol-Hamoad Pesah“ obştea scoate înainte de „halaf; iar hazanul după „Halei”.

T. Tfilin se scot stând în picioare. Se desfac răsudturile de pe deget şi douâ-trei răsudturi de pe deget şi două-trei răsucituri de pe brat. Se scoate mai întâi de pe cap apoi de pe mână. Deoarece scria „să fie podoabe între ochi”, adică mai multe, deci atâta timp cât sunt Intre ochi, să fie măcar două. De aceea se pun mai întâi pe mână şi se scot mai întâi de pe cap, pentru că atâta cât le are pe cap să le a bă şi pe mână. De pe cap trebuie scos cu mâna stângă, mâna mai slabă, pentru a arăta că-i vine greu scoaterea. Porunca este să aibă tfilin toată ziua, dat din cauză că trupul nu este curat ele se scot îndată după rudune. Să nu se scoată nici în faţa Sulurilor; nici In faţa rabinului ci ferit de privirea lor. Este un obicei al înţelepţilor să sărute tfilin la punerea şi la scoaterea lor. Este oprit să se scoată talitul înainte de tfilin.

U. Să pună tfHin în punga lor în ordine, astfel ca să stie a doua zi să scoată mai întâi „şei iad”. Dar să nu pună ,şe1 – iad“ pe „şei roş”, deoarece „şei roş” este mai sfânt decât „şei iad“, ci să le pună alăturea. Să pună săculeţul cu tfilin în punga falitului şi deasupra talitul, ca să găsească mai întâi talitul.

V. Cine n-are tfilin şi obştea se adună pentru rugăciune, este mai bine să aştepte până când se termină rugăciunea şi să ceară împrumut tfilin decât să ia paite la rugăciunea cu minian fără tfilin. Dar dacă nu vrea să rişte să treacă timpul pentru „Kriat Sema“ până va găsi tfilin, să spună „Kriat Sema” fără tfilin. Dacă se teme că va trece timpul rugăciunii, atunci să spună rugăciunea şi când va găsi tfilin să le pună cu braha şi sâ spună un capitol din psalmi (Mizmor) sau să facă rugăciunea de „Minha”. Este oprit să se pună tfilin noaptea. Ca şi la talit, este voie să se ia tfilin de la semenul său, fără să-l anunţe, să le pună şi să spună braha.

W. Pentru tfilin este nevoie ca trupul să fie curat, deci să fie atent să nu sé elibereze aerul adunat în maţele lui. De asemenea, o persoană care suferă de mate, chiar dacă nu are dureri, nu este obligată să pună tfilin, pentru câ. nu poate să se păstreze atât de curat cât trebuie. Dacă i se pare că poate rezista in curăţenie atâta timp cât Spune „Kriat Sema“ şi „Şmone esrei” poate să pună tfilin. Dar un bolnav care suferă de ceva şi nu se poate linişti din cauza durerilor, este scutit, altfel este dator.

X. Unui copil, care îşi poate controla maţele sau starea de veghe, tatăl său trebuie să-i cumpere tfilin ca să le pună. Acum s-a răspândit obiceiul ca un copil să înceapă să pună tfilin cu două-trei luni înainte de a împlini treisprezece ani.

V. Cu privire la punerea de tfilin în zile de „Hei – Hamoad” sunt obiceiuri şi păreri diferite. în unele locuri nu se pun, în alte locuri se pun, dar nu se face braha cu voce tare la sinagogă ca de obicei. Unii obişnuiesc să le pună complet fără braha. Cu toate că nu se face braha, este oprit să se facă întreruperea între „şei iad” şi „sel ros“ Dar pentru cadiş si cheduşa se face întreruperea. Trebuie urmărit cu grijă ca în aceeaşi sinagogă să nu fie unii care fac rugăciunea cu tfilin rar alţii fără.

Z. Tfilin sunt caşer, de regulă, atâta timp cât cutia este în bună stare şi pergamentele dinăuntrul sunt bune şi nu trebuiesc verificate. Totuşi este bine să fie verificate pentru că uneori se strică din cauza sudorii. Dacă nu se pun decât din timp in timp, trebuie verificate de două ori la şapte ani ca să nu fi mucegăit. Tot aşa dacă s-au rupt cutia, trebuiesc verificate şi pergamentele dinăuntru. Dacă au căzut în apă, la fel. Totuşi, dacă nu are cine să le verifice şi să le coase la ioc, să se lase neverificate, ca să nu se lipsească de miţve punerii de tfilin. Dar să nu se spună braha.


Lectia 11

Reguli privitoare la mezuza

A. Este o poruncă sfântă („asei“)*ca la fiecare ușă să se pună mezuza. Chiar dacă o casă are mai multe camere şi fiecare cameră are mai multe uşi folosite pentru intrare – ieşire, cu toate că se foloseşte numai una, toate trebuie să aibă mezuza. Chiar dacă a scăzut numărul locatarilor şi se foloseşte o singură uşă, totuşi la toate uşile se pune mezuza. Dar dacă este o uşă care este folosită numai din când în când pentru a se băga pe ea unele lucruri şi este o altă uşă pentru intrare – ieşire, atunci uşa care nu este pentru intrare şi ieşire este scutită.

B. Şi la porţile curţilor se pune mezuza, pentru că scrie: „Uvşaraha” (la porţile Tale). „

C. Mezuza trebuie prinsă în asa fel încât să fie la dreapta celui care intră. Dacă este prinsă în partea stângă nu este cașer şi trebuie scoasă şi pusă la dreapta și să se spună braha. Aici nu se face nici o deosebire pentru stângaci.

D. La două camere dintre care fiecare are o uşă care dă afară sau spre curte, iar pe peretele despărţitor diuntre ele de asemenea este o uşă, se pune întrebarea pe care parte a acestei uşi să se pună mezuza. Totdeauna se judecă după balamale. Adică după balamalele care deschid ușa către înăuntru, aceasta fiind socotită camera principală şi se pune mezuza în partea dreaptă a intrării ei. La două camere asemeni ca folosinţă, dintre care însă una este folosită în principal, nu judecăm după balamale, ci întotdeauna se pune mezuza pe partea dreaptă a intrării în cea cu întrebuinţarea principală, chiar dacă uța se deschide către camera a doua.

E. Locul mezuzei este la începutul celei de-a treia înălţimi a uscioru-lui. Dacă este prinsă mai sus este cașer, cu condiţia s-o despartă cu o palmă de pragul de sus. Dacă este prinsă mai jos de a treia parte de sus, trebuie scoasă şi pusă unde trebuie cu braha. Dacă a prins-o în ultima „palmă” tot trebuie s-o scoată şi s-o pună unde trebuie cu braha. Dacă a prins-o în ultima palmă” tot trebuie s-o scoată si s-o pună unde trebuie, dar nu trebuie să facă braha din nou. Trebuie să o prindă în palma” îndreptată către afară. Dacă a schimbat în felul acesta nu este nici un păcat.

F. Mezuza se prinde după Înfăşurarea de la sfârşit către început adică de la „Ehad” către „Tama“ şi se pune într-un tub sau în altă apărătoare prinzând-o oblic  la usciorul uşii. Începutul, adică cuvântul „Sema“ să fie către casă şi ultimul rând către afară. Dacă usciorul uşii nu este destul de lat se poate prinde vertical şi este mai bine decât să fie prinsă îndărătul uşii. Dacă nu este prinsă ci atârnată nu este caşer. De aceea este nevoie de atenţie, ca să fie prinsă prin cuie şi sus şi jos, ca să nu atârne. 

G. Înainte de a o prinde să spună: «Aşer chidşanu bemitvotav veţivanu licvoa amezuza”. Dacă prinde mai multe mezuzot, este destul o singură braha pentru toate. Dacă mezuza a căzut de la sine, trebuie să spună braha când o prinde. Dar dacă a scos mezuza ca să o verifice, nu este sigur că trebuie făcută braha.

H. La unele case sunt porţi mari şi câte o uşă mică, prin care se intră şi se iese în mod obişnuit iar poarta se deschide numai din când în când. Cum este vorbe de două uşi, despăițite de o coloană lată de o palmă, trebuie puse două mazuzot.

I. Intr-un loc unde se poate presupune că ar putea să fie furată, se poate face o crestătură în uşcior ca să fie îngropată acolo şi după aceea prinsă. Dar să nu adâncească locul de îngropare cât un lat de palmă, pentru că atunci nu mai înseamnă „pe uşciorul casei” ci „în uşciorul casei”, deci nu este caşer. Trebuie gândit cu atenţie ca în orice caz să se cunoască bine unde poate fi locul mezuzei. Dacă nu poate fi îngropată în uşciorul casei, în caz de nevoie silită se poate prinde în spatele uşii, dar numai în uşocior, înlăuntru, nu la perete, şi să nu fie mai departe de uşă cu mai mult de o palmă, căci altfel nu mai este caşer.

J. La încăperile care nu au patru coţi nu se mai pune mezuza. Sunt unii care spun că este nevoie de mezuza. Alţii că nu este nevoie dacă nu are patru coti pe patru, dar numai când se socoteşte lungimea.

K. Nu trebuie prinsă mezuza la o uşa care are două uscioare înalte, cel puţin zece palme şi prag deasupra. Dar dacă uscioarele nu sunt din lemn sau piatră spartă ci sunt parte din pereţii dădirii şi au plafon deasupra, trebuie pusă mezuza. Dacă casa are un singur uscior, iar din partea cealaltă trece peretele mai departe, dar acesta este în partea stângă nu trebuie mezuza. Dacă peretele este de partea dreaptă, nu este sigur că trebuie mezuza. Deci mezuza trebuie să fie prinsă la usciorul care are nevoie de mezuza. Să nu spună braha sau să o prindă unde nu e nevoie. După ce a prins una la uşa care are nevoie de mezuza şi a spus braha, aceasta e destul. La fel se procedează peste tot acolo unde există o nesiguranţă.

L. Dacă are două uşcioare şi nu are pragul de sus, ci doar ceva ca un acoperiş arcuit sau nu are nici uşcioare, ci acoperişul se face cerc de la pământ, dacă este înalt de zece palme şi lat de patru palme, trebuie să se pună mezuza. Acele prăvăli care nu au un uşcior de la pământ până la pragul de sus, iar celălalt uşcior nu ajunge la prag ci se retrage cu peretele cam la un cot sau mai mult, dacă uşciorul înalt până la prag este în dreapta, acolo trebuie pusă mezuza. Dacă uşciorul mic la dreapta intrării este înalt de zece palme, pune mezuza acolo iar dacă nu este inalt de zece palme o prinde pe locul cel mai lat de la intrare.

M. După unele păreri chiar dacă nu sunt uşi la intrare, trebuie pusă mezuza. Unii susţin că trebuie neapărat să fie uşă. De aceea să nu se prindă mezuza până când înainte nu va fi pusă uşa. Să nu se prindă mezuza şi apoi să se pună uşa, deoarece lucrul trebuie „făcut” şi nu să „devină făcut”.

N. O casă care nu este clădită pentru locuinţă tot timpul, este scutită. De aceea Suka făcută pentru sărbătoarea de Sukot este scutită. Tot aşa prăvăliile care se fac numai pentru timpul târgurilor, apoi se desfac sau rămân fără întrebuinţare, sunt scutite. însă la prăvăliile stabile trebuie pusă mezuza.

O. O terasă cu trei pereţi şi plafon deasupra, iar cu a patra parte deschisă, cu toate că are colonaşe în formă de uşă, este scutită de mezuza, deoarece coloanele nu sunt făcute ca uşi ci ca să susţină plafonul. Dar dacă terasa are despărţituri, deşi pereţii sunt scunzi şi nu ating plafonul şi sunt făcute ferestre – ferestre, trebuie mezuza. ‘

P. O căsuţă – poartă, o gheretă în care stă portarul, şi o intrare pentru urcarea în pod, o grădiniţă şi un coteţ (șură) mic, sunt scutite, deoarece nu sunt făcute ca să fie locuite. Dacă este o casă, care necesită mezuza, deschisă către una din cele de mai sus, sau spre terasă, trebuie mezuza şi la uşa care duce afară la ele. Porţile curţilor, străzilor, țărilor şi oraşelor, toate au nevoie de mezuza. Chiar dacă sunt zece case, una deschisă către alta – dacă cea dinăuntru necesită mezuza, atunci toate au vevoie. de aceea poarta deschisă de la grădină către curte are nevoie de mezuza. Unii susţin că, casa, poartă şi veranda au nevoie de mezuza chiar dacă nu au casa deschisă către ele, dar trebuie prinsă fără braha.

Q. Baia, bucătăria – nu au nevoie de mezuza, deoarece nu sunt locuinţe onorabile. Dar la grajdul animalelor comute, coteţul in care se cresc păsări, şura pentru fân si magazia de lemne, dacă au o mărime cât o cămară trebuie să aibă mezuza. Unii sunt de părere că nu este nevoie.

R. In încăperile unde se află sugari, sau se spală uneori acolo scutece sau se deşartă udul, să se acopere mezuza. Acoperirea este valabilă numai pentru prilejurile trecătoare. Dar pentru folosirea unei încăperi în care se ţine de pildă vasul cu lături, nu este destulă numai acoperirea.

S. Casa şi curtea în care locuieşte şi un neevreu, este scutită.

T. Pivniţa, care are usciorul şi uşa culcate pe pământ este scutită, deoarece nu este considerat uscior decât atunci când este vertical.

U. Cine închiriază o casă în afara ţării este scutit treizeci de zile, atâta timp cât nu se socoteşte locuinţă permanentă.

V. Acela care se mută dintr-o casă şi in locul lui se mută un alt evreu să nu ia mezuza, ci să o lase pe loc, iar al doilea locatar să i-o plătească.

W. Omul trebuie să fie foarte atent cu porunca, mezuzei, deoarece aceasta este o îndatorire a fiecăruia şi totdeauna. De fiecare dată când intră şi iese prin mezuza se întâlneşte cu Numele Domnului şi îşi aminteşte dragostea sa pentru Cer. Să se trezească astfel din nepăsarea sa şi din ameţeala petrecerilor zadarnice, să ştie că nimic nu ține o veşnicie afară de iubirea Creatorului. Astfel îşi va reveni şi va merge pe drumul celor drepţi. Învăţaţii noştri au spus: cine are tfitin pe cap şi pe brat, pe haine are ţiţit şi are mezuza la uşă, poate fi sigur că nu va greşi, pentru că îngerii veghează şi îl apără de păcat. Au mai spus învăţaţii noştri că păcatul nerespectării mezuzei poate duce la moartea in tinereţe a fiilor şi fiicelor noastre.

Aceia care respectă mezuza vor avea viaţă lungă atât ei, cât şi copiii lor.

X. Deoarece mezuza este făcută să amintească măreţia Numelui Domnului, evreul câd iese şi intră pe uşă să sărute mezuza. Dar să nu pună mâna pe mezuza propriu-zisă, ci Numele să fie acoperit cu sticlă. Când iese din casă şi pune mâna pe mezuza să spună „Aşem Șomri“ „Domnul este păzitorul meu, Domnul este umbra mea de partea dreaptă, Domnul să păzească ieşirea şi venirea mea de azi în veci”.

Y. O mezuza proprietate familială se verifică de două ori la şapte ani, iar .mezuza obştei se verifică de două ori la jubileu.


Lectia 12

Reguli privitoare la pregătirea trupului pentru rugăciune și a locurilor unde se poate face rugăciunea

A. Scrie: „Pregătește-te în fața Domnului lui Israel”, adică să se îmbrace onorabil când merge la rugăciune, ca unul care se înfățișează unei personalități importante. Chiar dacă face rugăciunea singur, acasă, să se îmbrace cum trebuie. În locurile unde se obișnuiește ca să se facă rugăciunea cu cordon, este oprit să se facă rugăciunea până când nu își pune cordonul.

B. Este bine să se dea „ţedaka” înainte de rugăciune, deoarece se spune „Ani betedek” (ţedaka) „eve paneha”, „eu cu dreptatea (darului) văd faţa Ta”. Să se gândească înaintea rugăciunii la porunca „iubește pe aproapele tău”, să se gândească să iubească fiecare suflet evreesc, deoarece dacă sunt, ferească Dumnezeu, neînțelegeri între inimile lui israel, atunci nu este unire nici sus în ceruri. Dar așa cum unirea oamenilor pe pământ contribuie la unirea sufletelor sus, astfel și rugăciunile lor se unesc.
Rugăciunile adunate la un loc sunt plăcute Domnului.

C. Scrie: păzește-ți picioarele când mergi în casa Domnului. înțelepții noștri au interpretat să-ți păzești deci părțile trupului apropiate de picioare. De aceea trebuie să se „asigure înaintea rugăciunii, că nu trebuie să-și facă nevoile, și dacă simte o cât de mică nevoie, nu are voie să se roage, nici să învețe Tora până nu-și curăță trupul. De fapt, dacă a făcut rugăciunea atunci nu trebuie să-și facă nevoile, socotește că putea să aștepte atât timp cât ar fi putut merge o milă (o oră și 1/5) rugăciunea este cât o milă. Dacă nu, rugăciunea sa este necorespunzătoare și trebuie să se roage încă o dată.
Unii susțin că dacă se poate abține cât ar cere parcurgerea unei mile, are voie să facă rugăciunea mai ales dacă este în primejdie că dacă își va face mai întâi nevoile, trece timpul rugăciunii. 

D. Acela care este sigur că nu poate rezista eliberării mațelor sale de aerul stricat adunat în ele până când nu termină „Kriat Șema” și rugăciunea, este mai bine să lase să treacă timpul rugăciunii decât să se roage cu trupul spurcat. Și dacă a trecut timpul rugăciunii se socotește că a fost dintr-o nevoie de neînlăturat. Dacă crede că poate să se țină pentru a spune „Kriat Șema'” să pună tfilin spre „Haboker beamo Israel beaava” pentru „Kriat Șema” și spune brahot respectivă.

E. Înainte de rugăciune trebuie spălate mâinile până la încheietură, de aceea deși s-a spălat pe mâini dimineața, dacă a atins după aceea cu mâna vreun loc acoperit, care este oprit sau s-a scărpinat în cap sau nu s-a spălat dimineața până la încheietură, trebuie să se spele încă o dată pentru rugăciune, dacă nu are apă, trebuie să caute mergând înainte patru mile sau înapoi o milă. Dacă se teme că astfel va trece timpul rugăciunii, să-și curețe mâinile cu pietriș sau țărână sau cu orice ar fi și să facă rugăciunea. Scrie: „dacă se poate să mă spăl cu apă, dacă nu mă curăț cu orice”. 

F. Dacă și-a spălat dimineața mâinile cum trebuie și nu știe dacă între timp s-a murdărit, pentru că s-a luat cu alte gânduri, sau s-a concentrat să învețe, se socotește că poate să-i scape din atenție și trebuie să se spele cu apă pentru rugăciune. Dar în acest caz nu trebuie să umble să caute apă dacă nu o are la îndemână, căci dacă va umbla poate pierde posibilitatea să facă rugăciunea ca minian – să nu umble ci să se curețe cu orice și să se roage cu minian.

G. Să se străduiască să facă rugăciunea cu minian, pentru că scrie:
„Și eu îndrept ruga mea Ție Domnea, în timpul de «dorit»”. Când este timpul de dorit? Când se roagă obștea. Și mai scrie: „Așa a grăit Domnul, în timp dorit ți-am răspuns”. Dumnezeu nu respinge ruga colectivă, chiar dacă printre cei care se roagă sunt și păcătoși.

H. Acela care face un drum și a ajuns aproape de locul unde vrea să înnopteze dacă mai are de făcut petru mile ca facă rugăciunea în colectiv trebuie să meargă patru mie înainte încercând să ajungă acolo, fiind încă zi ca să nu fie nevoit să meargă singur noaptea, sau să se înapoieze o milă, numai ca să facă rugăciunea cu minian. Cu atât mai mult să nu plece de la locul unde se face rugăciunea cu obștea, dacă nu poate ajunge la locul dorit când este încă ziuă.

I. Este o mare mițva de făcut rugăciunea la sinagogă, fiind loc sfințit, chiar dacă uneori drumul înseamnă vreme și chiar dacă nu este minian, este de preferat să se roage singur acolo. Acela care obișnuiește să învețe Tore în colectiv poate să facă rugăciunea cu minian acolo unde învață cu toate că în orașul lui este și sinagogă. Dar acela care obișnuiește să învețe la Bat- Hamidraș este de preferat să se roage la sinagogă, unde se află mulți, deoarece mulțimea este cinstea Domnului. Dacă sunt în orașul lui două sinagogi să se ducă la cea mai îndepărtată de casa lui, fiind răsplătit pentru osteneală. Rabi Iahoșua ben Levi a spus: întotdeauna omul să se scoale devreme ca să se ducă la singogă ca să fie printre primii zece, deoarece chiar dacă vin după el și o sută, el este răsplătit pentru toți.
Învățatii noștri au mai spus: Cine merge dimineața și seara la sinagogă sau la Bat-Hamidraș la timpul potrivit, zăbovește acolo cât trebuie, și se comportă cu evlavie, acela trăiește mult.

J. Omul trebuie să-și aleagă o sinagogă sau un Bat-Hamidraș unde să se roage în tot timpul și să-și aleagă acolo și un loc stabil pentru rugăciune, într-un perimetru de patru coți se consideră a fi același loc. Este bine dacă poate să-și stabilească locul lângă perete, deoarece găsim la regele Hizkiahu că scrie: „Hizkia și-a îndreptat fata către perete. Să nu stea și să nu iasă la rugăciune lângă un păcătos. Când se roagă acasă să-și stabilească un loc anume ca să nu fie tulburat de oamenii casei.

K. Este o miţva să alerge când merge la singogă sau la alte mitvot, deoarece Scrie: „alergăm să-L cunoaștem pe Domnul și scrie: pe drumul poruncilor Tale alerg”. De aceea și de Sabat este voie să se alerge către o mitva. Dar în singogă este oprit să se alerge. Când ajunge la ușă, să se oprească puțin, ca să nu între prea dintr-odată. Să se cutremure și să se teamă de mărirea Domnului și să spună „Vaani berov hasdeha” (eu cu mila Ta), de parcă ar cere voie, apoi să intre și să meargă cu teamă că în fața unui stăpân. În orașele unde se poate și este o mitva să se îmbrace cu talit și să pună tfilin acasă și să meargă așa la sinagogă. Acolo unde trebuie să treacă drumuri murdare, trebuie să pună talit și tfifin în tinda sinagogii pentru că este foarte însemnat să intre în sinagogă îmbrăcat cu talit și tfilin.

L. Dacă este silit să nu meargă la sinagogă sau dacă este împiedicat să ajungă la un alt minian, să se străduiască să adune zece oameni ca să se roage împreună cel puțin la el acasă. Dacă nu poate, atunci să se roage măcar în timpul cât obștea se roagă, fiind prielnic. Tot așa, cine locuiește într-un loc unde nu există minian, să se roage la ora când obștea se roagă în orașe. Însă dacă trebuie să învețe sau să se ocupe de profesiunea sa care este necesară, s-a mai spus că nu este voie să înceapă treaba înainte de rugăciune. Poate să se scoale devreme, când răsare soarele și să-și facă mai întâi rugăciunea.

M. Cine simte o slăbiciune și îi este greu să aștepte nemâncat până termină obștea cu rugăciunea, poate să înceapă mai devreme rugăciunea acasă și să mănânce imediat după aceee. Dar numai dacă are voie să facă rugăciunea mai devreme pentru asta. Însă la sinagogă, unde se face rugăciunea cu obștea nu are voie să se roage înaintea obștei chiar dacă a venit mai devreme. Și dacă vrea să iasă mai devreme din sinagogă, unde vine să se roage obștea nu are voie să facă rugăciunea înainte. Se poate ruga aparte ca să nu treacă timpul, numai dacă vede că obștea întârzie să facă rugăciunea. Tot așa dacă este bolnav sau are altă grabă poate să facă rugăciunea înainte chiar și la sinagogă, dar este de preferat să meargă acasă și să-și facă rugăciunea.

N. Unii susțin, că dacă un minian a terminat rugăciunea și pe urmă a venit un alt minian să se roage acolo, atunci hazanul care a venit al doilea minian să nu stea pe locul unde a stat primul, pentru că ar fi ca o ofensă fată de primii dacă nu au plecat încă din sinagogă. Dacă au plecat primii poate sta pe același loc. Dacă primii au scos un sul și au citit din el , cei veniți după ei nu au voie să scoată a doua oară același sul pentru citit în aceeași sinagogă. Insă în multe obști nu se dă atenție acestui lucru. Totul depinde de obiceiul statornicit.

O. Locuitorii orașului se obligă unii pe alții să construiască sinagogă sau casă de rugăciune și să cumpere cărți pentru învățătură. Acolo unde nu există un minian stabil, se obligă unii pe alții prin amenzi să vină în permanență la minian, ca să nu se întrerupă sfânta activitate. Chiar și aceia care stau și învață trebuie să fie siliți să vină la minian, pentru că timpul învățăturii este unul și timpul rugăciunii este altul.


 

CAPITOLUL 13

Reguli pentru sfințenia Sinagogii și a Bat-Hamidraș-ului.

A. Sfințenia sinagogii este foarte mare, și cere o atenție deosebită de către aceia care se teme de Cei ce sălășluiește acolo. Și stă scris: „Umikduși tirau”, să vă temeți de Mikdas, sinagoga este numită tot „Mikdas”, așa cum este scris: „Vaehi lahem lemikdaș nort” și voi fi lor ca un mic Mikdas. Și au comentat învățații noștri: că „mică sfințenie” înseamnă sinagogă. De aceea este oprit să se rostească acolo cuvinte zadarnice, să se facă socoteli, în afară de acelea de mițve, cum ar fi pușculițe de ,,țedaka”etc. Și se obișnuiește să fie ținute în cinste și să fie aprinse lumânări. Nu este voie să se sărute acolo copiii, căci nu se cuvine să se arate acolo altă dragoste decât aceea fată de Domnul.

B. Înainte de a intra înăuntru trebuie să se șteargă noroiul de pe picioare, să se cerceteze atent să nu aibă nici pe el nici pe haine nici o murdărie. Dacă scuipă, trebuie șters imediat cu piciorul.

C. Nu este voie să se adăpostească acolo vara ca să se ferească de arșița soarelui sau de ploaie când plouă, dacă trebuie să-și cheme din sinagogă vreun prieten să intre și să spună câteva versete sau o rugăciune, sau să asculte de la alții vreo învățătură sau cel puțin un psalm, pentru că și zăbovirea acolo este o mitva • după aceea poate să-și cheme prietenul.

D. Este oprit să se mănânce, bea sau dormi în sinagogă chiar și un somn vremelnic. În interes de mițva, ca în noaptea de lom-Kipur este voie să dormi, dar departe de Chivotul Sfânt. De asemenea, este îngăduit să se mănânce și să se bea pentru o mitva, dar să nu se îmbete și să nu se facă chefuri. Aceia care învață acolo în permanentă au voie să mănânce și să doarmă chiar și somnul de odihnă ca să nu piardă din vremea de învățătură.

E. Când se zidește o sinagogă trebuie întrebat un învățat, cum și în ce fel să se zidească.


CAPITOLUL 14

Reguli privitoare la rugăciunile de la „Hodu“ până la „Șirau („Pesumkei dezimra**)

A. De la „Hodu” până după „Șira” sunt versetele „Dezimra”, „Baruh șemer” este binecuvântarea care o precede și „Iștabah” este binecuântațea care încheie. De câd a început „Baruh șeamar” până după terminarea rugăciunii este oprit să se întrerupă cu vreun cuvânt până și în limba sfântă (în toate locurile unde este prescrisă interdicția de a vorbi, se referă în aceeași măsură și la limba sfântă). Dar în privința întreruperii în interesul unei mițva este o diferență între „Pasukei dezimra” și „Kriat Șema”. La „Pesukei dezimra”, chiar și în mijlocul lui „Baruh șeamar” și în mijlocul lui „Iștabah”, cel care aude o brahă poate spune Amen. Tot așa se poate întrerupe dacă aude că obștea spune „Kriat Șema”, spune cu ei versetul „Șema Israel” și cu atât mai mult se poate întrerupe și să răspundă obștei la cadiș, chedușa și „Borhu”. Totuși, dacă se poate, să potrivească întreruperea între mizmor și mizmer și mai ales între versetele „Baruh U uvaruh Șămo”. Să nu răspundă în timp ce se spune „Pesuchei dezimra” nici măcar la o pauză. Să nu spună „Itbarah veiștabah” ce se spune când hazanul spune „Borhu”, deoarece acesta este numai un obicei.
Dacă și-a făcut nevoile și își spală mâinile, să nu spună „Așer iatar” deoarece poate să spună această brahă după aceea.

B. Să țină în mână cele două țițit din fată și să spună „Baruh Șeamar” stând în picioare la încheierea „Nehulai batisbahbt” să le sărute și să se lase din mână. Să spună toată „Pesuchei dezimra” încet, cu plăcere, nu în grabă, să pronunțe toate cuvintele parcă ar număra bani și să se gândească la înțelesul fiecărei vorbe. Mai ales versetul „Poteah et iadeha” trebuie spus cu multă concentrare, să se gândească la înțelesul cuvintelor, și în gând să se roage pentru soarta sa și a întregului Israel. Și dacă gândul i-a fost în altă parte, trebuie să o spună încă o dată cu concentrare. Între „EKlirn” și între „BaȘem Șamaim așa” să facă o mică pauză, ca să nu se poate înțelege că „idolii și Domnul au făcut cerul”.

C. Să fie atent să nu atingă în timp ce spune „Pesuchei dezimra” mai ales după aceea până la terminarea rugăciunii, locuri de pe corp acoperite sau de pe cap unde este acoperit. Este oprit să se atingă murdărie din nas sau urechi cu mâna, ci doar cu batista. Dacă a atins cu mâna trebuie să se  spele pe mână cu apă. Dacă este în timpul rugăciunii să nu plece să caute apă, este destul să se curețe frecându-și mâna de ceva (un perete, sau ceva asemănător).

D. „Mizmor letoda” se spune stând în picioare și cu bucurie, deoarece este în loc de jertfă „Toda”. De la „Vaivareh David” până la „Ata U Așem Elochim” se spune șezând. Și „Șira” se spune șezând și cu bucurie, iar la binecuvântarea „Iștabah” să se stea în picioare.

E. De Sabat și de sărbărtori nu se spune „Mizmor lătoda”, deoarece jertfa de „Toda” vine de la ofrande, iar de Sabat și de sărbători nu se aduc ofrande și nu se fac donații. Nici de Hol Hameod nu se spune, deoarece atunci nu se face jertfa „Toda”, întrucât cu „Țoda” se aduc zece pâini hameț. Nici în ajun de Pesah, pentru că poate nu se vor putea mânca până la arderea hameiului. Nici în ajun se lom-Kipur deoarece timpul e redus și poate cauza nevrednicia jertfelor. 

F. Dacă a întârziat și a ajuns la sinagogă după ce obștea a început rugăciunea și nu se va ruga după ordinea stabilită nu va apuca să spună împreună cu ceilalți „Smone esrei”, principalul este ca „Șmone esrei” să se spună cu obștea. În acest caz poate să sară unele rugăciuni precum se va explica. Dar binecuvântările „Al netilat iadaim”, „Birhot Hatora” și Alokai nasema” întotdeauna trebuie spuse înaintea rugăciunii. Dacă nu le-a spus acasă, să le spună la sinagogă, chiar dacă prin aceasta nu va spune să facă rugăciunea împreună cu obștea. Dar „Kriat-Sema” cu binecuvântările dimineții trebuie spuse înaintea de „Șmone esrei”. Deci să înceapă „lațar or” și să continue rugăciunea în ordine până după „Șmone esrei” fără întrerupere, însă celelalte binecuvântări și „Pesuchei dezimra” poate să le spună și după rugăciune.

G. De aceea, după ce spus cele trei binecuvântări amintite mai sus și a pus talit și tfilin, dacă vede că nu mai are timp destul ca să ajungă să spună „Șmone esrei” cu obștea decât dacă cere și începe binecuvântarea „lațar or”, atunci așa să facă. Dacă mai are timp să spună și „Baruh seamar“ și întreg „Tehila le David”, adică „Șem codșo leolam vaed” și „Istabah” atunci să le spună. Dacă are mai mult timp, să spună „Col aveșama”. Dacă are mai mult timp, să spună și celelalte „Haleluia”; dacă are și mai mult timp, să spună și „Veivareh David” până la „Leșem tiferteha”. Dacă are și mai mult timp să spună și „Hodu“ până la „Vehu rohum” Să sară „Vehu rohum” dinaintea lui „Așrei” și de acolo să înceapă.
În zi de Sabat, dacă nu are timp să spună toate mizmorim, să spună cel puțin cele de fiecare zi. Dacă are timp să spună și din celelalte. Se pare că de Sabat și lom-Kipur trebuie să spună mizmor „Sir lelom hașebat” și „Halei” mare, adică „Odu la Așem chi tov”.
În celelalte sărbători are prioritate numai Halelui mare. Apoi să spună La a ,,Mnațeiah, la David”, „Tefila leipșe”. Toate aceste capitole și versete să le spună înainte de „Istabah”, iar după terminarea rugăciunii să completeze ce a sărit. Numai „Baruh seamar” și „Iștabah” nu se spun după rugăciune. Dacă vede că chiar dacă se va grăbi și va începe la „Ițar or” tot nu va putea
să spună „Smone esrei” împreună cu obștea atunci este de preferat să se roage singur în ordinea stabilită, cu răbdare și cu atenție.

H. Dacă a venit la sinagogă și obștea a început rugăciunea „Pesuchei dezimra” și el nu are talit și tfilin, așteptând să i se aducă, poate să spună „Pesuchei dezimra”. Când i se va aduce talit și tfilin să le spună după „Istabah” înaintea binecuvântării „iatar oT și să spună braha pe talit și tfilin. Dacă se teme că în timp ce va pune tfilin va întârzia să spună „Smone esrei” cu obștea să sară de la „Vehu rehum” din „Hodu” până la „Vehu rehum” dinainte de „Asrei” sau de la „Vaioșa” până la „Iștabah”, cum este arătat mai sus, ca să aibă timp să pună talit și tfilin după ce a spus „Istabah” înainte ca hazanui să spună cadiș.


 

CAPITOLUL 15

Reguli privitoare la Cadiș și Barhu, la numărul de zece (minian), la ieșirea din sinagogă în timpul rugăciunii și reguli despre hazan.

A. După „Iștabah” spune hazanul jumătate din Kadiș. Nu se spune cadiș și Borhu și kodușa și nu se citește în Tora decât dacă sunt prezenfi zece bărbați maturi. Dacă n-au fost zece când s-a spus „Iștabah” și numărul s-a completat după aceea, hazanul să nu spună cadiș, pentru că nu se spune Kadiș decât după o rugăciune care s-a spus cu minian. De aceea să se aștepte, să nu se spună „Iștabah” până când nu se va întruni numărul de zece. Se poate aștepta timp de o jumătate de oră, dar mai mult să nu se aștepte. Când vor veni zece să se spună mai întâi câteva versete și numai după aceea să spună hazanul jumătate din cadiș.

B. Un bărbat este socotit matur când a împlinit treispezece ani și a intrat în al optusprezecelea. De exemplu dacă un copil s-a născut de Roș- Hodeș Nisan, nu este socotit matur până la Roș-Hodeș Nisan următor, adică până la începutul serii de Roș-Hodeș Nisan de după ce a împlinit treisprezece ani, când devine matur. Acela care s-a născut în luna Adar, când a fost un an normal și când împlinește vârsta de 13 ani, anul este bisect, nu este socotit matur până la „Adar-șeni“. însă dacă s-a născut într-un an bisect, în Adar – rișon devine matur în Adar-rișon. Dacă atunci când s-a născut a fost un an bisect și când se face mare este un an normal, fie că s-a născut în Adar-rișon, fie în Adar-șenî – devine matur în ziua Adar-ului în curs. Rezultă că uneori un băiat născut înaintea altuia va deveni matur mai târziu decât acela care s-a născut după el, de exemplu, unul s-a născut la 20 din ,,Adar-rișon”, celălalt s-a născut la 10 în Adar-seni, iar anul în care ei devin maturi este un an normal.

C. Ca să afle dacă s-a întrunit un minian, nu se numără oamenii după capete, deoarece este interzis de numărat evreii pe capete până și la o mițva, deoarece scrie: „Saul a numărat poporul ca miei”. Se obișnuiește să se numere prin versetul „Oșia et ameha” care are 10 cuvinte.

D. Toți zece trebuie să fie la un loc și hazanul cu ei. Dar dacă unii se află într-o încăpere iar alții în alta, nu se adună, cu toate că între ei ușa este deschisă. Deși cei mai mulți se află în sinagogă și cei mai puțini sunt în pridvorul sinagogii, ca să se poată aduna trebuie să fie laolaltă. Chiar și dacă stau în pragul ușii spre afară, adică dacă se închide ușa, locul se află în afară, cu toate că acuma ușa fiind deschisă se socotesc afară. Aceasta se ia în seamă numai pentru socotirea de zece. Însă dacă la un loc au fost zece și se spune cadiș sau „Borhu” sau „chedușa”, atunci toți aceia care aud vocea pot să răspundă cu ei socotindu-se minian chiar dacă îi despart câteva camere. Nici măcar o despărțitură din fier nu-l poate despărți pe Israel de Părintele său Ceresc, dacă el nu ascunde e murdărie sau un idol.

E. Se ascultă cadiș cu multă atenție și se răspunde cu evlavie ,,Amen“, mai cu seamă la „Amein lă ei Șnai Rabă”, unde este nevoie de o concentrare și mai mare. Căci aceluia care răspunde „Amein lă ei Șnai Rabă“ cu toată căldura inimii și cu pioșenie i se șterge orice condamnare, chiar dacă ea este de șaptezeci de ani. trebuie răspuns cu voce tare, pentru că această voce destramă toate acuzațiile și șterge toate pedepsele grele. Totuși să nu se întreacă măsura cu tăria glasului ca să nu se facă de râsul lumii împingând astfel la păcat. Se spune ,,Amein lă ei Șnai Rabă” până la cuvântul „itbarah”, apoi îi ascultă pe hazan și spune ,,Amen“.

F. Unii sunt de părere că atunci când se spune cadiș nu trebuie să se scoale în picioare. Dar întotdeauna la cadiș după „Halei” trebuie stat în picioare până după „Amein. lă ei Șnai Rabă“. Sunt unii care susțin că trebuie stat în picioare întotdeauna când se spune cadiș, pentru că se ia ca pildă Eglen, regele moabiților, căci scrie: „Eihud i-a spus că are să-i transmită cuvântul Domnului „. Atunci Eglon s-a ridicat în picioare. Și dacă Eglon regele moabiților, care a fost idolatru, s-a ridicat la cuvântul Domnului, cu atât mai mult suntem datori să o facem noi, poporul Său. Deci așa trebuie făcut.

G. Dacă nu se pot aduna nouă bărbați care ascultă hazanul, să nu se spună deloc cadiș, pentru că nici o rugăciune nu se spune cu mai puțin de zece, adică, unul spune și nouă ascultă. Totuși, dacă unul din cei zece spune „Șmone esrei” și nu poate răspunde Amen, intră și el la socoteală. Aceasta este adevărat pentru doi, trei sau patru. Atâta vreme cât răspund cei mai mulți, nu împiedică răspunsul celor mai puțini. Dar dacă unul dintre ei doarme, acela trebuie trezit, pentru că acela care doarme nu intră la numărătoarea de zece.

I. După ce hazanul a spus jumătate din cadiș spune cu voce tare „Barhu et Așem Amvoreh”44, iar obștea răspunde „Baruh Așem hamvorah leolam vaed”, hazanul repetă și spune la fel „Baruh Așem hamvorah leolam vaed”, ca să nu se creadă că el spune obștei: binecuvântați, iar el nu binecu: vântează. Unii obișnuiesc să răspundă ,Amen“ după hazan, dar hazanul nu răspunde după rostirea obștei. Dacă hazanul prelungește cântând „Borhu”, obștea spune „Itbarah” dar numai în timp ce el cântă. Dar atunci când spune simplu cuvintele, nu se spune nimic ci se ascuflă doar. Chiar și cel ce nu l-a auzit pe hazan spunând „Borhu” dar aude când obștea răspunde „Baruh”, poate să răspundă împreună cu ei.

J. Să caute să spună cu obștea chedușa din „lațar”, dar dacă nu se poate atunci să o spună singur.
Dacă În singogă se află numai un singur minian, nici unul dintre cei zece nu are voie să iasă. Pentru cel ce iese se spune: „și cei ce părăsesc pe Domnul”: Dacă vor suferi însă, rămân zece, pot să iasă cei ce prisosesc, după ce au auzit Borhu, chedușa și cadis până la sfârșitul rugăciunii, după ,,Aleinu”. De fapt, dacă s-a început rugăciunea cu zece, se poate termina și fără să fie zece. Dacă hazanul a început să repete rugăciunea, ei o termină toată, și se spune chedușa, se mai spune și „Birket Cohanim”, dar Cohanim nu binecuvântează obștea și nu se spune cadiș după „Șmone esrei” deoarece acestea sunt de acum alte lucruri. Dacă s-a început citirea Torei cu zece și unii au ieșit, se poate termina citirea sa, nu se mai adaugă și nu se cheamă la „Maftir”, ci ultimul din cei chemați citește „Maftir” fără braha.

K. Hazanul trebuie să fie respectabil, adică fără de păcate și cu un bun renume, care să nu fi fost ponegrit nici în tinerețe, să fie modest, iubit de obște, să aibe chemarea pentru ruga lui. Să aibă o voce plăcută, mângâietoare, să fie deprins cu citirea Torei pentru ca gura lui să știe să frazeze versetele din rugăciuni. Dacă nu se găsește unul care să aibă toate aceste înzestrări, să fie ales din obște cel mai bun în înțelepciune și fapte bune.
Fără încuviințarea obștei nimeni nu are voie să așeze în fata amvonului, pe loc, de hazan. Aceluia care din trufie și cu forța se va impune ca hazan nu i se va răspunde Amen după brahot pronunțate de el.

M. Nu se numește hazan definitiv decât unul care are barbă plină, dar vremelnic poate să treacă în fata amvonului și unul care a împlinit treisprezece ani și o zi.

 


CAPITOLUL 16

Reguli privitoare la întreruperi în timpul binecuvântărilor de „Kriat-Șama“ și în „Kriat-Șema”

A. „Kriat-Sema” si cele trei brahot, adică „lațat or“, „Ahava Raba“, ,,Emet veiativ” sunt mult mai importante decât „Resukei dezimra”. Ele se împart în capitole: între „tațer hameorof si „Ahava Raba”, între „Habohner beamo Israel beaava” și „Șema Israel, între „Uvishareha“ și „Vehaua im Semoa”. între „Al ha hareț’ și „Vatomef’.

B. Este voie să se spună Amen între capitole la fiecare braha care se rostește si, cu atât mai mult se poate răspunde la chedușa, cadiș si borhu. însă la „Baruh U uvaruh Șămo” să nu se spună. Chiar dacă obștea spune „Kriat-Șema” să nu spună laolaltă cu ei versetul „Șama Israel”, ci să spună cu voce tare rugăciunea sa, în același timp cu obștea, ca să pară că spune împreună cu ei.

C. în mijlocul capitolului nu răspunde Amen, numai după binecuvântările ,,Hael hakades” și „Someo refila”, la kadiș să spună „Amen iahei smein haba navareh leolam uleal mai almaia”, iar când hazanul spune ,,Damiram bealma văimru Amen” să spună și el „Amen”. Celelalte Amen din cadiș să nu le spună, pentru că nu fac parte din miezul cadișului. La chedușa să tacă si să asculte hazanul, și să spună cu obștea „Cadoș, cadoș Așem Tevaot malei col aaret chevodo” și să tacă, să spună cu obștea  „Baruh  – chevod Așem mimkomo” dar mai mult să nu spună căci nu este din miezul kedușei. Dacă aude „baruh” fie de la hazan fie de la cel chemat la Tora să răspundă „Baruh hașem havareh leolam vaed” precum și Amen după braha spusă de cel chemat la Tora. Dacă obștea spune Modim să se aplece si el să spună „Modim anahim iah” si nu mai mult. Unii sunt de părere că dacă aude un tunet se poate întrerupe ca să facă braha pentru asta, iar alții susțin că nu.

D. Despre opririle care se pot face în mijlocul rugăciunii. Dacă el rostește o binecuvântare să aibă grijă să se întrerupă acolo unde se termină o idee. Dacă este ta „Kriat Sema” să aibă grijă ca întreruperea să fie între versete și dacă nu se poate așa, poate întrerupe si în mijlocul versetului după care să înceapă versetul de la început.

E. Cele spuse cu privire la întreruperea in mijlocul rugăciunii nu sunt permise la versetul ,, Sema Israel,, şi ,,Baruh Sem Cavod Malhuto Leolam Vaed,, unde întreruperea este interzisă în orice caz. Chiar dacă îl întreabă împăratul de sănătate, să nu-i răspundă. Si de asemenea, între ,, Ani Aşem Elochehem” şi ,,Emet vaiaşiv”să nu întrerupă deoarece scrie : ,, Ashem Eloheihem emet” deci nu se poate despărţi ,,Eloheihem şi Emet”. Este bine să fie atent să nu întrerupă până când nu spune şi cuvântul ,,Veiaţiv” . După aceasta poate întrerupe ca în ori şi ce alt loc.


CAPITOLUL 17

Reguli privitoare la „Kriat-Șema”

A. Începutul timpului de „Kriat-Șema” este ca la tfilin și continuă până la sfertul zilei, fie că ziua este lungă sau scurtă (socotită de la răsăritul luceafărului de ziuă și până la ivirea stelelor). Cel mai bine să se spună ca ,,vatichim” (iubitorii de mrţvot) care o spuneau puțin înainte de răsăritul soarelui ca să termine „Kriat-Șema“ și binecuvântările o dată cu răsăritul soarelui, la timpul apropiat de rugăciune. Răsplata aceluia care poate să o potrivească astfel va fi foarte mare. În orice caz trebuie vegheat ca să nu se întârzie timpul peste sfertul de zi, mai ales vara când la noi ziua este lungă, pe alocuri, Sfârșitul timpului este ora șapte dimineața. De fapt, dacă a trecut timpul, poate să spună „Kriat-Șema” cu binecuvântările până la a treia parte a zilei. Dar după acest timp să nu spună brahot ci numai „Kriat-$ema“ pe care o poate rosti chiar toată ziua.

B. „Kriat-Șema” se poate spune fie șezând fie stând în picioare. Dacă a stat jos, este oprit să se ridice, dar este oricum oprit să o spună culcat. Dar dacă se află deja culcat, să se aplece pe o parte și să o spună. Dacă este bolnav şi îi este greu să stea culcat pe o parte, totuși trebuie să se forțeze și să se întoarcă măcar puțin pe o parte.

C. Înainte de a începe, să cugete să împlinească porunca Domnului de „Kriat Sema”. Când spune „Șema Israel” să cugete la înțelesul cuvintelor:,, Ascultă Israel, Domnul nostru este unul singur” (în cer și pe pământ). Să lungească litera ,,het” de la „lehad” ca să-l slăvească pe Domnul din ceruri și de pe pământ. De asemenea, să prelungească puțin și la „dalat”, timp în care va gândi că Domnul este unic în lume și stăpân peste toate cele patru colțuri ale lumii. Mai mult decât atât să nu prelungească. Să fie atent ca prelungind cuvântul „ehaa” să nu-l stâlcească, deoarece unii pronunță „ehaad”, iar unii pronunță ,, Aeha-de“. Mai bine să nu prelungească decât să prelungească și să stâlcească cuvântul. Se obișnuiește să se spună versetul „Sema Israel” cu glas tare pentru a-i da o mai profundă evlavie. Mâna dreaptă se pune la ochi. După ce se spune „ehad” se întârzie puțin şi se spune in șoaptă (afară de Iom – kipur) „Baruh Şeen Kevod malhuta leolam vaed” și trebuie cugetat la înţelesul  cuvintelor.

D. Zăbovește puțin si spune „Voahavta”. La fel între acest capitol și capitolul „Vehaia in şamo” se întrerupe puțin. Tot așa și înainte de „Vaiomer” să facă o mică pauză, gândindu-se să se achite de porunca pomenirii ieșirii din Egipt.

E. Trebuie citit „Kriat-Șema“ fără de greșeală dintr-o carte de rugăciune. Să spună curat literele (B și V, P și F), după punctuație. Dar acolo unde este o liniută culcată să facă o mică pauză. Și la „Pesuchei dezimra” trebuie să facă la fel. Să accentueze bine litera „ain“ de la cuvântul „nișba“ ca să nu se audă ca un „bei”. Tot așa la Zain de la „tizkeru” și „uzharten” ca să nu se audă de parcă ar spune cu „șin”. 

F. La citirea de „Kriat-Șema”‘ să nu facă semne cu ochiul sau cu buzele, și să nu arate cu degetele. Dar în interiorul unei miţva la al doilea capitol este permis să se facă semn.

G. Înaintea citirii „Kriat-Șema“ când spune „Vahavienu” ia ţiţit în mână și le ţine cu stânga între inelar și degetul mic tot timpul apropiat de inimă, când ajunge la „Vaiomer” care este capitolul de țiţit le ţine si cu dreapta. Când spune „ureitem etam“, îi trece la ochi, le privește şi le sărută. Se obișnuiește să le sărute de fiecare dată când rostește cuvântul ,,ţiţit”. Le ţine până la „Venehmadim laad“ când le sărută şi le lasă din mâini.

H. Când spune „Ani Aşem Eloheihem” spune imediat cuvântul „emet“ ca să nu se facă pauză între ele. Si hazanul spune la fel, și apoi repetă ,Așem Elocheihem emet”. Să urmărească toti cu grijă să audă cele trei cuvinte de la hazan, pentru că numai cu aceste trei cuvinte se fac cele 248 de cuvinte de la „Kriat-Şema“, potrivit celor 248 de mădulare din trupul omului. Apoi se începe „Voiaţiv”. Însă este opri să se spună încă o dată „emet”. Cine face rugăciunea singur, să spună înainte de „Kriat-Șema” „El melah neeman” pentru a completa numărul de 248 de cuvinte.

I. Dacă o nevoie de neînlăturat a întrerupt „Kriat-Șema” la mijloc pentru că s-a găsit o murdărie în casă, dacă a zăbovit un timp în care ar fi putut să spună toată „Kriat-Şema“, atunci trebuie să înceapă de la început.

J. Acela care a spus „Kriat-Șema” și a intrat în sinagogă și când a intrat a găsit obștea spunând „Kriat-Șema” trebuie să spună Şi ei toată „Kriat-Șema”, ca să nu se creadă că el nu vrea să-și ia sarcina preamăririi împărăției Cerești împreună cu semenii săi. Altfel va fi răsplătit ca unul care citește Tora. Tot asa dacă se află în sinagogă și spune o rugăciune, pe care o poate întrerupe, și el nu a spus încă „Kriat-Șema”, spune odată cu obștea, dar trebuie să se gândească că nu se scutește de obligația sa, de a spune după aceea cu brahot. Tot asa să procedeze și cu alte capitole de rugăciuni, ca „Tehila le David” și „Alonu”, ca să nu se despartă de obște.


CAPITOLUL 18

Reguli privitoare la rugăciunea de „Șmone Esrei”

A. Timpul rugăciunii de „Sahrit” este odată cu răsăritul soarelui, pentru că scrie: „Te voi vedea cu soarele”. De fapt, dacă s-a urcat după răsăritul soarelui și-a făcut datoria. Timpul îi dă păsuire până la a treia parte a zilei, dar mai târziu nu are voie să întârzie. Dacă totuși a întârziat, chiar și din vina lui poate să facă rugăciunea până la prânz. Cu toate că nu are valoarea rugăciunii rostite la timp, are totuși răsplata rugăciunii. Dacă din vina lui a trecut peste jumătatea din zi și nu s-a rugat, nu se bucură de răsplată și într-o asemenea stare se spune: „iată un păcat ce nu poate fi iertat”. Dacă a greșit cu voie sau a fost silit, se va lămuri mai târziu.

B. Când ajunge la „Tahilot la El Elion” să se ridice și să se pregătească de „Şmone esrei” să-și pregătească vocea, gândurile, sufletul, să facă trei pași înapoi, să spună „Tahilot la El Elion” până la „Gaal Israel” să facă trei pași înainte, ca unul care se apropie de stăpân. Să nu facă pauză între „Gaal sraeT si „Smone esrei” nici măcar pentru cadiș, chedușa și „Borhu”, deoarece trebuie apropiat ,,gheula la tefila”. Este bine s-o potrivească să spună deodată cu hazanul braha de „Gaal Israel”, este îndoielnic dacă trebuie să spună sau nu ,,Amen” după hazan. Dar dacă el termină braha în același timp este sigur că nu trebuie să spună Amen, deoarece nu se spune Amen la propria sa braha. La rugăciunea de „Maariv”, întrucât braha dinaintea lui „Șmone esrei” nu se încheie cu „Gaal Israel”, se poate întrerupe ca în orice alt loc între capitol și capitol. Înainte de „Șmone esrei” spune versetul „Așem setatei tiftah”, ceea ce nu  înseamnă o întrerupere, pentru că face parte din rugăciune. Dar versetul ,, Ki șem Așem ekra” nu-l spune decât la „Musaf” și la „Minyha” și îl spune înainte de „Așem safatai tiftah”.

C. Cei care se roagă trebuie să știe că se află în fata Domnului și să-și alunge toate grijile până când gândirea lui va rămâne curată pentru rugăciune. Să-și închipuie că dacă ar vorbi în fața unui împărat lumesc și-ar potrivi fără putință de tăgadă vorbele cu mare grijă ca să nu greșească. Cu atât mai mut aflându-se în fața Împăratului Împăraților, deoarece ale Lui sunt gândurile ca și vorbele si pe toate le cercetează. Înainte de rugăciune să se gândească la măreția Domnului și la nimcnicia omului și să înlăture din inima sa umbra oricărei ispite.

D. Acela care se roagă trebuie să se gândească la înțelesul cuvintelor rostite de buzele sale, așa cum se spune: ,,pregătește inima să audă urechile”. S-au tipărit destul de multe „Sidururi” cu traducere și fiecare om poate să învețe și să înțeleagă cele rostite când se roagă. Și dacă nu poate să cugete la înțelesul cuvintelor, în timpul rugăciunii, măcar să se gândească la lucruri care câștigă inima și îl apropie de Părintele Ceresc. Și dacă în timpul rugăciunii îi vine apăsarea unui gând străin să tacă și să aștepte până când gândul se va fi risipit.

E. Să-și așeze picioarele unul lângă altul, de parcă amândouă ar fi unul singur, să se asemuiască îngerilor, așa cum se spune: și picioarele lor -un picior drept”, adică arată ca un singur picior. Să aplece capul puțin în jos, eventual să închidă ochi și privirea lui să nu ia nimic în seamă. Dacă se roagă dintr-un Sidur, să nu ridice ochi de pe „Sidur”. Să pună mâinile pe inimă, dreapta pe stânga, și să se roage cu inima întreagă cu teamă și supunere, ca un sărman care stă în fața unui stăpân. Să pronunțe cuvintele corect si fiecare să se roage în felul lui, fie așkenaz fie sefarad sau asemănător, căci toti sunt la fel de evalvioși. Dar să nu amestece cuvintele dintr-un stil în altul, pentru că fiecare stil are cuvintele numărate după înalte taine și nu este nimic de scăzut așa cum nu este nimic de adăugat.

G. Să nu se rezeme de nimic, câtuși de puțin. Dar dacă este bolnav se poate ruga sezând sau culcat, atâta timp cât se poate concentra. Dacă nu se poate să se roage șoptind, cel puțin să se gândească cu inima curată.

H. În timpul rugăciunii să nu țină în mână decât un Sidur sau un Mazahor si asta numai dacă are nevoie. Trebuie să-si însemneze dinainte locul unde este rugăciunea ca să nu fie nevoit să caute în timpul rugăciunii. Să nu fie nici o piedică între el și perete așa cum se spune, „a îndreptat Hizkianu fața sa către perete și s-a rugat” Nu se socotește piedică decât ceva care este înalt cât zece pumni și lat cât patru pumni, dar un lucru mărunt nu înseamnă piedică. Chiar și un lucru înalt, dacă este prins ca o ladă sau un dulap nu înseamnă piedică, așa cum nici un om nu înseamnă piedică. La urma urmei nimic nu are însemnătate pentru că poate să închidă ochii sau să se roage din Sidur ca să nu-și risipească gândurile. Să nu se roage având în față un desen. Și dacă se întâmplă ca în fața lui să fie o haină sau un perete zugrăvit atunci când se roagă, e bine să închidă ochii, dar în fața unei oglinzi nu este voie să se roage chiar dacă închide ochii. Să nu se roage într-un loc neîmprejumuit, ca grădină, pentru că numai într-un loc ferit îl înconjoară frica de Stăpân și numai atunci inima lui se frânge și se supune. Dacă se află pe drum, poate să se roage in câmp, dar dacă se poate, să se roage între copaci.

I. Să nu sughiță și să nu caște. Și dacă totuși nu poate altfel, să pună mâna la gură. Este oprit să scuipe. Dacă gura i s-a umplut de scuipat și nu mai poate răbda, să folosească o batistă. Dacă se scârbește, să se aplece la stânga și să scuipe înapoia lui. Dacă nu se poate înapoi, să scuipe în partea stângă. Dacă nu poate către stânga, să scuipe către dreapta.

Dacă l-a înțepat o insectă, să pipăie hainele ca să o îndepărteze, ca să nu-i risipească gândurile, dar să nu o înlăture cu mâinile.

Dacă a alunecat talitul de pe el, poate să-l pună la loc, dar dacă a căzut de tot nu are voie să se învelească din nou, pentru că se consideră o întrerupere. Dacă în fața lui a căzut o carte și aceasta îl distrage, are voie să o ridice intre o braha și o altă braha. Tot ce este oprit la rugăciunea de „Șmone” este oprit până când face pașii de la sfârșit.

J. Trebuie să stea cu fața către lerușalaim, pentru ca să se spună: ,,și se vor ruga Tie pe drumul țării tor“. Să-și îndrepte gândul către lerușalaim și către templu și către Sfânta-Sfintelor. De aceea, noi care locuim la apusul Ereț-Israelului, trebuie să stăm către răsărit (nu tocmai către răsărit, ci către colțul dinspre miază-zi – răsărit), iar aceia care locuiesc la miază-noape de Ereț-Israel să stea cu fața spre apus. Cei ce locuiesc la miază-zi să stea cu fața către miază-noapte. În felul acesta tot poporul lui Israel îndreaptă rugăciunile lui către un singur loc, adică către lerușalaim și către Casa Sfintei-Sfintelor pentru că acolo sunt porțile cerului și toate rugăciunile urcă până acolo. De aceea Bat-Hamikdaș se numește „Talpiot” (Tal = colină) către care toate gurile se îndreaptă cu ruga lor. Dacă se roagă într-un loc unde nu poate să se orienteze către Ereț-lsrael, să se gândească la Părintele Ceresc că scrie: ,,si s-au rugat Domnului”. Dacă a stat către miază-noapte sau către miază-zi si și-a amintit în mijlocul rugăciunii de „Șmone esrei” că nu stă cum trebuie, să nu-și miște picioarele ci să se încline cu fața către răsărit. Dacă nu poate, sau stă către apus, să-și încheie rugăciunea așa cum se află și să se gândească cu inima sa către Casa Sfintei-Sfintelor și să nu-și miște picioarele. Dacă se roagă într-o casă unde sunt tablouri pe peretele din răsărit, atunci să se roage în fața unui alt perete chiar dacă nu este răsăritul.

E. Trebuie să, se încline de patru ori în timp ce spune, „Șmone esrei” la începutul primei braha și la sfârșitul ei, la începutul și sfârșitul brahada Modim. Când spune „Baruh” îndoaie genunchii iar când spune „Ata“ se apleacă atâta până ce nodurile șirei spinării ies la vedere și capul trebuie să fie aplecat. Înainte de a spune Numele Domnului se ridică încet (precum se spune Domnul îi ridică pe cei aplecați). Tot așa la „Modim” se apleacă (se înclină), iar  înainte de pronunțarea Numelui Domnului se ridică. Să nu se aplece prea mult, adică să nu-si apropie gura de cordon. Un bătrân sau un bolnav pe care îl doare când se îndoaie , este destul dacă apleacă capul. Este oprit să se încline la celelalte  brahot, fie la începutul sau la sfârșitul lor.

L. Ducă „Smone eser” se spune „Elokei nețor” și înainte de „Ose Șalomr” se înclină si pășește trei păși, ca un servitor care se desparte de stăpânul să. Pașii să fie mșlocii. și cel puțin atât cât degetul gros să fie lângă călcâi. Să nu facă pași mari și nici mai mult de trei. Pășește mai întâi cu stângul apoi cu piciorul drept si iar cu stângul. Fiind încă înclinat, întoarce capul la stânga, adică la dreapta Domnului, avându-l în față în timpul rugăciunii și la ieșirea din rugăciune și spune „Ose șalom bimromav” și întoarce fața către dreapta fiind în stânga Domnului și spune „Taase… veimru amen”. Apoi se ridică și spune ,,lehi rațon… șaibana Beiț Hamchidaș”, deoarece rugăciunea este în locul jertfelor, deci ne rugăm ca să fie reconstruit Templul, să putem face acolo toate slujbele încă în zilele noastre. Explicația de ce pășim mai întâi cu stângul este: pentru că de obicei omul pornește cu dreptul; acum o face cu stângul pentru a dovedi că ne este greu să ne rupem și să plecăm din fata Domnului. De aceea, un stângaci de picior pornește întâi cu dreptul, adică stângul omului normal.

M. În locul unde a terminat pașii, să stea cu picioarele îndreptate ca la rugăciune. Să nu întoarcă fața spre apus și să nu treacă la loc până când nu ajunge hazanul la chedușa. Așa și când se roagă singur să se oprească și să zăbovească atâta. Dacă locul este strâmt și înghesuit, se întoarce atunci când începe hazanul rugăciunea. 

N. În timpul rugăciunii de „Șmone esrei” să nu se facă semne cu ochii, cu buzele, să nu arate măcar cu degetele și să nu se întrerupă nici la cadiș, kedușa și „Borju”, ci să tacă și să fie atent la ce spun hazanul și obștea. Astfel se va socoti că răspunde la aceste lucruri, însă la rugăciunea de „Elochei nător” este voie să se întrerupă pentru lucruri care se poate întrerupe și în mijlocul unui capitol al binecuvântărilor de ,,Kriat-Șema“ și în „Kriat-Șema”, ca mai sus, la capitolul 16. Totuși dacă se poate să spună mai întâi „lehi rafon“ și să facă și trei pași e mai bine.

Q. Unii obișnuiesc să spună Imediat după ,,Amevarah et amo Israel besalom” versetul „lehi Lerațon” și se spune „Elochi nățor pentru a răspunde tot Amen. Unii susțin că înainte de a se spune versetul „lahi lerațon” este bine să se spună un verset din Tora sau din  profeți, verset care începe cu prima literă a numelui Său si se încheie cu litera cu care se termină numele Său. Ar fi bine ca acela care spune ,,lehi lerațon”de două ori să nu spună versetul decât înaintea celui de al doilea „lehi lerațon”

P. S-a lămurit deja in Capitolul 12 (alineatul L, că dacă simte câtuși de puțin imboldul să iasă pentru nevoile sale, nu are voie să facă rugăciunea până când nu se va curăța. Cu atât mai mult la rugăciunea de „Șmone esrei”, pentru că este oprit să stea și să se roage atunci când simte că trebuie să-și facă nevoile spre a-și curăța corpul. Dar dacă la început nu a simțit nimic și abia-în mijlocul rugăciunii a simțit nevoia, să se abțină până termină „Șmone esrei” și să nu se întrerupă chiar dacă nevoia îl strânge puternic, să se rețină cât poate, să nu se întrerupă și să nu iasă în mijlocul „Șmone esrei” până după terminarea „Amavareh et emo Israel beșalom”.

Q. Când se roagă acasă și simte nevoia eliberării pântecului său de aerul pe care nu-l poate opri, merge deandărătelea sau lateral patru pași, se eliberează, așteaptă să se risipească mirosul și revine la locul lui și spune: „Doamne ai lucrat în trupul nostru locuri de curățire și este cunoscut în fața Ta rușinea și umilirea noastră în viață că suntem viemi și râme după moartea noastră” și termină rugăciunea. Iar dacă scăparea a fost fără voia lui face tot așa. Dacă se roagă în obște și îi este rușine să se îndepărteze deandărătelea, să nu o facă ci să aștepte până trece mirosul și încheie rugăciunea. Este oprit să șadă la patru coți de unul care spune „Șmone esrei”, fie în față, fie în spate, fie în lateral. Dar dacă acela care șade mai aproape se ocupă și el cu ceva care ține de rugăciune, este voie. Unii susțin că chiar dacă nu se roagă dar învață Tora, nu trebuie păstrată depărtarea. Cel ce se teme de cuvântul Domnului nu va ședea în fata unuia care spune „Șmone esrei” sau chiar „Kriat-Șema”, dar în spatele lui și lateral poate ședea.

S. Dacă cel ce șade este un om slab, nu trebuie împiedicat.

T. Dacă cel ce șade a șezut înainte, iar apoi a venit unul să facă rugăciunea de „Șmone esrei” lateral sau în fată, nu trebuie să se ridice, pentru că acesta a venit în locul unde a stat el. Dar dacă a venit să se roage în spatele celui care șade, trebuie făcut atent să se ridice. Acestea sunt reguli numai pentru aceia care se roagă acasă. Dacă însă se roagă într-o casă de rugăciune și mai ales la sinagogă – făcută pentru orice om, pentru rugăciune – chiar dacă el a șezut înainte, trebuie să se ridice, pentru că locul pentru rugăciune trebuie respectat.

U. Este oprit să se treacă pe un loc mai mare de patru coți înaintea unuia care spune „Smone esrei”. De aceea dacă unul a terminat rugăciunea sa și altul stă în spatele lui și se roagă încă, să nu facă cel dinaintea lui pașii, căci trece prin fata unuia care se roagă și asta nu este voie. Dar lateral sau prin spate este voie.

V. Dacă cineva a băut de nu poate vorbi în fața unui om mare și onorabil, nu are voie să se roage. Dacă a încălcat regula si totuși s-a rugat, rugăciunea lui este nevrednică și trebuie să se roage din nou după trezire. Dacă a trecut timpul rugăciunii continuă cu rugăciunea care urmează ca unul care a greșit din vina lui sau silit de împrejurări (vezi capitolul 21).


CAPITOLUL 19

Reguli privitoare la „Masiv Haruah” și „Tel Umatar”, „Iaale Veiăvo” si „Aneinu”

A. Iarna se spune ,,Mașiv aruah umorid ageșem”. Se începe la „Musaf de „Semini aseret” și șameșul strigă dinainte ca să se spună. Și dacă nu a strigat, atunci nu se spune la „Șmone esrei” în șoaptă. Un bolnav care se roagă singur acasă, să aștepte cu rugăciunea de „Musaf abia atunci să spună și el Musaf’ și să se roage. Se spune până la Musaful” din prima zi de „pesah”, adică când obștea și hazanul mai spun rugăciunea în șoaptă. Când hazanul repetă rugăciunea nu o mai spune. La „Minha” nu mai spune nici obștea, deoarece a auzit că hazanul a încetat să mai spună. Cine se roagă singur, să grăbească să rostească ruga de „Musaf, pentru că în orașe hazanul nu a terminat încă. Cine se roagă după ce a terminat hazanul „Musar și nu a spus, nici el nu mai trebuie să o spună. Sunt locuri unde se va spune vara „Masiv haruah unorid hatal” (să sufle vântul și să cadă rouă) și hazanul să strige „aceasta înainte de Musaf în prima zi de „Pesah” atunci se începe a se spune și la „Musaf în șoaptă, și se încetează să se spună „Morid hageșem’*.

B. Dacă din greșeală nu a spus „Masiv aruah umorid ageșem” și și-a adus aminte înainte de a spune Braha „Mehaia ameitim”, poate spune atunci când și-a adus aminte, numai să nu fie în mijlocul unei fraze. De exemplu, dacă și-a amintit după ce a spus „Umekaiem emunato”, să spună și „Lișeihei afar”, „Mașiv aruah”, „Mi amoha”. Și dacă dorește poate să spună întregul „Mașiv baruh umorid ageșem”. însă dacă nu și-a adus aminte până ce nu a terminat braha „Mehaia ameitim”; atunci trebuie să înceapă de la început „Șmone esrei” (nu-i destul să înceapă „Ata gibor” fiindcă cele trei bra-hot de la început sunt socotite împreună și dacă s-a terminat braha nu după cum este regula trebuie să înceapă de la început). Dacă a greșit la „Maariv” din „Pesah” sau la „Sahrit” sau „Musaf și n-a spus, nu trebuie să repete.

C. Sunt locuri unde se spune vara ,,Mașiv aruah umorid hatel”. Dacă din greșeală a spus așa și iarna, și nu și-a amintit până după ce a spus „Baruh Ata Așem” termină braha ,,Mehaie amoitim” și nu trebuie să șe întoarcă din cauza amintirii de „geșem”, fiindcă a amintit deja de „Tal”. Însă dacă și-a amintit înainte de a pronunța ,Așem” spune „Morid ageșem” unde se termină fraza.

D. Dacă a greșit vara si a spus „Masiv amah umorid agesem”, dacă și-a amintit înainte de a spune braha „Mehaie ameitin se întoarce începând ,,Ata ghibor” (nu înseamnă repetarea ci faptul că braha spune „Masiv aruah umorid  ageșem”). Dar dacă nu și-a amintit până ce a terminat „Mehaia ameitim” începe rugăciunea de la cap. Dacă a spus numai „masiv haruah” și n-a spus  ,,Umorid agesem”, nu strică nimic și spune „mehalkel haim”. Dacă a greșit la ,,Maariv” sau „Sahrit” de „Șmini-ațeret” și a spus nu trebuie să înceapă de la început.

E.,,Tal umatan” începe să se spună la Maariv din a șaisezecea zi după ,,Tekufa” de Tishri, care cade în ziua de 5 sau 6 decembrie și se spune până de„Pesah”

F. Dacă din greșeală nu a spus „Tal umatan” dacă și-a amintit înainte de a termina braha „Mavarah hasanim” spune atunci „Văten tal umatar livra-ha al pnei aadama vesabeinu” și termină cum trebuie. Iar dacă nu și-a amintit până după ce a terminat braha, se roagă mai departe, iar în mijlocul ,,Șlema kolenu” după „Reikam al teșivanu” spune „Veten tei umatar livraha, chi aca șomea”. Chiar dacă nu și-a amintit atunci numai după ce a spus „Baruh ata” atâta timp cât nu a pronunțat ,,Așem“ poate să spună „Voten tal umatar  livrana ki ata șomea”. Însă dacă nu și-a amintit până după ce a terminat braha ,,Șomea tfila” începe de la „Baroh aleinu”. Și dacă nu și-a amintit până după ce a spus versetul „lehu lerațon“ începe rugăciunea de la început.

G. Dacă a greșit vara și a spus „tel umatar” repetă începând cu „baruh alenu” și dacă nu și-a amintit până după ce a spus versetul „lahu lerațon”, începe rugăciunea de la început.

H. Dacă se îndoiește că a spus sau nu „Masiv haruah”, dacă se află după treizeci de zile, adică s-a rugat de nouăzeci de ori cum trebuie, se consideră ca și cum s-ar fi rugat cum trebuie. Însă în timpul celor treizeci de zile trebuie să repete rugăciunea. Tot așa la „Tal umatar” dacă se îndoiește după ce s-a rugat de douăzeci de ori că a făcut sau nu așa cum trebuie, se consideră ,, După obicei” ca și cum s-a rugat la fel ca înainte și nu trebuie repetată -rugăciunea.

I. Dacă la „Maariv” în prima seară de „Pesah” a greșit și a spus „Șmone esrei” de fiecare zi și și-a adus aminte după ce a început „Bareh atenu”, întrucat de regulă trebuie să termine toată braha, nu spune „Tal umater”, pentru că nici obștea nu spune. Dacă ziua când se începe ruga Tal-umatar s-a nimerit să cadă de Șabat, și el a greșit spunând „Șmone esrei” de fiecare zi și a început deja „Bareh alenu” tot nu spune „Tal umatar” fiindcă obștea nu o spune iar individul merge după obște.

J. Dacă a uitat „laal veiavo” de Ros-Hodeș la „Sahrit” sau „Minha” si de,,Hol-Hamoad” fie de „Sahrit” fie de „Minha” fie de „Maariv” dacă și-a amintit înainte de a începe „Modim”, fiindcă a terminat braha „Hamahazir șehinato Lețion” spune si termină „Vetehzena enenu”. Și dacă nu și-a amintit până după „lehu lerațon” începe rugăciunea de la început. În ziua de „Roș-Hodeș”o zi sau două, deoarece a spus „Baruh ata hasam“ $i a pronunțat „Așem“ nu mai repetă, ci termină „hamahazir sehinato Lețion” încheind rugăciunea. Explicația este că lumea nu se bincuvântează noaptea.

K. Dacă a uitat, să spună „laala veiavo” de „Șahrit“ în zi de „Roș-Hodeș,, sau de „Hol-Amoed” deși nu și-a amintit până după ce a făcut rugăciunea de „Musaf“ (când a amintit de „Roș-Amoed”) totuși trebuie să repete încă o dată rugăciunea de „Sahrit” Dacă a trecut timpul o va completa la „Minha”.

L. Întotdeauna când trebuie să repete rugăciunea, trebuie să aștepte atâta timp cât s-ar putea merge patru coți.

M. Dacă hazanul a greșit la „Smone esrei” în șoaptă, nu trebuie să repete rugăciunea, ca să nu cadă în povara obștei, ci se mulțumește cu rugăciunea pe care o spune cu voce tare (în acest caz, la repetare va spune „Eloha natot” și face trei pași la sfârșit). Însă dacă a greșit la primele trei brahot și și-a adus aminte înaintea încheierii rugăciunii, să facă în așa fel ca să nu fie tulburată obștea prin repetarea sa – trebuie să repete.

N. În zi de post, fie cu obștea, fie singur, se spune ,Aneinu“ la „Sema kolenu“ de ta rugăciunea de „Șmone esrei“ și când ajunge la „Libahol et tara veșuka” termină ,,Ki ata șomea“. Dacă a uitat să spună „Ameinu”, dacă nu și-a amintit până după ce a spus ,Așem“ din braha „Șomea tefila” nu repetă ca să spună ce a uitat ci după ce a terminat toată rugăciunea, după „Elohai netor”, înainte să-și miște picioarele, spune până la „Bahol et țara vețuka” și termină „lehu lerațon”. Dacă nu și-a amintit până după ce și-a mișcat picioarele nu mai spune nimic.


CAPITOLUL 20

Reguli privitoare la repetarea „Șmone Esrei” după hazan.

A. Când hazanul face pașii înapoi, după „Șmone esrei“ în șoaptă, stă pe loc cât se poate merge distanța de patru coți și revine la locul lui și spune în șoaptă ,,Așem sefatai tiftah” apoi începe cu voce tare „Baruh ata“. Fiecare să fie atent atunci și să asculte bine, să se gândească la ce spune și să răspundă „Baruh U uvaruh Șămo“ si „Amen” după fiecare braha. Este oprit în timp ce hazanul repetă „Șmone esrei” chiar să învețe. Este de prisos să se spună să nu stea de vorbă. Cui îi este ușor trebuie să stea în picioare de parcă el însuși ar spune „Șmone esrei” sau cu ochii închiși, sau să citească în „Sidur” ce spune hazanul. Unii obișnuiesc să scoată tfilin după chedușa și să spună cele de la „Rabenu Tarn”, dar nu fac bine.

B. La repetarea rugăciunii de către hazan, întrucât s-a rugat pentru el în șoaptă și nu repetă decât pentru ascultători, trebuie să fie neapărat nouă ascultători, ca ruga lui să nu fie zadarnică. De aceea dacă este un minian stabil, hazanul să fie atent să nu înceapă repetarea rugăciunii până când toți ceilalți nu vor fi terminat rugăciunea lor, ca să-i poată răspunde.

C- Hazanul trebuie să fie atent când termină o braha, să nu înceapă următoarea braha până când cea mai mare parte a obștei nu a spus „Amen”. Dacă a început imediat altă braha, de exemplu a terminat „Magen Avrahan” și a început medat „Ata gibor”, atunci fiindcă a început să spună „Sta gibor” nu semai spune ,,Amen” și vina pentru ,,Amen“ lipsă, cade asupra sa.

D. La chedusa fiecare să fie atent să-și potrivească picioarele, caamândouă să stea ca unul singur. Și când se spune „Hados, Kadoș, Kadoș” și ,,Baruh” si „Imloh” să ridice corpul și călcâiul în sus. Se obișnuiește să se ridice ochii către cer, și este bine ca pleoapele să fie lăsate.

E. Când hazanul ajunge la „Modim” toată obștea se înclină și spune „Modim derabanan”. Și aceia care spune tocmai „Șmone esrei” pentru el și audee că hazanul a ajuns la „Modim” dacă se află în mijlocul unei braha, se înclină și el. Dar dacă se află la începutul sau sfârșitul unei braha, să nu se încline deoarece este interzis să se adauge înclinări mai multe decât cele arătate de învățații noștri la începutul sau la sfârșitul binecuvântărilor (vezi capitolul 18).

F. Înainte ca hazanul să spună „Sim Șalom” spune „Elochenu valochei avolenu barhenu” și când el pronunță „Veișmereha” obștea spune „Hen iehi rațon“ și nu se spune „Amen”. Tot așa când spune „Vihuneka” și „Șalom”. Acesta se spune numai de Sahrit și Musaf, dar niciodată de Minha. Numai în zi de post când se spune și „Sim Șalom” la „Miha” atunci spune hazanul și „Elochenu valochei avotenu”. Într-o casă îndoliată nu se spune și beAv.

G. După ce hazanul a terminat rugăciunea, să spună în șoaptă „lehu Lerațon” dar nu trebuie să facă cei trei pași pentru că face cei trei pași de la „Kadiș șalem” (întreg).

H. În zi de post când sunt zece care postesc toată ziua, hazanul spune la sinagogă „Aheinu” și înainte de „Refaenu” la „Sahrit” și la „Minha”. Dacă a greșit și nu a spus, dacă și-a adus aminte înainte de a pronunța „Așem” de la braha „Refe hola”, repetă și spune „Aheinu” și „Refaenu”. Însă dacă nu și-a amintit până după ce a spus ,,Așem“, termină braha „Refe hole amo Israel” și spune „Aneinu” în braha „Someo Tafila” și termină „Somea Tafila” ca și cum ar fi spus-o singur. Și dacă a uitat și acolo, spune după terminarea rugăciunii fără încheierea de braha.

I. Nu se spune ,,Smone esrei” cu glas tare, decât atunci când sunt cel puțin șase oameni care spun rugăciuni, adică cea mai mare parte din minian. Dacă nu sunt șase care se roagă acuma, atunci nu se spune toată „Șmone esrei” cu glas tare, ci unul spune cu glas tare până ta la ,,Hael hakadoș” si se spune chedușa și se termină rugăciunea în șoaptă.

J. Dacă un enoriaș a greșit, rugăciunea se repetă. Hazanul dacă a greșit se roagă încă o dată, în afară de la „Sahrit” din ,,Ros-Hodes” și „Hol Hamoad” dacă a uitat și nu a spus „laale Veiavo” și si-a amintit abia după terminarea rugăciunii, nu trebuie să repete, ca să nu tulbure obștea și va împlini datoria cu ceea ce va spune la „Musaf”. Dar dacă și-a amintit înainte de terminarea rugăciunii, se întoarce la „Refei” ceea ce nu înseamnă tulburarea obștei.

K. Omul este obligat să spună chedușa în colectiv. Amen care se spune după „Hael Hakados” și după „Șmone Tefila” este la fel de important ca și chedusa. Tot așa la cadiș-ul spus de hazan este nevoie să se răspundă Amen. La „Modin” trebuie să se aplece odată cu obștea. De aceea, dacă a întârziat să vină la sinagogă ca să se roage cu obștea și este nevoit să se roage singur, dacă timpul nu trece, trebuie să aibă grijă să nu spună „Șmone esrei” în timpul când nu ar putea să răspundă la unul din aceste lucruri, ci să aștepte să răspundă și după aceea să spună „Șmone esrei”. Dar să nu aștepte între „Gaal Israel” și rugăciunea de „Șmone esrei” pentru că este oprit să se întrerupă între ele, ci trebuie să aștepte înainte de „Șira Adașa”.

L. Un om care spune „Șmone esrei” și când termină „nehala hameitin” obștea spune alte rugăciuni cu răspuns, omul nu spune cu ei nimic deoarece aceste chedușa nu sunt la fel. Dar dacă obștea spune „chedușa” de „Musaf deși el se află la „Sahrit”, răspunde cu ei „kadoș” și invers, deoarece chedușa de „Sahrit” și de „Musaf” sunt egale.


CAPITOLUL 21

Reguli privitoare la felul cum se intregeste o rugăciune făcută cu lipsu.

A. S-a lămurit la capitolui 18 că dacă timpul rugăciunii a trecut prin vrerea omului nu se mai poate completa. Dar dacă nu s-a rugat din gresșal sau fiind silit, sau a greșit ceva la rugăciune și trebuie să o repete, poate să facă  după rugăciunea apropiată ei. Dar trebuie să facă neapărat mai întâi, rugăciunea care vine la rând și numai după aceea rugăciunea pe care vrea să o spună din nou. Adică dacă nu s-a rugat de Șahrit, cănd ajunge la „Minha” la timpul ei, mai întăi să se roage pentru „Minha” la timpul ei, mai întăi să se roage pentru „Minha” si spune „Tahanum” apoi imediat spune ,Aşrei” şi mai spune „Șmone esrel” pentru „Șahrit”. lar dacă nu s-a rugat de „Minha”, atunci să se facă rugăciunea de „Maariv”, să întărzie un timp în care ar putea merge patru coţi si să nu mai spună „Aşrei”, ci spune imediat „Șmone esrei” pentru „Minha”. lar dacă nu s-a rugat de „Maariv”, atunci după rugăciunea de „Șahrit” să spună „Sahanun” si „Așrei” şi să spună „Șmone esrei” pentru „Maariv”, iar apoi să spună „Lamnateah” și „Uva Leţion”. Este oprit să mănănce pănă cănd nu se roagă și pentru „Maariv”.

B. Dacă nu s-a rugat la timpul rostuit pentru rugăciune, gândind că va izbuti să încheie o treabă în curs şi a trecut timpul și a pierdut vremea rostu-ită pentru rugăciune cu toate că este oprit să se treacă peste timpul de rugăciune, din cauză că aici s-ar pierde ceva ce se consideră ca ceva foarte important şi o poate completa.
Tot aşa dacă din cauza beţiei nu era vrednic de rugăciune, este socotită și aceasta o situatie aparte, cu toate că ar fi avut timpul rostuit pentru rugăciune.

C. Nu se poate întregi o rugăciune decăt cu cea mai apropiată ei, însă dacă s-a întărziat mai mult, nu se mai poate întregi.
De exemplu, dacă nu s-a rugat nici de „Șahrtt” nici de „Minha”, atunci rugăciunea de „Minha” se poate face după rugăciunea de „Maariv”. Insă aceee de „Sahrit nu se mai poate înlocul deoarece au trecut două răstimpuri de rugăciuni, nici în timpul ei si nici în timpul „Minhei”.

D. Însă în ziua în care este „Musaf, dacă nu s-a rugat de „Șahrit” poate s-o intregească la „Minha” (deoarece timpul pentru „Musaf este de fapt ca și cel de „Minha” pănă noaptea, deci n-au trecut două termene de rugăciune. După rugăciunea de „Musaf’ nu poate să rostească rugăciunea de „Şahrit” prin repetare, fiindcă se amintește de ,,Musaf” în ea și e nepotrivită pentru „Sahrit”. Dar dacă n-a trecut încă timpul rugăciunii de ,,Sahrit” poate să spună rugăciunea de „Șahrit cu toate că a spus-o pe aceea de „Musaf”.

E. Nu se poate spune din urmă o rugăciune omisă numai in timpul rugăciunii celei mai apropate ei. Dar niciodată la ora când nu este timpul ei. De exemplu, dacă a zăbovit mult după rugăciunea legiuită la ora aceea, nu poate să se roage pentru împlinirea rugăciunii pierdute pentru că împlinirea rugăciunii pierdute s-a hotărăt numai pentru timpul cănd se ocupă de rugăciunea din vremea ei, pentru că atunci cănd se roagă împlineste și ce s-a pierdut.

F. Rugăciunea de împlinire trebuie s-o facă la fel ca pe aceea din vremea ei. De exemplu, dacă nu a făcut rugăciunea de Minha” vineri seara, face de •două ori rugăciunea de „Maariv” pentru Sabat, deşi cea de-a doua vine pentru împlinirea uneia de fiece zi, totuşi pentru că acuma este Şabat, face rugăciunea de Şabat. Și dacă a spus pentru înlocuire rugăciunea de fiecare zi trebuie s-o spună pe cea de Şabat. Tot aşa în ajun de „Ros-Hodeșv dacă nu s-a rugat de „Minha” se roagă de „Maariv” de două ori spunând de două ori „laale Veiavo”. Si dacă nu s-a rugat  „Maariv” de la „Roș-Hodeș”, deci trebuie să se roage de ,,Sahrit” de două ori și dacă nu a spus „laale-Veiavo” chiar şi la a doua oară, trebuie să repete (deși întregirea este pentru noapte, cănd n-ar fi repetat-o, deoarece acuma este ziuă). Şi de „Şabat” dacă nu s-a rugat de „Minha”, spune la „Maarlv” de două ori rugăciunea de fiecare zi, deosebirea este numai la „Ata hosantanu”: la prima o spune, iar la a doua nu spune. Explicaţia este că ,,Ata honantanu” e ca ,,Havdala” și nu se face de două ori „Havdala”. Tot așa invers, dacă a uitat ,,Maariv” la ieşirea din Sabat, se roagă de două ori de „Sahrit”, iar la rugăciunea de întregire spune „Ata honantanu” pentru că principalul la întregire este să facă „Havdala”.

G. Dacă a greşit la „Minha” de „Ros-Hodes„ și n-a spus „laala Veiavo” și mâine nu este „Ros-Hodes„ deci chiar dacă va repeta rugăciunea de „Maariv” nu va obţine nimic, deoarece nu mai poate spune „laalo-Veiavo”, iar fără „laale-Veiavo” s-a rugat deja, in acest caz nu se mai roagă pentru reîntregire.

H. Rugăciunea de ,,Musaf’, cu toate că timpul ei este toată ziua, deci „Maariv” este cea mai apropiată ei, totuși nu poate fi întregită noaptea pentru că rugăciunea de „Musaf’ a fost în locul jertfelor fixată şi acestora le-a trecut timpul.

I. Cel care trebuie să repete rugăciunea de „Sahrit” sau de „Minha” dacă este hazan, se face acest lucru prin rugăciunea pe care o repetă cu voce tare, ca hazan.

J. Dacă cineva se îndoiește dacă s-a rugat sau nu, nu repetă rugăciunea.


CAPITOLUL 22

Reguli privitoare la Tahanun.

A. După ,,Smone esrei” se spune „Tahanun” căzând cu capul pe mâini și nu este voie să se vorbească între „Șmone esrei” și „Tahanun”.

B. Dimineața, la „Sahrir se apleacă trupul către dreapta pentru cinstea de tfilin (ce se află pe măna stângă), iar de „Minha” se apleacă spre stânga.

C. Aplecarea feței trebuie să fie șezând, însâ la nevoie se poate și stând. După „Tahanun” se spune „Vaanahanu Io neda”. Trebuie spus șezând, apoi se ridică și se spune ,,Mă naase”.

D. Nu se cade cu capul pe mâini decât în locul unde se află Sefer-Tora, dar într-un loc unde nu există Sefer-Tora cu toate că sunt alte cărți sfinte nu se cade cu capul pe mâini. Când se face rugăciunea în pridvorul sinagogii și ușa sinagogii este deschisă, se socotește că acoto ar fi Sefer-Tora.

E. Când rugăciunea se face într-o casă îndoliată, sau în casa unui mort chiar dacă acea casă nu este îndoliată nu se spune „Tahanun” toate cele șapte zile de doliu, nici de „Minha” în cea de-a șaptea zi. Se obișnuiește să nu spună cei cu „șiva” nici după ce se întorc la casa lor. Și dacă la sinagogă careva este îndoliat obștea nu se ia după el, și se spune „Tahanun”, numai că cel îndoliat nu spune.

F. Nu se spune „Tahanun” în sinagogă unde este „Mila” sau se roagă acolo tatăl sau Sandak sau Mohel cu toate că „Mila” va fi în altă casă. Nu se spune nici dacă se face „Miha” în casa copilului înainte de șase de „Brit” sau în timpul mesei. Dar dacă se roagă după „Birkat-hamazon” se spune. Tatăl, Sandak și Mohel nu spun nici după „Mirkat-hamazon”, fiindcă sărbătoarea este a lor.

G. Și tot așa nu se spune la sinagogă unde este un „Hatan” în toate cele șapte zile de după nuntă, dacă „Hatan”-ul a fost necăsătorit sau ,,Kala” a fost nemăritată. Dar dacă un văduv a luat o văduvă după trei zile se spune. În ziua nunții se spune la „Sahrit”, iar la „Minha” fiind aproape de „Hupa” nu se spune.

H. Nu se spune „Tahanun” nici de „Ros-Hodes”, nici de  lună AV, nici de „15 din luna Sevat”, nici de „Hanuka”, nici de cele două zile de „Purim Katan”, nici de Tisa-beAv, nici în zilele dintre „lom-Kipur” și „Sukot” nici începând din „Ros-Hodes Șivan” până după „Isru-Hag” de „Șauvot”, nici de ,,Isru-Hag” de Sukot. În toate aceste zile nu se spune nici la „Minha” dinaintea lor. „Erev Roș-Hașana” se spune și la „Slihot” numai după aceea nu se mai spune.

I. În zilele de luni și de joi, fiind zile mai importante (pentru că în cele patruzeci de zile dinaintea primirii celui de al doilea rând de Table, Mose Rabenu s-a urcat joia și a coborât lunea) se spun mai multe rugăciuni. Astfel înainte de „Tahanun” se spune „Vehu Rahum”, și se spune stând în picioare, cu concentrare, tânguind. ln zilele când nu se spune ,,Tahanun” nu se spune „VeHu Rahum”.

J. După „Tahanun” se spune jumătate din cadis. Lunea și joia se spune ,,El ereh apaim” (stând).


CAPITOLUL 23

Câteva reguli privitoare la citirea Torei

A. Când se scoate Sefer-Tora din Chivotul Sfânt și se duce la amvon, unde se vă citi, se duce prin miazănoapte, în dreapta celuia care o duce, iar când se aduce înapoi la Chlvotul Sfânt se duce de partea dinspre miază-zi Sefer-Tora trebuie ținută cu dreapta. Este o mițva pentru fiecare prin fața căruia trece Sefer-Tora, ca să o însoțească pană la amvan.

B. Cel chemat la Tora, trebuie să se înfoșoare în talit cu țițit și urcă pe drumul scurt și coboară pe drumul lung. Dacă amândouă drumurile sunt la fel, urcă pe partea dreaptă și coboară pe partea cealaltă. Se obișnuiește ca să se aștepte pană când cel care-I urmează termină ultima braha și coboară între un chemat și celălalt chemat.

C. Cel chemat deschide Sefer Tora și vede unde se va citi, ține așa deschis cu ambele mâini, închide ochii și spune „Barhu et Așem hamevorah”, trebuie s-o spună cu voce tare ca toată obștea să-l audă, toți răspund „Baruh Așem hamevorah leolam vaed”. lar dacă obștea nu l-a auzit pe acela care spune braha cu toate că aude când răspunde hazanul, obștea nu răspunde, ci după ce termină hazanul, răspunde după el „Amen”. După ce obștea răspunde „Baruh Așem hemavorah leolam vaed” și spune braha „Așer bahar banu” iar obștea răspunde „Amen”. El ridică măna stângă și ține Sefer-Tora cu dreapta în timpul citirii. Cel care citește o face cu voce tare, iar chematul citește în același timp în șoaptă. Cititorul nu are voie să citească pană ce nu se aude ,,Amen” din gura obștei. Toată obștea să fie atentă la citirea Torei. După citire cel chemat se ajută și cu mâna stângă și înfășoară Tora sul și spune uttima braha.

D. Este oprit să se țină Sefer Tora propriu zisă cu măna goală, trebuie să o prindă prin Talit sau de mânere. Unii susțin că nici mânerele nu se țin cu mâinile goale, numai prin talit.

E. Și cel chemat și cel ce citește trebuie să stea în picioare. Este oprit ca ei să se reazeme măcar de ceva. Trebuie să stea cu evlavie. Tora a fost primită cu evlavie și tot așa trebuie să ne comportăm cu ea și noi. Numai acela care este bolnav poate se  se rezeme puțin.

F. În timp ce chematul spune „Borhu” și obștea răspunde „Borhu Așem hamevorah leolam vaed” trebule să se stea în picioare. Dar când elspune braha „Aser bahar banu” și în timpul cititului, și în timpul ultimei braha, obștea nu trebuie să stea în picioare. Stau numai aceia care sunt mai evlavioși în picioare. Și așa este firesc. Însă între un chemat și altul, nu este nevoie, oricum, de stat în picioare.
Dacă cel ce citește devine și chemat la Tora, trebuie să stea altul alături de el, pentru că precum Tora a fost dată prin cineva (Mose Rabenu), tot așa trebuie să fie un cineva și azi când ne apropiem de Tora.

G. Când cel care citește a început cititul, obștea nu are voie să vorbeasca nici măcar lucruri legate de Tora, și nici în timpul dintre un chemat și altul. Este oprit să se iasă din sinagogă în timp ce se citește din Tora, dar între un chemat și altul când Sefer Tora este făcută sul, la nevoie se poate ieși.

H. Dacă este un cohen în sinagogă, trebuie chemat primul, chiar dacă este neînvățat, dar dacă este un om cinstit, el este înaintea unui învățat. Chiar dacă cohenul vrea să renunțe nu trebuie lasat. După cohen se cheamă un Levi; dacă nu este acolo un Levi, se cheamă același cohen încă o dată și pentru Levi („birnkom Levi”). Dacă nu există cohen la sinagogă, este chemat în locul lui un levi sau un Israel. Trebuie chemat cel mai învățat în ale Torei care se află acolo și se spune „Im ein can coen, levi bimcom coen” sau „Israel bimcom coen”, iar dacă s-a chemat un „Israel bimcom coen” nu se cheamă după el un Levi. Dacă într-un loc toți sunt cohanimi să se întrebe un învățat cum să se facă.

I. Dacă acel coen se află la „Kriat:Sema” sau la braha de „Smone esrei” îi ales dacă este la „Șmone esrei”, chiar dacă nu este acolo alt coen, nu este chemat și nu trebuie așteptat, reținându-se obștea ci se cheamă un levi sau un israel. Deci nu se mai spune „Im ein kan coen” ci se spune „Leci (sau israel) bimkom coen”. De fapt, dacă a fost chemat în timp ce spunea „Kriat-Sema” sau la „Brahot al Kriat Șema”, urcă, spune „Birkat ha Tora” însă nu repetă cu cititorul, ci numai ascultă. Totuși dacă, poate e bine să termine odată cu ceea ce spune înainte de a urca la Tora. Dacă este la „Șmone esrei” chiar dacă a fost chemat, nu se duce. Tot așa, între „Gaal israel” și „Smone esrei” să nu se ducă. În rugăciunea de „Elokei netor” să se ducă. Dacă se află la „Pesuchei dezimra”, dacă nu este acolo alt coen, poate fi chemat chiar de la început, numai să nu se repete împreună cu cititorul. Dar dacă este acolo un alt coen, nu este chemat acela care se roagă. Așa este regula și la levi.

K. Dacă a fost chemat un coen sau un levi și nu sunt acolo, să nu se cheme altul pe nume, ca să nu se spună despre primul că este nevrednic. Ci se spune celuilalt „du-te tu la Tora”. Insă fiul lui poate fi chemat și pe nume, pentru că nu strică cinstea tatălui său, pentru că dacă tatăl ar fi nevrednic ar fi și fiul nevrednic. Tot așa dacă coenul sau levi nu pot să vină la Tora, fiind în rugăciune, se poate chema altul pe nume, pentru că toți văd că cei chemați nu au voie să vină. Dacă a fost chemat un Israel și nu este acolo, poate fi chemat un altul pe nume, deoarece la un Israel nu se punea întrebarea de vrednicie. Dacă s-a chernat un coen sau un levi pentru „Aharon” sau „Maftir” în Sabat și „lom Tov” și nu sunt acolo, alții pot fi chemați pe nume.

L. Dacă nu au fost coen în sinagogă sau a fost și nu s-a știut de el, și s-a chemat un Israel în locul lui și a urcat și a început să spună ,,arhu et Asem hame vorah” însă n-a început încă braha „Așer bahar banu” și a venit coenul sau și-au amintit că este, atunci se cheamă coenul care urcă și spune și el „Bartiu”. Israelul ca să nu fie rușinat stă mai departe acolo până după ce sunt chemați coenul și levi, apoi este chemat el. Dar dacă israelul a pronunțat deja „Așem” din braha, spunând „Baruh ata-hașoș” coenul nu mai urcă. Tot așa este dacă a fost chemat „Levi bimkom coen” și coen a venit înainte ca Levi să fi spus „Baruh Ata Asem”, urcă coenul și Levi așteaptă și este chemat pe urmă. Tot așa este dacă, n-a fost Levi, sau nu s-a știut de el și a fost chemat coenul și în loc de Levi și urcă.

M. Nu se cheamă doi frați unul după altul, fie că sunt de partea tatălui fie că sunt de partea mamei. Tot așa nu se cheamă unul după celălalt tatăl cu fiul sau fiul-fiului, ca să nu-i învrăjbească. Chiar dacă ei spun că nu se supără. Și nici dacă unul este „Ahar-, și al doilea este „Maftir”. Dar numai într-un Șabat, în care nu se scoate Sefer Tora pentru „Maltir”. Dar dacă se scoate  Sefer Tora pentru „Maftir” este voie. Tot așa dacă „Maftirul” nu este încă bar-mițva, este voie. Toți cei care au fost chemați și au urcat, să nu coboare. Doi frați numai din partea mamei, sau tatăl cu fiul-fiului, dacă au fost chemați, chiar dacă nu au urcat încă să urce. La nevoie li se poate da voie acestora să fie chemați chiar de la început unul după celălatt.

N. Acela care a fost chemat la Tora într-o singogă și după aceea s-a întâmplat să fie în altă sinagogă și l-au chemat la același capitol la care a mai fost înainte, vine a doua oară și spune brahot.

O. În zi de post, când se citește „Vaihal”, este chemat la Tora numai unul care postește. Dacă nu este alt coen decât acela care nu postește, sau nu are de gând să termine postul, se cheamă un israel sau levi în locul lui. Este bine coenul să iasă din sinagogă. Dacă este alt coen, nu trebuie să iasă, ci să spună să nu fie chemat, și dacă vă fi chemat să nu urce. Dacă este în zi de luni sau joi, cu toate că se citește „Vaihal” totuși pentru că este zi de „Kriat Hatora” dacă nu a ieșit din sinagogă și a fost chemat, să se duc.ă.

P. Tot așa, acela care locuiește în Eret Israel, unde lom-Tov este sărbătorit numai o zi (afară de Ros-hașana) și a venit în altă țară, și a fost la singogă în a doua zi de sărbătoare, să nu fie chemat la Tora. Regula este cum am stabilit mai sus.

Q. Se obișnuiește chiar ca un orb să fie chemat la Tora, cu toate că lucrurile scrise sunt oprite să fie spuse pe de rost, totuși în vremurile noastre, când un hazan citește în fața lui, este voie. Se obișnuiește să nu se țină seama dacă este un învățat sau neștiutor, pentru că se crede că știe să citească împreună cu cititorul.

R. Dacă s-a arătat celui chemat locul unde urmează să se citească și a făcut braha și apoi și-au adus aminte că nu acela este locul, ci în alt loc trebuie citit, fie că s-a început cititul, fie că încă nu s-a început, dacă locul unde trebuie citit i-a fost arătat lui, chiar dacă este în altă coloană sau după locul unde i s-a arătat, nu trebuie să facă a doua oară braha, pentru că el s-a găndit la locul pentru care a făcut braha și pe tot ce era descoperit dacă locul nu era descoperit, și trebuie rostogolit Sulul, sau chiar dacă a fost descoperit locul, încă se află înaintea loculul unde i s-a arătat, trebuie să facă a doua oară braha „Așe bahar banu”. Insă „Borliu” să nu spună a doua oară, și să spună mai  întâi „Baruh Sern Căvod Mălhuto leolam vaed” pentru prima brahă pe care a spus-o În zădar. Dacă, încă n-a spus decăt „Baruh Ata ASemn” să termine cu „Lamdenu hukena”. Dacă locul unde urmează să citească este mai sus de locul unde i s-a arătat, însă este aproape, așa că se poate citi și trei versete din locul pe care a spus braha și mai departe, deoarece totul este în pericopa zilei, să se facă așa și să nu se facă a doua oară braha.

S. Orice chemat la Tora trebuie să citească cel puțin trei versete. Și în zilele de luni și joi si în Șabat de „Minha”, trebuiesc citite tuturor cel puțin zece versete. Celui de-al treilea trebuiesc citite patru versete. De fapt, dacă nu sau citit tuturor decât nouă versete fiecărula câte trei, este cașer. De „Purim” se citesc tuturor doar nouă versete, din cauză că s-a sfârșit subiectul.

T. Acela care citește în Tora, să nu termine într-un loc în care nu rămân din punctul acela până la un capitol nou (adică deschis sau închis) cel puțin trei versete. Și dacă s-a făcut braha după ce s-a oprit la mai puțin de trei versete până la capitolut nou cel care citește după el nu trebuie să înceapă cu un verset dinainte, ci să înceapă versetul la care s-a oprit cel dinaintea lui, și să citească împreună cu el încă trei versete din capitolut următor. Într-un capitol în care nu sunt decât două versete, este voie să se oprească acolo. Dacă este o liniută în mijlocul versetului, de exemplu la pericopa Pinhas, este voie să se opreascăt chiar și la versetul cel mai apropiat.

U. Tot așa să nu înceapă la mai puțin de trei versete după începutul capitolului. De aceea cel dinaintea sa să nu se termine la mai puțin de trei versete după începutul capitolului.

V. Să aibă grijă să înceepă mereu cu un lucru binecuvântat pentru Israel și să termine la fel. Tot așa să nu termine amintind pe cineva care a făcut o faptă rea.

W. Dacă i s-au citit cuiva numai două versete și a spus ultima braha, trebuie să repete cititul și să facă încă o dată prima și ultima braha. Pentru că după ultima braha se consideră o întrerupere a gândurile, de aceea trebuie început cu „Borhu”, și să se citească două versete din cele pe care le-a citit cel dinainte și încă un verset cu el. Dacă s-a întămplat aceasta cu cel de-al treilea, trebuiesc citite încă doua versete, ca să fie în total patru versete. Dacă s-a întămplat ca la coen să nu se citească decăt două versete și s-a citit înainte unul pentru Levi și și-au amintit după aceea, atunci regula este: dacă Levi nu a făcut prima braha, deși a spus „Borhu”, nu înseamnă începutul de braha, de aceea coenul să revină și să citească trei versete cu brahot cum am scris, iar levi să aștepte și să citească pe urmă. Dar dacă Levi a spus braha, atunci să citească Levi unde a terminat coenul, pentru că dacă i s-a citit lui Levl ceea ce i s-a citit înainte lui coen, ar fi o știrbire de onoare adusă Cohanimilor care sunt acolo, socotindu-se că un Levl a Inceput să citească în  Tora.

Și după Levl să fie chemați doi Israel, ca să fie trei chemați. Coenul nu intră la socoteală, pentru că nu a citit decât două versete. Dacă s-a întâmplat  la Levi, că nu a citit decât două versete și Israelul de după el a spus braha, să i se citească lui Israel cele două versete pe care le-a citit Levi și încă un verset, și să cheme încă un Israel ca șă se completeze numărul de trei chemați. Dacă n-a fost coen in sinagogă și au chemat în locul lui un Israel și s-a întâmplat să nu fi citit decât două versete, și nu s-a băgat de seamă decât după ce au chemat al doilea Israel și acesta a făcut braha, atunil al doilea Israel să înceapă cititul de la început, iar al doilea Israel să astepte și să citească după el, apoi să se cheme încă un Israel.

X. Un ne-bar-rmițva să nu fie cititorul și să nu urce la Tora (vezi mai departe capitolul 79),

Y. După. citirea Torei se spune jumătate din cadiș se ridică Sefer – Tora (Hagba). Cel ce ridică, deschide Sefer Tora ca să fie deschise trei coloane din scris și o arată în dreapta și în stânga și în spate, deoarece este o mițva ca toți să vadă scrisul și să spună „Vezot hatora” apoi se înfășoară Tora la loc făcându-se Sul. Este o mițva ca să fie făcută Sul în așa fel ca să fie cusătura în mijlocul celor două Suluri, să fie înfășurată până ce cusătura apropiată să fie în mijloc. Dacă cusătura dinainte este mai aproape, să se înfășoare acolo, iar dacă cusătura din urmă este mai aproape să se înfășoare acolo pentru că este de preferat să se înfășoare cât mai puțin, cinstindu-se astfel Sefer Tora.

Z. Întotdeauna se spune jumătate din cadiș după citirea Torei, afară de „Minha” de Șabat și în zi de post, când este destul cadișul care se spune înainte de „șmone esrei”.

Aa) Luni și joi hazanul spune „Hagba”, „lehui rațon”, obștea trebuie să asculte și să răspundă Amen. Când nu se spune „Tahanun” nu se spune „lehu rațon”.

Bb) După aceea se introduce Sefer Tora în Chivotul Sfânt, și este o mițva ca toți oamenii prin fața cărora trece Sefer Tora, precum și cel ce face „Hagba” și cel de „Ghelila” să o însoțească până în fața Chivotului Sfânt.

Cc) Acolo unde nu există Sefer-Tora, unul să citească cu glas tare dintr-un „Humes” și obștea să asculte, ca să nu se uite „Kriat Hatora”.

Dd) Dacă zece se roagă și nu au  Sefer Tora pentru citire, nu li se aduce Sefer Tora pentru citit, nici dacă sunt închiși la închisoare și nici măcar de „Pos-Hașana” sau „Iom-Kipur”. Dacă însă pregătesc cu o zi înainte un Chivot și un amvon, și astfel se face un loc anume pentru Sefer Tora, este voie.

Pentru un om însemnat care este bolnav, se poate aduce și numai pentru citit. Unii susțin că pentru un om însemnat – chiar dacă nu este bolnav – și pentru un bolnav  chiar dacă nu este un om însemnat – se poate aduce.
De Șabat „Parasat Zahor” și „Paraaat Para” deoarece după unii este prescris de Tora.


CAPITOLUL 24

Reguli privitoare la o greșeală sau vătămare a Sefer Tora

A. Dacă s-a găsiîn Sefer Tora un „pasul” (un amănunt care nu este cum trebuie) din cauza unei greșeli. Dacă este o greșeată care se vede bine nu este voie să se citească din ea și trebuie scoasă o altă Sefer Tora. Ce se înțelege printr-o astfel de greșeală, de pildă prisosește o literă, lipsește sau s-a scris în altă ordine și astfel se schimbă citirea, ca „Tomim – Taumim”. ,.migresahen” – ,.migresehem”. Cu toate că înțelesul este același, totuși fiindcă citirea nu este la fel, înseamnă o greseală care se vede bine „taut – gamur”. Tot așa dacă greșeala este din cauză că se poate citi cum trebuie să fie scris, dar este scris într-un fel care schimbă prin acesta înțelesul, de exemplu în pericopa „Teruma”„.Ama vaheti rahbo”. Dacă la cuvântul ,,rahbo” cu „vav” la sfârșit este scris cu „hei”, deși se poate citită litera „beit” cu „holam” deci corect, totuși fiindcă așa cum este scris este greșeala care modifică înțelesul, este un „taut – gamur”. Dar dacă este o greșeală care nu modifică nici cititul nici înțelesul, de exemplu într-un loc unde trebuie să fie „avotam” cu „vav” după „bot” si este fără „iud” sau pe dos, sau altele asemănătoare, nu se scoate altă Sefer Tora pentru că Sefer Tora pe care le  avem noi nu sunt chiar atăt de bine corectate, încât să credem că cealaltă va fi mai fără cusur. Dar dacă lipsește un „iud” din rădăcină, de pildă la „Ma iah Hagar al-tiri” este scris fără „iud” după .,tav” sau la „Ai-tira Avram” scris ,,tra”, trebuie scos un alt Sul.    

B. Dacă un cuvânt s-a găsit despărțit în așa fel încât se crede că sunt două, sau două cuvinte sunt prea apropiate și arată ca unul sau s-a găsit un cuvânt mai mult, fie că este un cuvânt străin și nu este aici locul lui, fie că s-a scris un cuvânt de două ori.
Tot așa dacă s-a găsit o modificareîin forma capitolelor, ca de pildă deschis în loc închis sau închis în loc de deschis sau o pauză în capitol într-un loc unde nu trebuie sau acolo unde trebuie să fie o pauză de capitol nu este – toate acestea sunt ,,pesulim gamurim” (cusururi mari) si trebuie scoasă altă Sefer Tora.

C. Dacă s-a aflat lipită o literă de cealaltă, dacă se vede că s-a lipit după ce a fost scrisă, este cașer atâta timp cât nu este modificată înfățișarea  literelor. Dar dacă se vede că lipirea s-a făcut în timpul scrierii, atunci este o deosebire, dacă lipirea este înaintea sfărșitului literei, de exemplu dacă piciorul de la „tav” s-a lipit de „nun” lung, înainte de terminare și asemănător este „pasul” (cusur) dar într-o zi afara de Șabat se poate rade ca să fie despărțite. Dacă lipirea s-a făcut în capătul literei, nu trebuie scoasă altă Sefer-Tora, considerând că prima este cașer.

D. Daca s-a găsit o literă, care și-a pierdut  înfățișarea, fie că așa a fost de la început de la scriere, fie că s-a facut ulterior prin gaurire, este pasul. Dacă s-a găsit o găurică în literă sau în afara ei, dar litera este întreagă numai doar numai că nu are pergament în jurul literei, și se vede că s-a gaurit dupa scriere, este cașer, pentru că în timpul scrisului a fost înconjurată cu pergament. Daca a sarit cerneala de la o literă și nu este destul de neagra, este pasul.

E. Daca este vreo îndoiala privitoare la forma unei litere, se arată unui copil care nu este nici prost nici deștept (adică nu cunoaște întelesul însă cunoaște literele) și el citește așa cum trebuie, este cașer, iar daca nu, este pasul. Dacă unii dopii citesc corect și alții nu, se hotărăște după majoritate. Numai dacă avem îndoieli folosim copiii, pentru că atunci este vorba numai de o lamurire. Dar dacă noi vedem că litera nu este așa cum trebuie, tot așa dacă s-au întrerupt „iud” de la „aler sau de la „ainr sau „sin” și piciorușele de la „tav” si altele asemănatoare este pasul, chiar dacă copilul o citește corect, pentru că noi vedem cu ochii noștri că litera nu este așa cum trebuie.

F. Cănd se arată copilului nu se acoperă literele care urmeaza, dar literele dinainte se obișnuiește să fie acoperite. Dacă o literă s-a întrerupt cu o gaurică și a rămas puțin din ea și mai jos de gaurică, așa că copilul o citește împreunat, dar de fapt nu se împreunează, tot așa dacă a sărit cemeala din capătul unei litere și a rămas acolo un semn, trebuie acoperită să nu-i alăture copilul.

G. Daca s-a găsit un pasul și trebuie scoasă o alta Sefer-Tora, dacă pasulul s-a găsit între un chemat și un alt chemat, se scoate alta Sefer Tora și se încheie citirea din locul unde s-a întrerupt și se împlinește numărul celor chemați, socotindu-se cei chemați înainte la Sefer-Tora pasul. Daca este Șabat și dacă se poate citi în cea de a doua Sefer-Tora și sunt șase chemați, să se facă asa, pentru că și fără un asemenea pasul de regulă se cheamă mai mulți.

H. Daca s-a gasit pasul în timpul cititului sunt diferite pareri și obiceiuri despre felul cum trebuie să se facă: fiecare loc să se țină de obiceiul său. Dacă nu este un obicei hotarât mi se pare bine să se scrie așa cum  scrie in Sulhan-Aruh, să nu se facă braha pe Sefer-Tora pasul, ci să se întrerupă îndată cititul și să se scoată altă Sefer-Tora și se începe de acolo de unde, s-a întrerupt. Dacă s-a întrerupt în mijlocul versetului, ni se pare firesc să se înceapă versetul de la început și se termină capitolul (se pare că trebuie citit din Sefer Tora cașer cel puțin trei versete. Dacă nu mai sunt trei versete pană la sfârșitul pericopei, să se înceapă puțin mai în urmă) și se face ultima braha. Dacă prima braha nu se mai face, se socotește braha facută pe Sefer-Tora pasul (bineânteles dacă se pot chema șapte la Sefer-Tora cașer așa să se facă). Așa este regula și dacă a facut prima braha și s-a observat cusurul înainte de a se începe cititul se scoate o altă Sefer Tora și nu se mai face încă o data prima braha. In această privință nu se mai face deosebirea între ulti-ma citire și o altă citire. Despre Maftir, vezi mai departe la capitolui 78.

I. Dacă s-a găsit un pasul în Sefer-Tora și nu există acolo o alta Sefer-Tora  se poate citi mai departe pentru cei chemați dar fără brăha. Vozi mai departe capitolul 78 si 79.

J. Unii susțin că dacă s-a găsit un pasul în Sefer-Tora dintr-un singur „Humas”, se poate citi din el în alt „Hurnas”, de exemplu, dacă s-a găsit pasul in cartea „Bereșit” se poate citi cu brahot din cartea „Semot”. Se poate deci, în baza acestei păreri și în caz de mare nevoie când nu s-a putut repara, sau pasulul s-a găsit în zi de Șabat la Minha să nu se scoată, pentru că atunci nu este atât de legiuit cititul (s-a făcut numai pentru cei care nu vin luni si joi la sinagogă).

K. Dacă cusătura s-a desfăcut între două „ieriot (pergamente), dacă cea mai mare parte a rămas cusută se poate citi din ea:Dacă nu există alta, dacă ruptura în „Humas”-ul din care trebuie citit, nu se citește decât dacă au rămas cel putin cinci cusături. Dar dacă ruptura este în alt Humas, se poate citi chiar dacă n-au rămas decât două cusături.

L. Dacă s-a găsit un strop de ceară sau seu, pe o literă sau pe un cuvânt, dacă nu este Șabat să fie înlăturate. Dacă este Șabat sau sărbători, dacă se văd literele se poate citi așa, dar dacă sunt atât de acoperite că nu se văd, sau dacă este într-un loc unde nu trebuie citit, se poate citi cu brahot. Dacă este în locul unde urmează să fie citit si nu este voie să se citească nici măcar o literă care nu este din scris, dacă se poate înlătura ceara sau seul indirect, adică când este așa de bine uscat că dacă se îndoaie pergamentul va cădea, așa să se facă. Dacă nu, să nu se citească. Cănd se înlătură ceara sau seul în altă zi decât Șabatul dacă este pe „sem” să fie atenți ca să nu se șteargă literele, ci să încălzească locul puțin, pe dinafară, ca să se îndepărteze ceara sau seul.


 

CAPITOLUL 25

Reguli privitoare la „Așrei” si ,Uva Lețion” până la sfârșitul rugăciunii

A. Se spune .,Așrei” si Ledavid” cu multă evlavie mai ales la versetul „Poteah et iadeha” si cu inima larg deschisă așa precum s-a mai scris la capitolul 14.

B. Apoi se spune „Lamnateah”. în zilele de: Ros-Hodes, Hanuka, Purim, nu se spune și regula e aceeași și pentru un an bisect în ziua de 14 si 15 din luna Adar Rison, ajun de Pesah, ajun de lom-Kipur, Tisa-be Av. Nu se spune nici într-o casă îndoliată. În ziua în care nu se spune „Lamnateah” nu se spune nici „El ereh apaim”.

C. Se spune „chedușa” din „Uva Lețion” cu „Targum” (traducerea aramaică) și grija cea mare trebuie să fie ca să se spună cu multă evlavie. Targum-ul se spune în șoaptă.

D. Este oprit să se iasă din sinagogă înainte de această chedușa.

E. Fiecare trebuie să se străduiască să o spună împreună cu obștea. De aceea, dacă a venit la sinagogă în timp ce obștea o spunea, să o spună cu ei chiar și înaintea rugăciunii. Așa este regula, că poate spune dinaintea celor două versete, adică „Uva Letion” și „Vaani zot bartti” și apoi să spună versetele acestea, cu atât mai mult cu cât poate sări ,,Asrei” si „Lamnateah” ca să spună această chedușa împreună cu obștea și apoi pe aceea pe care a sărit-o.

F. Și se spune „Alenu lesabeah”, cu teamă si spaimă. Aceasta a întocmit-o lehosua, cănd a cucent leriho. Apoi se spune Mizmor-ul zilei si celelalte Mizmorinm, în fiecare loc după obicei.

G. Cănd se iese din sinagogă se spune versetul „Așem neheni” și se înclină către Chivotul Sfănt ca un elev ce se desparte de învățătorul lui. Cănd iese din sinagogă, să nu se iasă cu spatele către Chivotul Sfănt, ci lăturalnic. Tot așa când coboară de la amvon.

H. Când se iese din sinagogă este oprit să se alerge sau să se facă pași mari, pentru că ar părea astfel că zăbovirea la sinagogă ar fi fost o irosire de timp. Aceasta este valabil când se duce la treburile lui, dar dacă se duce de la sinagogă la Bet-Hamidras să învețe Tora, este o mițva să alerge.